15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMinisteriatul lui Vlad Alexandrescu, cel mai bun de la Spiru Haret încoace

Ministeriatul lui Vlad Alexandrescu, cel mai bun de la Spiru Haret încoace

 

 

Intelectual de vocație și educație carteziană, Vlad Alexandrescu constituie o prezență absolut singulară în pletora de personaje care au alcătuit numeroasele guverne postdecembriste. După temeinice studii doctorale la Paris, încheiate cu o strălucită teză cu mențiunea Summa cum laude, Vlad Alexandrescu s-a întors la București, dedicându-se învățământului universitar și cercetării modernității timpurii a Europei, în special a operei lui Descartes și Pascal. Revista Journal of Early Modern Studies[1], editată împreună cu Dana Jalobeanu, este un exemplu de performanță și seriozitate culturală. O altă ilustrare a seriozității neobișnuite a lui Vlad Alexandrescu este faptul că a continuat să-și țină cursul și seminarul la Universitate și după ce a ocupat fotoliul ministerial.

Eficiența, corectitudinea și energia lui Vlad Alexandrescu, responsabilitatea și intransigența în protejarea patrimoniului național, transparența și obiec—tivitatea în evaluarea per-formanței în cultură, atribuirea funcțiilor de conducere pe criterii de merit au făcut din cele câteva luni în care a funcționat ca membru al Cabinetului Cioloș una dintre cele mai spectaculoase prestații ministeriale din istoria României democratice. Performanțele lui Vlad Ale-xandrescu în domeniul culturii pot fi comparate cu cele ale lui Spiru Haret în domeniul învățământului.

La noi, performanța pro-fesio-nală este rareori un atu pentru ocuparea unor poziții importante în stat, și mai ales pentru supraviețuirea în aceste poziții. Din contră, atuurile obișnuite sunt servilismul și aderența la diferite grupuri de interese. Voi ilustra aceste aserțiuni – de altfel, frecvent repetate – prin scurte referiri la proiectele a doi foști miniștri – neperformanți – ai Culturii, care au arătat o ură savonarolică față de Vlad Ale-xandrescu. Personajele sunt reprezentative pentru grupurile de interese responsabile de înlăturarea acestuia.

Primul este Răzvan Theodorescu, autor al unor fade și prolixe lucrări de artă medievală românească târzie. Acest istoric, cvasi-necunoscut publicului larg, a devenit un personaj important al politicii românești după ce Iliescu l-a numit director al TVR în primele luni ale anului 1990. R.T. s-a dovedit a fi o unealtă docilă a „despotului înțelept“. Una dintre sarcinile de care s-a achitat în mod strălucit a fost redarea răuvoitoare a manifestației din Piața Uni-versității([2], p.26). Chestiunea era deosebit de importantă, întrucât compromiterea opoziției democratice însemna câștigarea lejeră a alegerilor de la 20 mai de către Frontul Salvării Naționale. Pe 13 iunie 1990, R.T. a interpretat rolul principal în comedia de trei parale a „atacării Televiziunii de către legionari“, regizată stângaci de Ion Iliescu. Această înscenare ieftină a fost decisivă pentru panicarea țării și justificarea sosirii minerilor la București([2], p.83). Două zile după atacul imaginar, R.T. promitea „proiectul unui gard solid și, nu-i așa, estetic, care să înconjoare instituția, așa cum există în toate țările democratice“([2], p.292). A fost, dacă îmi amintesc corect, singurul proiect al lui R.T. ca director al TVR – proiect grăitor pentru capacitatea sa de a înțelege nevoile prioritare ale televiziunii naționale.

Al doilea este Ion Caramitru, anchilozat de decenii în fotolii directoriale. Am interacționat cu I.C. în timpul mandatului meu de ambasador în Republica Moldova. I.C., ministru al Culturii, urmărea desfășurarea unui pro-iect de modernizare a teatrului din Cahul. Teatrul fusese închis în așteptarea unor fotolii noi pentru sala de spectacole, plătite cu o sumă generoasă de statul român. Povestea trena de ani de zile. În cele din urmă, fotoliile au sosit; spre uimirea mea, nu era vorba de mobilier nou, transportat în ambalajul original, ci de rânduri de scaune deja montate, ceea ce sugera că fuseseră scoase, în bloc, dintr-o altă sală de spectacole. După fericitul eveniment al sosirii fotoliilor, s-a constatat că o crăpătură existentă de multă vreme în zidul teatrului se lărgise îngrijorător, așa că sediul trebuia abandonat. În cele din urmă, teatrul s-a desființat, iar de soarta fotoliilor nu s-a mai știut nimic. Probabil că banii s-au dus pe apa sâmbetei, cu excepția celor intrați în buzunarele persoanelor agreate de Ministerul Culturii.

Evident, nu poate exista coabitare între un intelectual onest, apărător al patrimoniului național, al transparenței și le-galității, și figuranții politici, obsedați de eludarea legii în fa-voarea grupurilor de inte-re-se care le garantează stabilita-tea. Singurul merit al acestor figuranți este de a evidenția și mai puternic, prin contrast, meritele lui Vlad
Alexandrescu.   

Acest comentariu a apărut pe Contributors.ro

[1] http://www.zetabooks.com/journals/journal-of-early-modern-studies.html

[2] V. Bârsan: „Mineriada din iunie“, Editura Tracus Arte, 2015

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă