12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMoartea și imaginea ei

Moartea și imaginea ei

Doborârea avionului de pasageri malaezian de către rebelii proruși, susținuți de Rusia, pe 17 iulie – aproape nimeni nu se mai îndoiește de identitatea de grup a făptuitorilor –, are multe șanse să anihileze, cel puțin în imediat, atuul de imagine și influență al Rusiei.

Printre atuurile pe care Putin le avea până acum în confruntarea cu Occidentul, un loc esențial l-a avut neutralitatea, chiar simpatia față de cauza imperialistă a Rusiei a unor mari părți ale opiniei publice din țările europene – mai ales Franța, Ger­mania, Italia etc. Preocupați în special de imi­gra­ție, de șomaj, de sechelele crizei economice, mulți cetățeni ai „vechii Europe“ nu vedeau prea multe motive să fie entuziasmați de Ucraina – o țară, is­toricește și lingvistic vorbind, greu de diferențiat de Rusia, în plus coruptă și prea puțin de­mo­cra­ti­că. Nici Rusia, firește, nu stătea mai bine la aceste capitole, dar măcar în cazul ei se putea argumenta că înrăutățirea relațiilor ar dăuna economiilor eu­ropene și, apoi, că, oricum, prăbușirea URSS „pe­depsise“ Rusia destul. Marile corporații germane sau franceze, atât de dornice să-și continue afa­cerile cu Rusia, s-au putut bucura până acum de o opinie publică deloc ostilă, chiar și atunci când gu­vernele respective au încercat să ceară sancțiuni mai severe. În plus, antiamericanismul, atât de răs­pândit în Europa Occidentală, acutizat acum de re­centele scandaluri de spionaj din Germania, a fost un aliat prețios pentru Rusia (așa cum a fost în tre­cut pentru URSS), nu numai creând diviziuni între aliați, dar anesteziind opinia publică europeană în fața uriașelor agresiuni rusești cu ajutorul unui limbaj „realist-geopolitic“, în perspectiva căruia SUA și Rusia deveneau moralmente actori echi­va­lenți, dacă nu chiar cu Ursul rusesc ieșind în oa­re­care avantaj asupra lui Uncle Sam.

Citește continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă