Nu s-ar putea spune deloc că nu este aşa! Creşterea economică din 2004-2008, în contul căreia au fost mărite şi pensiile, şi salariile bugetarilor, a fost una efemeră, bazată fiind pe consum din import, finanţat prin credite din bani tot de import. Această creştere s-a dus şi nu va mai veni niciodată şi deci şi salariile, şi pensiile majorate pe seama ei ar trebui ajustate! Sectorul privat a făcut deja acest lucru cu salariile în 2009. Statul, întârziind numai şi numai din motive electorale ajustarea, o face în 2010, dar, tocmai din cauza întârzierii, aceasta costă acum şi mai mult. Plus că la costul în sine al ajustării se adaugă acum costul împrumuturilor contractate exact pentru a nu o face când trebuia. Dl Isărescu a lansat într-adevăr atunci, la vremea potrivită, avertismentul despre care vorbeşte acum, numai că a făcut-o aşa, abstract, mai mult teoretic! Ar fi fost de ajuns atunci să dea drumul măcar puţin la inflaţie spre a dovedi ceea ce spune abia acum, anume că majorările de venituri fără acoperire se transformă în inflaţie. Şi poate ar fi fost mai puţin rău astăzi decât este!

Altceva este însă mult mai important! Situaţia de astăzi este cauzată doar în parte de destrăbălarea statului şi managementul incompetent, coruptibil şi risipitor al acestuia. Grosul este cauzat de dezarticularea produsă în economie de un anumit tip de expansiune a capitalului privat străin. Cel românesc, privat sau public, nu avea capacitatea financiară să producă o asemenea dezarticulare într-o perioadă atât de scurtă de timp. Capitalul privat străin a creat consum aici, pentru propriile produse şi servicii, prin credite fără noimă date pe bani aduşi din afară. Populaţia şi firmele româneşti s-au bucurat, neluând în seamă că aşa ceva nu poate fi decât pasager. Şi totul s-a prăbuşit când însuşi capitalul străin n-a mai adus bani să continue morişca. Deficitul extern imens al României era însă privat, şi nu public, iar 80 de procente din datoria externă ce trecea în contul României erau ale firmelor private străine, şi nu ale statului şi nici măcar ale unor alte entităţi româneşti (populaţie sau firme cu capital autohton). La vremea cu pricina nu s-a auzit însă vreun avertisment din partea dlui Isărescu în legătură cu pericolele acestui gen de probleme. De fapt, BNR putea opri creditul de consum, dar măsurile luate atunci de BNR au fost firave, cu totul şi cu totul fără impact. BNR putea măcar avertiza în legătură cu ceea ce va veni. Căci înţelegea şi Grivei ce va veni. Cu legitimitatea de care se bucură, dl Isărescu putea opri delirul de atunci. Şi ne-ar fi fost poate altfel acum!

Dl Isărescu a ales să vorbească însă abia acum, când, după acordul cu FMI care a avut exact această funcţie, problemele grave create de deficitele şi îndatorarea private au fost preluate în parte de statul român. Care, nu întâmplător, a ajuns la ananghie!

Avertismentul actual al dlui Isărescu nu este corect. Şi nu pentru că n-ar da expresie unui adevăr. Ci doar pentru că este cu totul incomplet. Este adevărat doar în legătură cu un aspect al problemei, dar n-a existat, de fapt, vreodată un avertisment în legătură cu partea principală a problemei! Şi poate cu sacrificiul oamenilor, direct, prin reduceri de câştiguri sau, indirect, prin inflaţie, ceva în domeniu să se mai poată rezolva, dar în ce priveşte partea principală a problemei de acum nu mai este chiar nimic de făcut!