10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMAI: 113 persoane au fost salvate din zonele înzăpezite

MAI: 113 persoane au fost salvate din zonele înzăpezite

16 persoane izolate din cauza zăpezii au primit îngrijiri medicale de urgenţă, iar alţi 97 de oameni au fost duşi în adăposturi, a anunţat, vineri, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), potrivit Mediafax.

Echipele de intervenţie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor au salvat 113 oameni, din zonele izolate din cauza zăpezii, a anunţat MAI. 16 au avut nevoie de îngrijiri medicale imediate, iar alte 97 au fost puse la adăpost.

De asemenea, potrivit raportărilor primite vineri dimineaţă la Centrul Operaţional de Comandă al MAI, la nivel naţional, nu mai sunt persoane şi localităţi izolate.

La misiunile de intervenţie pentru deblocarea drumurilor naţionale şi judeţene au participat peste 1.700 de pompieri, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră. Oficialii MAI au precizat că, de marţi până astăzi, 1200 de persoane au fost deszăpezite.

În ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile naţionale şi judeţene, pentru fiecare segment de drum au fost asigurate rute alternative, pentru ca circulaţia să nu fie paralizată.

Totodată, poliţiştii rutieri au amendat peste 1.600 de şoferi care circulau fără anvelope de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă. Alte 11 sancţiuni au fost date administratorilor de drumuri care nu au intervenit pentru deszăpezire.

Potrivit MAI, din dispoziţia ministrului Mircea Duşa, utilajele de deszăpezire din judeţele Iaşi şi Suceava vor fi mutate, începând de vineri, în judeţul Botoşani, unde situaţia este mai dificilă, pentru deblocarea drumurilor din acest judeţ.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă