Într-o marți din luna decembrie a anului trecut, parlamentarii români au votat să fie scoși de sub incidența oricărui conflict de interese, ei și orice act administrativ din România. Șeful Guvernului era plecat și a părut foarte surprins atât de actul în sine, cât și de tevatura care a urmat, completată cu agitația la Bruxelles și ieșirea în stradă la București. Scuza pe jumătate formulată a fost că Parlamentul a rămas ca un sat fără câini, unde orice s-a putut întâmpla când responsabilii lipseau, mai corect cei reponsabili, că responsabilii propriu-ziși erau de față. Nu era prima dată când se întâmpla așa ceva. Dacă azi Legea ANI a ajuns așa de proastă încât Tribunalul București i-a dat câștig de cauză lui Mircea Diaconu pe un text prost scris și interpretabil este pentru că destui parlamentari s-au străduit să „îmbunătățească“ un text deja slab al Ministerului Justiției de la acea vreme. Ei au scos afară câteva sugestii ale amatorilor ca noi, cum ar fi să existe obligatoriu o consultare în fiecare instituție cu ANI la completarea declarațiilor de interese ca să prevenim incompatibilitățile înainte să se producă (azi avem sute de primari care se agită să anuleze legea, că altceva nu le-a mai rămas), caz în care dl Diaconu ar fi fost ferit – și noi la fel – de tot circul incompatibilității lui pe o miză minoră și cu totul tangențială subiectului integrității, că a fost el director de teatru și senator în același timp. Și aceste situații sunt nimic pe lângă faptul că în 2008 țara noastră a fost împinsă în deficit de măsura creșterii pensiilor, propusă de un parlamentar din opoziție și adoptată contra avizului Guvernului și al tuturor comisiilor de specialitate aproape în unanimitate (se știa că nu erau banii), ceea ce a dus aproape direct la tăierea sfertului din salarii în sectorul public. Sau pe lângă faptul că aceeași legislatură a adoptat propunerea partidului conservator ca restituirea să se facă în cash, fără nici o calculare a impactului bugetar, cum prevede o lege din anul 2000, ceea ce a dus iarăși la umflarea deficitului, încălcarea unor hotărâri ale CEDO, incapacitatea României de a satisface cererile și faimosul program de restituire pe puncte în viitor, nedreptățind atât proprietarii, cât și plătitorii de taxe de azi și de mâine, care nu au de ce să își asume datorii și servicii sociale sărăcite pentru ceva întâmplat în anul 1948. Sau faptul că numai șmecherii au beneficiat de restituirea în cash, atât cât au ținut banii, și nu e mare consolare că toată conducerea Agenției de restituire a proprietăților e pe drum spre pușcărie pentru a fi aplicat creativ această lege.
Ultima fantezie legislativă de acest gen e pe cale să se petreacă zilele astea în Senatul României, când o lege respinsă de la promulgare de președintele Traian Băsescu revine exact în Camera care a adoptat-o, și anume la Comisia de educație patronată de dna prof. dr. Ecaterina Andronescu. Legea a avut și avizul negativ al Guvernului, nu doar al Președinției, dar asta nu a reușit să impresioneze comisia similară de la Camera Deputaților. Dacă Senatul o adoptă din nou, așa rămâne, iar urmarea e că istoria se dă înapoi cu patru ani, întrucât această lege respingea o ordonanță, în loc să o aprobe. Ordonanța crea o instituție, echivalentul unei agenții naționale de cercetare cu un nume barbar, UEFISCDI, cu meritul că e prima care a încercat să construiască un sistem mai obiectiv de stabilire a priorităților de cercetare (am luat parte benevol la acest proces anul trecut și am văzut pentru prima dată sectorul privat și public la un loc așa cum ar trebui), cât și a atribuirii granturilor. Legea educației din 2001 (trecută prin asumarea răspunderii, așa cum și crearea UEFISCDI a fost făcută prin ordonanță, în ciuda existenței unei majorități care sprijinea Guvernul Boc 2 la acea vreme) se sprijinea pe această nouă instituție la capitolul cercetare (deci dispariția ei ar crea noi probleme de constituționalitate și haos proaspăt în sistem). Vă întrebați cum de e posibil să treci așa ceva prin ordonanță de urgență și doi ani, cât a mai durat Guvernul Boc, să nu fii în stare să o treci și prin Parlament, așteptând să vină la putere cei care au fost împotriva ei și să le mai ia și lor doi ani (eventual și o rupere de coaliție) până să dea ceasul înapoi și să o trântească? Nu vă mai întrebați: așa funcționează de ani de zile procesul legislativ la noi, să te ferească Dumnezeu să vâri în el orice, de exemplu o pălărie, că la capătul celălalt va ieși o pisică. De asta în mod constant eu m-am opus și mă opun oricăror propuneri de a îndrepta vreo lege, că asta nu face decât să atragă atenția asupra ei – și cine vrea astfel de atenție?
Motivele din spatele tentativei de a lichida Agenția de cercetare sunt fie subțiri, fie lipsesc cu desăvârșire. Se acuză o centralizare, dar atunci când unești trei programe naționale care dau bani într-unul singur faci streamlining, nu centralizare, crearea agenției a însemnat o economie importantă, pentru că în loc de trei aparate administrative a rămas unul. „Descentralizarea“ susținută de dna Andronescu nu arată decât că legislatorii noștri nu au proprietatea justă a termenilor: toate cele trei programe erau centrale, nu era nici unul subnațional, deci nu avem de ce vorbi de descentralizare deloc, e vorba de a înmulți iar cheltuielile.
De fapt, e vorba, ca întotdeauna, de interese și de clienți. Țara e prea săracă pentru a ne permite să dăm bani orbește, prin evaluatori, ca la Bruxelles (lista nominală a evaluatorilor poate fi găsită pe site-ul programului, pe ani și pe programe, un exemplu de transparență), când avem promisiuni vechi de onorat către clienți politici. Deja, în urmă cu un an, ministrul Cercetării, dl Costoiu, a anulat contracte în desfăşurare din Programul IDEI afirmând unilateral că s-au schimbat priorităţile tematice (acelea care ar trebui stabilite prin consultare, deci chiar să fi fost proaste nu le putea schimba el, un student doctoral). Instituţia pe care ministrul, până mai ieri rector și doctorand la Universitatea Politehnica Bucureşti, o moştenise de la dna Andronescu nu a mai avut după 2010 partea leului din Programul INOVARE, pe care îl administra tot ea. Conform statisticilor UEFISCDI, în 2010 Universitatea Politehnica București accesase, din aproximativ 300 de proiecte cu o valoare totală finanțată de peste 270 milioane lei, aproape jumătate, fie ca aplicant principal, fie ca partener la o diferență considerabilă față de următoarea universitate clasată (Universitatea Politehnica din Iași, cu 19 proiecte). După 2010, distribuția fondurilor publice, în special în cazul Programului Inovare, s-a echilibrat geografic și instituțional, astfel că în perioada 2011-2014, dintr-un total de peste 250 de proiecte cu o valoare de peste 100 milioane lei, UPB a beneficiat doar de circa 10%, restul proiectelor fiind distribuite altor institute și universități (următoarea universitate clasată fiind USAMV Cluj-Napoca).
Ce putem face să evităm intrarea într-un lung ciclu de contestare constituțională și profesională (pe Romaniacurata.ro cercetătorii semnează moțiuni de protest), să prevenim folosirea politică a subiectului (am fost ocazional critică la adresa lui Daniel Funeriu, dar nu pot aproba ce face dna Andronescu acum, închiderea unei instituții aflate deja în circuitul european de cercetare este pur și simplu un act iresponsabil)? Aici nu e vorba de stânga sau dreapta, vrem evaluări internaționale libere de conflict de interese, asta e tot! Și o singură Agenție națională de cercetare, performantă (o să mai crească și asta, dar soluția nu e să dăm timpul înapoi).
Eu nu văd decât o soluţie, sincer, aceea să conducă odată cineva majoritatea asta parlamentară, dacă nu e prea mult ce cer. Dnii Zgonea și Tăriceanu sunt puși să facă figurație, să înțeleg? Dl Ponta are probleme existențiale? Cu atâtea postări pe Facebook, weekenduri la Ierusalim și înmormântări în Transvaal, satul arată ca unul fără câini și dat pradă lupilor cu totul. Soluția este leadershipul, nu fantezii constituționale, o conducere mai fermă pe bază de bun-simț legislativ (nu mai treceți proiecte fără avizul Guvernului care scoate banii! Nu mai ezitați să votați taxe pe baza cărora a fost deja făcut bugetul din acest an!).
La alegerile precedente, o majoritate impresionantă a votat perechea Ponta-Antonescu. E deja o mare trișare a voinței electoratului faptul că Antonescu a dispărut din combinație. Vorba e că, zilele astea, nu îl văd nici pe Victor Ponta prea bine. Dacă e vorba să fim conduși de alții, de oameni anonimi ascunși prin comisii sau județe, pe unde și-a găsit fiecare o feudă, e cazul să ne întoarcem la urne, că nu mai rămâne nimic din legitimitatea acestui regim.
Puteți comenta acest text pe Romaniacurata.ro.
