Motivul pentru care PSD a fost atat de refractar in chestiunea cooptarii UDMR in coalitia de guvernare a continuat sa nedumereasca destui observatori vreme buna dupa instalarea noului Guvern. Atitudinea preponderent stereotipa a fostilor fesenisti Ion Iliescu, Mircea Geoana si Traian Basescu afisata in ultima vreme fata de maghiari pare sa rezolve acum, in mare masura, misterul.

Inca de la infiintarea sa, PSD a fost un partid permanent nevoit sa lupte pentru imbunatatirea imaginii sale. Cu alte cuvinte, se impunea distragerea constanta a atentiei natiunii de la faptul ca incapuse pe mana unor indivizi ahtiati dupa putere si bani publici, ambele distribuite apoi discretionar propriilor grupuri de interese. Dupa ce sutele de morti din decembrie 1989 au fost inhumati sau incinerati in mare taina, ex-comunistii s-au trezit cu o problema de imagine si mai mare pe cap. Existenta unei minoritati in privinta careia populatia majoritara fusese deja spalata pe creier in decursul dictaturii s-a dovedit, prin urmare, o adevarata mana cereasca.

A urmat, cum bine se stie, un tragic conflict interetnic. Mai nou, Traian Basescu a decis sa repuna in joc vechea carte maghiara – si nu o facut-o deloc abil. A bombarda, la investirea ultimului dintre numerosii ministri de Interne pesedisti, maghiarii cu acuze de "epurare etnica" reprezinta un gest de-a dreptul nesabuit. Ma intreb daca presedintele a realizat enormitatea pe care a rostit-o, daca intelege semnificatia acestei notiuni?! Dispune de un exemplu cumplit, petrecut in anii ‘90 chiar in imediata vecinatate a Romaniei – drama din Bosnia, Croatia si Kosovo. Mesajul sau a mai relevat si o jalnica inconsecventa, dat fiind ca la inceputul lunii decembrie sustinuse ferm cooptarea UDMR la guvernare. Constient fiind de disciplina electorala a maghiarilor, presedintele li s-a adresat ani de-a randul pe un ton conciliator. A petrecut mai mult timp in secuime decat orice alt predecesor de-al sau, dand intotdeauna senzatia ca se simte complet in largul sau printre locuitorii acestor meleaguri.

In ultimele trei luni insa, impactul crizei economice globale asupra Romaniei a ajuns sa nu mai poata fi trecut cu vederea. Prea putini vor reusi sa scape din aceasta furtuna complet neafectati – exceptie facand, eventual, cei plasati sub umbrela protectoratului tipic marilor partide. Un numar considerabil de romani maniosi si dezorientati se vor intoarce din Spania si Italia – tari in care prea putini pot conta pe asistenta sociala. La toamna, cand presedintele va solicita electoratului sa ii reinnoiasca mandatul, se va trezi in imposibilitatea lansarii unor promisiuni cu tenta economica.

Ca atare, rationamentul pare a-i fi dictat relansarea sloganului unitatii nationale, transetnice. Sondajele de opinie continua sa il indice mai popular decat majoritatea liderilor din celelalte tari membre ale UE. Dar Basescu a reusit ceea ce putini ar fi crezut posibil: printr-un singur gest, de "smanglire" a cartii antimaghiare a pesedistilor, si-a expus propria lipsa de viziune despre Romania (si, incidental, l-a mai si enervat pe Ion Iliescu). Va fi considerat, probabil, ca votul ultranationalist s-ar putea amplifica din pricina vremurilor grele, va fi ajuns la concluzia ca in conditiile unui PRM dus de rapa ar putea prelua fara probleme rolul de pastor al nationalistilor. Ce se va face insa daca Vadim navaleste inapoi pe scena politica inarmat cu un program anticriza – bazat, fireste, pe iluzii economice –, dar care "prinde" la baza electoratului tocmai datorita simplitatii sale?! In plus, astfel de vremuri pot conduce si la (re)aparitia altor forte populiste. Intru apararea sa, presedintele poate invoca, desigur, numirea lui Eckstein-Kovacs in functia de consilier prezidential pentru minoritati, poate argumenta ca uneori nu strica a mai puncta anumite chestiuni, in special atunci cand o minoritate recalcitranta tinde sa se comporte, ocazional, ca o majoritate aroganta. A recurge insa, in acest context, la notiunea de "epurare etnica" ramane o eroare nu doar contabilizata in capitalele occidentale, ci si una defavorabila imbunatatirii imaginii sale in plan european.

In mod ironic, singurii care au reale motive de bucurie de pe urma acestei iesiri sunt udemeristii. Formatiunea maghiara – care de ani de zile aduce tot mai mult a aripa transilvaneana a mafiei politice dambovitene – a avut parte de o refacere nescontata a imaginii ei gratie involuntarei bunavointe prezidentiale. Potentatii maghiari, bine hraniti si bine situati, vor sustine de-acum fara jena ca in piepturile lor inca mai arde focul nationalist, invocand recenta iesire a sefului de stat ca pe o dovada a atacurilor ce se abat asupra lor tocmai din acest motiv. In congresul UDMR din aceasta primavara va fi mai multa forfota nationalista decat in mod obisnuit. Compromisurile profitabile incheiate la Bucuresti cu politicieni gen Frunda si Verestoy pot fi date uitarii, deoarece acestia se vor simti de-acum obligati sa faca pe vigilentii in privinta apararii cauzei maghiare. Iar in spatele scenei politice, vor avea grija sa-si continue manevrele si/sau cabalele ticluite cu sforari precum Hrebenciuc sau, in ton cu vremurile noi din PSD, Vanghelie.

Printr-o singura miscare neinspirata, Traian Basescu a reusit sa-si dea arama pe fata, prezentandu-se natiunii si lumii asa cum este – un personaj de tip vechi cu putine idei noi. Daca nu-si ridica rapid miza, va pierde jocul, urmand sa ingroase lista "marilor perdanti" ai anului 2009 – ticsita, in rest, mai degraba, cu banci falite.