Am citit cu dublă surprindere informația din presă referitoare la spitalele de stat din Brașov – cea despre excedentul bugetar cu care au încheiat anul 2015. Spun dublă surprindere deoarece unitățile sanitare se găsesc în pline procese de modernizare, renovare, reabilitare etc., și atunci întrebarea firească este: cum de încheie anul cu bani necheltuiți? Cea de-a doua surprindere se referă la „împachetarea“ acestei informații de către mai-marii județului într-o hârtie creponată, înflorată și livrată presei ca o veste bună! Imaginea care mi-a apărut în minte a fost cea a unei case aflate în curs de renovare și ai cărei proprietari, în loc să grăbească lucrările pentru a putea viețui în curățenie și confort, stau cu banii în bancă și cu mobila acoperită cu folie. Fac această comparație pentru că auzim frecvent că a conduce o instituție e ca și cum ți-ai administra propria casă. Nimic mai greșit!
Abordez această temă întrucât am condus ani buni unul dintre cele mai mari spitale de urgență din țară. Am acumulat un bagaj imens de experiențe, de la satisfacții (operații reușite, medici remarcabili) până la frustrări și doze consistente de amărăciune… Dar am realizat o clinică de neurochirurgie performantă, recunoscută, internațional; un program pentru rezidenții de neurochirurgie atestat european (care, desigur, s-a pierdut); am trimis rezident și specialist la pregătire neurochirurgicală în Europa, SUA, Japonia, Golf etc. De asemenea, am putut cu ajutorul Ministerului Sănătății să creez un Centru de Excelență de Neurochirurgie, deschis în 2005, cu dotare la nivelul cerințelor europene… deci se poate!
Se știe că de la toți managerii se cere performanță. Dar performanța, la rândul ei, are cerințe proprii. Viziunea și suportul financiar pentru a o pune în practică sunt doar două dintre ele. Or, atunci când cei care ar trebui să aibă viziune sunt numiți politic și vin la birou cu geanta plină de teamă (teama de șeful de la partid, teama de justiție, teama de personalul pe care nu îl cunoaște, teama de șefii din Guvern, de șefii de la județ, teama de a lua decizii îndrăznețe, teama de media etc.) avem o mare problemă.
Lucrurile fie stau pe loc, fie se fac anapoda. Una dintre marile diferențe dintre managementul unui spital de stat și cel al unui spital privat este că în primul caz vorbim de persoane, în cel de-al doilea – de reguli. (Mi-am permis aici să citez din cartea pe care am scris-o cu colegii mei Horia Pleș și Eugen Avram – „Managementul în sistemul de sănătate privat“, 2015.) Pentru că există reguli foarte clare pentru un manager! Și prima dintre ele este responsabilitatea. Ea are mai multe paliere: responsabilitatea față de pacient, față de personal, față de finanțator etc. Este pe cât de clar pe atât de simplu: nu oricine poate fi manager de spital. Nu oricine este capabil să se ocupe de administrarea bine planificată și chibzuită a resurselor. De asigurarea dezvoltării profesionale a medicilor. De cultura organizațională, de confortul și intimitatea pacienților. Lista este lungă și ea începe și se termină cu același cuvânt: responsabilitate!
La început și la final de mandat, un manager – fie el ministru, șef de Casă de Asigurări, șef de clinică – trebuie să ofere două chestiuni: un proiect cu ce are de gând să facă și, la final, un raport cu ce a făcut. Să le semneze. Să și le asume. Dacă a greșit și în urma greșelilor lui a avut cineva de suferit sau de pierdut, să răspundă. Nu se duce, ca la el acasă, dintr-o cameră în alta, dintr-un fotoliu în altul!
În ultimii ani s-au făcut nenumărate erori în sistemul de sănătate. Nici nu e de mirare, au fost peste 25 de miniștri de la Revoluție până acum. Unii au ocupat funcția doar pentru câteva luni! Scandalurile s-au ținut lanț, dezvăluirile presei asemenea, arătând cât de mare și de gravă e cangrena/caracatița din fondurile alocate sănătății noastre.
Oamenii nu înțeleg de ce finanțează lună de lună sistemul și nu au parte de servicii ca la „privați“, adică servicii rapide, corecte, eficiente, într-un ambient curat, nepoluat auditiv și vizual, neaglomerat. O întrebare la care niciunul dintre cei peste 20 de miniștri nu a știut să răspundă. Așa cum nu au răspuns pentru nicio eroare ori pentru milioanele de euro evaporate… Dacă vă amintiți, domnul președinte Traian Băsescu menționa oficial la televiziuni, în perioada domniei sale, că oricât de mulți bani s-ar introduce în sănătate tot nu se „văd“. De ce?…
Revenind la excedentul brașovean (care se aplică și altor unități spitalicești județene din țară), cred că se aplică și aici ceea ce spuneam mai sus, și anume teama și lipsa noțiunii de răspundere. Doi „viruși“ care se transmit, mai nou, de la un ministru la altul, de la un șef de spital la altul, de la un consiliu județean la altul și care fac ravagii în sistemul de stat și mai ales de sănătate.
Eu cred că leacuri există. Se numesc reguli, răspundere, curaj, leadership, viziune. Sau best-practice – te uiți cum au reușit alții și le urmezi exemplul. Te lupți, crezi în proiectul tău și în echipa ta.
Și, pentru că sunt profesor, am obiceiul de a recomanda în mod constant cărți. Citiți, dragii mei! Fiți în pielea lui Lucius Seneca (c. 4 BC – AD 65) atunci când spunea: Nu există „nu știu“, doar „nu știu încă“.
P.S.: Mulțumesc domnilor Corneliu Zeană, Dan Perețianu și Mihai Belașcu pentru răspunsul larg și competent la articolul meu „Dreptul la sănătate“, publicat în acest cotidian. Completările, corecturile și precizările domniilor lor sunt benefice în această interminabilă dezbatere care este reforma sistemului de sănătate românesc.
Prof. Dr. MSc. A.V. Ciurea, director ştiințific, şef Departament de Neurochirurgie, Spitalul Sanador, București
