Mărul discordiei în 2016. Legea electorală

de Marina Ene , 24 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 20:39, 24 ianuarie 2016
Mărul discordiei în 2016. Legea electorală

 

De la 1690, de când John Locke şi, ulterior, Montesquieu în 1748 au enunţat principiile care au stat din acel moment încolo la baza statului constituţional modern, orice democraţie are ca punct de pornire noţiunea de separaţie a puterilor în stat. Este vorba, evident, de puterea legislativă, judiciară şi cea executivă, care, dacă s-ar afla în aceeaşi mână, ar rezulta un adevăr mai mult decât grav. Acela al existenţei unui stat despotic.

Venind în timpurile noastre şi în România anului 2016, ceea ce putem vedea cu toţii nu este doar îngrijorător, ci a devenit o problemă cronică a noastră. 

În România anului 2016, legile sunt făcute exclusiv de către politic. Iar separaţia de care vorbeam mai sus a ajuns la o suprapunere totală, rezultatul sau concluzia putând să o tragă fiecare în parte în ceea ce priveşte statutul de acum al României şi cât de democrată este ea în acest moment.

Pentru că, dacă în anul 2016 preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declară fără rezerve că “un tur sau două tururi, sau zece tururi constituie o opţiune politică. Constituţia nu spune că alegerile trebuie să se facă
într-un tur sau două tururi, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte. De aici încolo este la latitudinea politicienilor să stabilească“, atunci, statul român, prin vocea unui vârf judiciar, acela al preşedintelui Curţii Constituţionale, se declară falimentar, înfrânt de la interior, imixtionat, dinamitat şi anulat. 

Dacă justiţia în România anului 2016 poate să stea într-o atitudine nonşalantă faţă în faţă cu politicul, făcând declaraţii curtenitoare, tendenţioase şi extrem de laxe partidei politice, ce este România sau ce mai sunt România şi democraţia ei? 

De asemenea, şeful Executivului, Dacian Cioloş, unul dintre vârfurile tripletei statale garantă a democraţiei, în continuarea declaraţiilor lui Augustin Zegrean, nu ezită să pună egal între o lege fundamentală pentru orice democraţie a lumii - legea electorală - şi legea politică.

Ba, mai mult, acelaşi Dacian Cioloş, o personalitate remarcabilă a trendului apolitic românesc al momentului, dă semne de nervozitate în declaraţii de presă, atingând un punct critic în care, printr-o afirmaţie care generează o însuşire directă în termeni a întregului Executiv – “Guvernul meu“ - şi într-un atac de anxietate majoră în faţa acestui val de presiune politică dinspre centrele de putere ale Parlamentului (a se vedea conducerea PNL) se arată dispus să îşi depună demisia dacă se vor mai face astfel de presiuni.

Revin cu întrebarea: Cât de democrată este România şi cât de încadrabilă în legile democraţiilor clasice şi seculare?

Şi ca să ne dăm seama de ce România anului 2016 este oglindită de acest tablou desprins parcă din Infernul lui Dante, aş merge în momentul lui noiembrie 2015, în care oameni, mulţi, mii şi zeci de mii, au ieşit în stradă după 26 de ani de nu se ştie ce românesc. Au ieşit în stradă tocmai pentru ca acest nu se ştie ce să devină ceva ce se ştie. Numai că aceşti oameni frumoşi, originali şi deştepţi în marea parte a lor şi, de altfel, extrem de bine intenţionaţi au uitat un singur lucru. Acela că o clasă politică nu se va lăsa niciodată intimidată de o societate civilă complet ruptă de realităţile acestei clase politice. O societate civilă incapabilă să mânuiască aceleaşi pârghii ca ale clasei politice şi cu aceleaşi argumente ca ale clasei politice. Pentru că niciodată nu îţi vei putea înfrânge adversarul dacă nu gândeşti ca el, dacă nu te poziţionezi ca el şi dacă nu lupţi cu aceleaşi arme ca ale lui. 

Care ar fi armele politicului românesc?

Simplu. Legile ţării.

Legile în România sunt făcute, aşa cum am mai spus, exclusiv de către politic. 

Dovada este că, după 26 de ani de eforturi de a implementa democraţia în România (pentru că, fie vorba între noi, democraţia nu există încă în România, iar asta este atestat prin tot ceea ce se întâmplă şi ne înconjoară în fiecare clipă., cred că nimeni nu mai are vreo îndoială), orice lege care a fost adoptată sau pe cale de a fi adoptată nu a pornit dinspre puterea judecătorească către cea politică ca o emanaţie directă, univocă şi inamovibilă. Ci invers. Astfel, suntem în situaţia în care, în anul 2016, an electoral, politicul să ceară cu neruşinare şi obrăznicie modificarea legii electorale, deşi, conform Comisiei de la Veneţia, legea electorală nu poate fi modificată mai târziu de un an înaintea celui electoral. 

Însă, PNL, partid aflat într-o mare derivă şi într-o mare inexistenţă de fond, a găsit de cuviinţă să creeze un joc acum, în anul electoral 2016. Aşa cum a găsit de cuviinţă să creeze un alt joc, acum 4 ani, în anul electoral 2012, când, printr-o anomalie totală, tipic românească, singura coerentă de altfel în 26 de ani, a făcut uniune cu partida stângii. Stângii extreme aş îndrăzni să spun. Liberalii diluându-se complet în această formulă politică pe care acum o consideră toxică. Şi atunci, ca şi acum, înainte de momentul vasalizării lor, liberalii ridicau aceleaşi probleme din perspectivă legislativă. Modificări de gen, tururi, liste etc. etc. 

În momentul în care însă au ajuns la guvernare, ceva, şi aş spune ceva ce se numeşte ipocrizie şi perfidie, a modificat brusc viziunea liberală şi viziunea democrată a liberalilor asupra legilor ţării şi asupra legii electorale. Alea făcute strâmb până atunci.

De altfel, după cum putem observa, liberalii sunt consecvenţi. Au rămas consecvenţi şi fideli unui singur lucru. Căţăratul la putere cu orice preţ şi ţinutul cu dinţii şi ghearele de ea. 

Aceiaşi liberali, în noiembrie 2015, au pariat totul pe o singură carte. Guvernul Cioloş. Guvern care nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, în mintea liberală, a fost asociat cu propriul guvern şi cu propria dorinţă de guvernare a ţării via Klaus Iohannis, preşedintele ţării. Care nu este liberal şi nu este în niciun fel politic. 

Este un mister al minţii liberale, însă un mister care ne afectează pe toţi. 

În 2016, şefii liberali, via Alina Gorghiu, supăraţi nevoie mare pe încăpăţânarea de catâr a premierului Cioloş de a nu-şi arăta disponibilitatea de a emite ordonanţe de urgenţe pentru modificarea legii electorale, se arată dezamăgiţi, dezabuzaţi şi înlăturaţi pe nedrept de la marea plăcintă politică. 

Aş întreba: Care a fost rolul liberalilor de-a lungul ultimului sfert de veac românesc, altul decât acela de a crea alianţe păguboase şi toxice în favoarea exclusivă a politicului liberal şi în defavoarea completă a poporului român? 

Şi cum ar trebui să privească Curtea Constituţională a României, căci de Legislativ nu poate fi vorba, atât timp cât el este eminamente politic, astfel de numere de circ aberante, distructive, trecute de ilar, aduse în suicidar ale actorilor de pantomimă liberali? În an electoral, repet.

Ce face liberalul în plină campanie electorală? Pentru că, atenţie, atenţie mare, campania a început deja. Păi, liberal egal Cristian Buşoi. Liberal şi democratic egal Alina Gorghiu plus lamentările săptămânale de rigoare. 

Ce face partida social-democrată în plină campanie electorală? Tace şi lucrează. 

Poate este bine să privim spre zona liberală dintr-o altă perspectivă şi un alt unghi. Adevărat, extrem de îngrijorătoare. Oare, tot acest circ pe care doamna Gorghiu îl oferă presei în mod sistematic nu este cumva un alt blat pe care partida liberală deja l-a făcut cu alte părţi importante ale politicii, tocmai pentru că această lege electorală cu toate modificările ei subterane serveşte de minune întocmai scopului comun politic? 

N-aş vrea ca, după ce vom parcurge acest an electoral, dificil pentru noi toţi, pentru că fiecare an electoral reprezintă un efort mare, în primul rând, financiar, în al doilea rând, emoţional ca presiune socială şi, nu în ultimul rând, ca efect a ceea ce va urma de acum încolo minimum 4 ani, să ne trezim că bocitoarele liberale au devenit peţitoarele post-factum într-o nouă alianţă. De data aceasta, cu un Guvern stânga-dreapta. Nimic nou! Cu nimeni altul decât domnul Dragnea, pe post de capel maestru, şi domnul Băsescu, în postul celui care alcătuieşte partitura şi face acordurile orchestrei Executivului şi ale celor ale Legislativului implicit.

Iar, pe deasupra, cu un Dacian Cioloş, nu şef al Partidului Liberal, ci, poate, cu o poziţie parlamentară redutabilă şi cu un nou partid de dreapta, formând acea opoziţie care acum lipseşte cu desăvârşire.

Peste foarte puţină vreme, Parlamentul se va reuni într-o sesiune în care nu doar turul întâi de alegeri va fi înlocuit cu două tururi de alegeri, ci şi alte lucruri importante, subtile şi mai puţin la vedere din legea electorală şi nu numai vor face preludiul acestei noi sesiuni.

Nu aş vrea să uităm nicio clipă că, după evenimentul Colectiv, când am spus cu toţii: „Corupţia ucide!“, mintea comună românească s-a îndreptat instinctiv nu atât către Guvernul Ponta, care era de la sine înţeles că este o cangrenă ce trebuie curăţată urgent, ci asupra cauzelor pentru care acest Guvern a existat. Clasa politică, partidele politice şi tot ce este politic în această ţară. Adică, TOTUL.

Aş vrea şi sper ca acel impuls uriaş pe care l-am resimţit în acea seară de noiembrie când am fost 50.000 de oameni pe străzile Bucureştiului şi alte mii în ţară să revină acum, la începutul anului 2016, şi să rămână nu doar treaz, ci să crească în intensitate şi în vigilenţă pentru tot ce înseamnă acest an şi tot ce înseamnă viaţa românească de acum înainte.

Este esenţial să rămânem treji. Este esenţial să înţelegem ce se întâmplă şi ce ni se întâmplă pentru că noi suntem cei care facem să ni se întâmple.

Dacă nu mai vreţi un Parlament, un politic şi legi strâmbe, batjocoritoare, sfidătoare, criminale la adresa noastră, a tuturor, vă invit să fim cu adevărat pentru prima dată în 26 de ani nu doar spectatori, ci principalii actori în această construcţie care este România.  

Marina Ene este consultant politic

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook