20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialLegătura dintre graţierea lui Dragnea şi Mersul Trenurilor | OPINIE

Legătura dintre graţierea lui Dragnea şi Mersul Trenurilor | OPINIE

Proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale ţin de ceva vreme capul de afiş al dezbaterilor din spaţiul public, care au răbufnit şi în stradă, unde zeci de mii de oameni au scandat împotriva lui Dragnea&Co.

Fără îndoială, aceştia sunt principalii beneficiari ai controversatelor proiecte legislative pe care PSD dorea să le promoveze de pe o zi pe alta, pe uşa din dos a Palatului Victoria. Nu puţini sunt politicienii care fie se află la puşcărie, fie ajungerea lor acolo este o chestiune de timp, aşa că pentru ei au fost întocmite proiectele de acte normative ale partidului de guvernământ.

În frunte cu Liviu Dragnea. Liderul PSD are deja o condamnare definitivă primită pentru fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, iar pe rol se mai află un dosar, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Concret, susţin procurorii, Dragnea a determinat-o pe şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să-şi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale acestei instituţii, care de fapt lucrau pentru organizaţia judeţeană a PSD.

În primul dosar, în care a fost condamnat definitiv, Liviu Dragnea a beneficiat de suspendarea pedepsei cu închisoarea. Însă orice condamnare va primi în cea de-a doua speţă, pe care presa o numeşte „Dosarul Bombonica”, după numele fostei soţii a şefului social-democrat, se va adauga la prima şi va deveni cu executare. Pe scurt, Dragnea se teme să nu ajungă la puşcărie.

„Şi ce dacă scapă Dragnea şi alţi corupţi? Doar nu ne-au dat în cap pe stradă şi nu ne-au furat nouă din buzunare. Ba, din contră, ne măresc pensiile, salariile, indemnizaţiile etc etc”, ar putea spune oamenii simpli, mulţi dintre ei îndoctrinaţi şi de televiziunile lui Sebastian Ghiţă şi Dan Voiculescu.

Dincolo de certitudinea că dacă o gaşcă de politicieni a furat din banii statului, ei au atentat direct la banii fiecăruia dintre noi, dacă vor intra în vigoare proiectele propuse de Liviu Dragnea (pardon, de ministrul Justiţiei, Florin Iordache, pentru că pesedistul şef se jură că nici nu ştia despre ce e vorba) vor avea efecte mult mai palpabile pentru cetăţeanul de rând. La pachet cu politicienii, vor ieşi din închisori şi sute de borfaşi de buzunare, care ne vor uşura de portofele în autobuze. Chiar săptămâna trecută, un deţinut eliberat de două zile a fost săltat de poliţişti după ce a fost prins în flagrant la furat din buzunare în autobuzul 104.

Alţi sute ca el vor mişuna prin mijloacele de transport în comun, prin pieţe, prin parcuri sau prin scările blocurilor, la cea de seară, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ privind graţierea, indiferent sub ce formă va deveni el literă de lege – ordonanţă sau proiect legislativ adoptat de Parlament.

Vor fi liberi şi „naşii” şpăgari de la CFR Călători încarceraţi acum doi-trei ani, în urma unei operaţiuni desfăşurate în toată ţara de procurorii braşoveni. Unii dintre ei au fost condamnaţi cu suspendare, iar acum vor scăpa de cazier, deci se vor putea reangaja la CFR, unde vor continua să ia şpagă.

Mai grav, graţierea va avea efecte negative şi asupra Mersului Trenurilor şi a siguranţei feroviare. În ultimii ani, au fost băgaţi după gratii mai mulţi membri ai unor reţele specializate în furturi de componente de cale ferată, pe care apoi le vindeau la centrele de tip REMAT. După arestarea lor, şi ceilalţi hoţi s-au mai potolit, aşa că pe Magistrala Bucureşti – Constanţa, unde erau cele mai mari probleme, se poate circula acum din nou cu viteză sporită, iar garniturile ajung la destinaţie la ora stabilită prin Mersul Trenurilor.

Apropo, în perioada referendumului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu au fost înregistrate cele mai multe furturi de la calea ferată din anul 2012. Explicaţia este simplă: în vreme ce poliţiştii şi jandarmii erau ocupaţi cu secţiile de votare şi, în general, cu asigurarea corectitudinii procesului electoral, hoţii aveau liber la cupru.

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă