Ascultand ceea ce spuneau unii europeni atunci cand tara mea se pregatea sa preia presedintia Uniunii Europene, parca auzeam ecoul surd al descrierii nedemne facute de Neville Chamberlain Cehoslovaciei, pe care o numea "o tara indepartata, despre care stim putin". Presupun ca pariul neinspirat de acum cativa ani al lui Donald Rumsfeld, care incerca sa incite la o diviziune intre "noua si vechea" Europa, a contribuit la reaparitia acelei atitudini dispretuitoare.

Realitatea este ca nu exista "vechea si noua" Europa – si nici nu a existat vreodata. Scuturarea de comunism si reunificarea Europei s-au petrecut deja acum doua decenii. Noi, cehii, suntem europeni 100% si eram astfel si pe vremea cand Cortina de Fier ne despartea de Europa democratica. Intr-adevar, este posibil ca sentimentele noastre pro-UE sa fie cu atat mai puternice cu cat statutul nostru de membru al UE si libertatea noastra sunt elemente relativ noi.

Ca atare, nimeni in Europa nu trebuie sa se teama ca Republica Ceha ar avea vreo agenda nostalgica sau idiosincratica, pe care ar dori sa o impuna Uniunii. Din contra, evenimentele au impus Europei o agenda careia nu ne putem sustrage si pentru care va fi nevoie de solidaritate – adica de o adevarata uniune.

Problema principala si cea mai presanta este criza economica si financiara care cuprinde UE. Din nefericire, peste tot in Uniune conditiile vor continua sa se deterioreze inainte de a incepe sa se imbunatateasca din nou. Este posibil ca tipul de nelinisti sociale la care am asistat in Grecia sa se raspandeasca, fiindca recesiunea va cere, probabil, sacrificii disproportionate din partea tinerilor europeni; acestia isi vor cauta slujbe intr-un context in care firmele europene, stranse, la randul lor, cu usa, nu vor fi in masura sa le ofere decat foarte putine.

Inca o data Uniunea va fi cea care va trebui sa puna umarul pentru a ajuta ca disperarea sa se transforme in speranta. Noi, cehii, stim cate ceva despre ce se intampla, caci tranzitia economica dura pe care am parcurs-o in anii ’90 ne-a invatat multe despre modul in care politicile corecte pot sparge lanturile disperarii.

Pentru a ingradi actuala acriza economica si financiara, Europa va trebui sa continue cooperarea pe care a manifestat-o deja pana acum. Insasi existenta Uniunii noastre, mai ales insa a monedei euro, a ajutat deja la prevenirea devalorizarilor concurentiale si a politicilor prin care se profita de slabiciunea vecinului, fenomene care au ravasit Europa in anii ’30 – ultima data cand continentul a trecut printr-o recesiune economica atat de brutala.

Dar nu putem sa ne complacem in sentimentul ca fortele egoismului national vor fi tinute in sah etern. Pentru moment, stimulentele fiscale coordonate la nivelul UE le-au luat populistilor argumentul uzual ca UE este indiferenta la soarta indivizilor. Va fi nevoie de o coordonare si mai intensa a politicilor, atat pentru a infrunta criza, cat si pentru a restabili normele comunitare dupa ce norii de furtuna incep sa se disipeze.

Desi este adevarat ca in aceste timpuri extraordinare Pactul de Stabilitate si Crestere a devenit mai flexibil, regulile sale au reusit sa asigure un prim deceniu de succes pentru euro. Aceste reguli trebuie restabilite pe deplin daca vrem ca Europa sa se intoarca pe calea cresterii durabile, iar pentru a realiza acest lucru, trebuie construit inca de pe acum consensul necesar.

A doua provocare-cheie cu care ne vom confrunta in perioada presedintiei noastre este cea a Rusiei. Trebuie negociat un nou Acord de parteneriat si cooperare (APC) intre UE si Federatia Rusa. Aceste negocieri ar fi urmat sa inceapa serios anul trecut, dar a intervenit razboiul din Georgia si a produs o amanare.

Acum aceste discutii au fost reluate, dar fondul pe care se desfasoara negocierile s-a schimbat dramatic. Economia Rusiei este astazi intr-o stare mult mai proasta decat cea a membrilor UE. Bugetul Rusiei sufera de pe urma prabusirii pretului la petrol si gaze, iar lipsa cronica a investitiilor in sectorul energetic duce acum la declinul productiei pe care specialistii l-au prezis de mult.

Pana acum Rusiei ii pasa mai putin decat Uniunii de noul APC, deoarece doua treimi din exporturile rusesti inspre UE reprezinta resurse naturale, care aduc bani si fara regulile stricte pe care le stabileste un APC. Date fiind modificarile profunde in conditiile economice, este acum in interesul national al Rusiei sa dea asigurari pietelor internationale ca este serioasa in afaceri, iar un nou APC ar servi drept semnal ideal.

Mai mult, fara un nou APC, unele state europene individuale ar putea crede ca trebuie sa aiba in vedere mai multe acorduri bilaterale cu Rusia. Mai multe tari membre ale UE au intrat chiar intr-un soi de cursa pentru pozitia de cel mai bun prieten al Rusiei in Uniune. Dar intelegerile bilaterale nascute de aceasta cursa au fost incheiate in dauna altor membri si ar putea dezechilibra relatiile dinauntrul Uniunii ca intreg.  Doar un cadru comunitar bazat pe reguli poate furniza o fundatie solida pentru relatiile bilaterale dintre Rusia si tarile membre ale Uniunii, dar si dintre Rusia si Uniune.

Atuul principal al Europei in politica externa nu este angajamentul ferm in favoarea unui multilateralism bazat pe reguli – lasand la o parte importanta sa neindoielnica –, ci unitatea ei. La izbucnirea crizei din Georgia, Europa a strans randurile in jurul unei pozitii unice referitoare la retragerea Rusiei. Este misiunea presedintiei cehe si a celei suedeze care ii va succede de a mentine aceasta unitate pe masura ce negocierile APC avanseaza.

In anii ’90, SUA si Europa au tratat Rusia cu o neglijenta binevoitoare. Ar fi o eroare pentru Rusia sa raspunda cu aceeasi moneda, incercand sa taraganeze negocierile APC in speranta ca la un moment dat va veni randul unei presedintii mai amiabile care ii va oferi termeni mai blanzi. Noi, ca toate presedintiile UE, vom reprezenta interesele generale ale Uniunii atunci cand negociem.

Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org