Citesc in presa ca Theodor Stolojan le-a tinut o prelegere celor din conducerea PD-L despre cum trebuie facut viitorul buget si despre dificultatile acestei operatii. Intre timp, sedinta se tinea cu usile inchise la propriu: oamenii nu aveau voie sa iasa, pentru a nu da informatii catre presa. Scena trebuie sa fi fost foarte comica, cu un Stolojan care tine lectii de economie practica si niste politicieni care se intreaba de ce ii plictiseste cu asemenea detalii.
Odata ce vom avea guvern, aceste detalii vor deveni insa foarte importante. S-a trecut foarte usor peste o stire de acum cateva zile: deficitul bugetar a trecut de 3%. Agentia NewsIn cita si prognoze sumbre care circula prin Ministerul de Finante, ce iau in calcul scaderea veniturilor bugetare din ultimele luni si proiecteaza atingerea deficitului de 4%.

Aceste cifre trebuie citite in contextul declaratiei recente a comisarului european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, care a spus ca nu se vor admite depasiri mai mari de 1% peste limita de 3 procente, si asta, numai pe o perioada limitata, de maximum un an. In aceste conditii, toate discutiile dintre partide despre fonduri bugetare pompate pentru depasirea crizei par bizare. Programele anticriza cu care se falesc toti au un element comun: pomparea de bani publici in diverse proiecte. si, din pacate, tocmai banii ne lipsesc acum.
Guvernul care e pe picior de plecare a reusit sa tripleze deficitul bugetar in patru ani, iar ministrul Vosganian se face complet de ras, dupa ce cu numai o luna in urma ne asigura ca deficitul nu va sari de 2,3%. Iata ca tindem spre 4%, si asta fara a se aplica acea crestere a salariului profesorilor, o bomba sociala care doar ce asteapta formarea unui nou guvern pentru a exploda.

Amenintarea comisarului european ar putea avea o finalitate dramatica. Daca nu tine cont de avertismentele Comisiei, Romania ar putea fi sanctionata cu suspendarea fondurilor de coeziune (adica exact acele programe care ar trebui sa plateasca infrastructura si de la care asteptam o gura de oxigen). Deja nu mai vorbim despre aderarea la euro ca obiectiv in 2014, ci despre pastrarea echilibrului economic in 2009. Estimarea curenta a Comisiei pentru Romania in 2009 este 4,1% deficit bugetar si in acest ritm riscam sa depasim oaia neagra Ungaria, care sub, presiunea combinata a FMI si UE are macar un program solid de tinere sub control a cheltuielilor publice.

Ce inseamna toate aceste cifre? Ca orice guvern am avea la finele acestui an, politicile bugetare de anul viitor vor trebui sa fie zgarcite. Sindicatele din educatie si din sectorul public in general nu vor obtine satisfactie. Sau Romania va risca sa intre pe o panta periculoasa a imprumuturilor de stat cu dobanzi mari, inflatie si incapacitate de a acoperi plati curente. In cazul in care concedierile temporare din aceste zile vor deveni permanente, presiunea pe buget va creste: o parte dintre salariati devin din contributori la buget asistati social. Reducerea cheltuielilor publice va deveni o necesitate. Asta inseamna fie reducerea beneficiilor sociale, fie limitarea beneficiarilor, fie concedieri in sectorul public sau renuntarea la unele proiecte deja anuntate. Cresterea taxelor ar fi o solutie iluzorie: cu un stat inca incapabil sa colecteze banii, nu am face decat sa crestem evaziunea fiscala si sa pierdem de fapt bani la buget (cum a aratat si cota unica, taxe mici inseamna venituri mai mari cand ai un stat slab).

 Dupa ce vor termina negocierile pe posturi, partidele vor trebui sa isi bata capul cu aceste realitati plicticoase, care pot deveni primejdioase. Conjunctura politica nu e stralucita. E usor sa guvernezi cand ai bani. Norocul pe care l-a avut Tariceanu, de a guverna cu o crestere economica semnificativa si venituri in crestere, nu va fi dat si urmatorului premier. Un guvern minoritar al PD-L ar fi supus presiunilor populiste din Parlament, cum a patit si Tariceanu.

Dar, din pacate, nici un guvern cu o majoritate solida pe hartie nu e sigur ca ar avea un parlament linistit. O alianta de guvernare intre PD-L si PSD ne-ar putea duce in situatia in care lupta politica dintre cei doi mari se muta in interiorul Guvernului. Premierul ar fi tot slab si ar controla doar jumatate din Executiv si, cum alegerile prezidentiale abia urmeaza, am putea asista la aceeasi competitie populista, de aceasta data intre ministri: cine a marit pensiile mai mult, cine a marit salariile mai mult in domeniul sau. Baronii locali ai PSD care au vrut la guvernare cu PD-L vor face si ei presiuni sa continue redistribuirea politica a banilor de la buget.

Deocamdata negocierile nu s-au concentrat pe ce va face viitorul guvern. Simpla comparare a programelor de criza scoase din buzunar in campanie e pierdere de vreme: oricum, nu vor fi aplicate. Logica finantelor publice trebuie schimbata dinspre cheltuieli spre reduceri. De la orice partid ar fi el, ar trebui sa avem un prim-ministru fara ambitii politice pe termen lung: i se vor sparge in cap multe oale nemeritate.