S-o spun așa, cinstit și pe directelea, pentru familia Smeureac săptămâna asta a fost de un coșmar complet. Începând de luni, pe Zizi, nevastă-mea, a început s-o sune încontinuu la telefon Alina Gorghiu, care, pentru cine nu știe, este ditamai copreședinta la PeNeLeu, să-i propuie s-o facă candidat de primar general la București.
Că cică Zizi ar fi a cincea pe Muntenia la like-uri pe Facebook, după Lucian Mândruță, care e primul, și patru locuri libere, gen. Mândruță a refuzat-o pe doamna Gorghiu, având el o criză de verticalitate, că tocmai făcuse ruta București-Constanța fără să se dea jos de pe bicicletă și rămăsese țeapăn. De la PNL deja refuzaseră toți care aveau vreo chemare. Pe Ludovic Orban umbla să-l potcovească DNA-ul, Predoiu s-a dat bolnav de jure și de facto și Adriana Săftoiu și-a amintit că nu le are cu urbanismul, motiv pentru care o și prinseseră paparazzi când intra într-un bloc cu unul care nu erea Elwis, pe vremea când toți erau convinși că Elwis nu murise.
Deci îi înțeleg și pe copreședinții de la PNL (al doilea fiind Blaga, pentru cine nu știe) că ereau fără soluție, din cauză că singurul lor primar profesionist de elită, domnu’ Klaus, avea ghinionul că erea acum președintele țării și n-avea cum să candideze.
Două zile a hărțuit-o Peneleul pe Zizi, mai ales că se și potrivea perfect la profil să fie contracandidata lu’ Gabriela Vrânceanu-Firea de la Pesedeu: erea femeie, tot mamă de excepție, tot înnebunită după mileuri, iar în materie de obrăznicie electorală avea și ușorul avantaj că erea nevastă de cioban. Deși nici cu dom’ primar Pandele nu mi-e rușine, că nu e nici el vreun intelectual de talia lui Victor Ponta, gen. În fine, marți a dat Dumnezeu și Arhanghelul Mihail de l-au găsit pe Marian Munteanu de candidat și s-au liniștit și ei. Cred că a contat și faptul că Zizi, în cazul de ar fi câștigat alegerile la București, ceruse coloană oficială ca să se întoarcă în weekend la stână și e greu de crezut că bucureștenii ar fi înghițit două coloane oficiale în fiecare vineri.
Care va să zică, ieri, adică joi, eream eu aproape de înserat, bucuros că scăpasem să am nevastă candidat de primar general la București, și steteam fix la intrarea în stână și număram oile, ca să văd dacă nu se pierduse vreuna. Când deodată îl văd pe șosea pe pădurarul nostru, Pișta Katona, venind spre intrarea stânei cu faetonul lui cu doi cai, pe care-l poreclise el Land Rover Defender, sau pe scurt Defender.
Care era explicația la un nume așa de ciudat pentru un faeton cu cai? Păi Pișta, fiind înnebunit după chitări de lux, pe unul din cai îl botezase Fender Stratocaster, pe scurt Fender, și pe celălalt Ibanez Exotic Wood, pe scurt Ibanez. Și cum Ibanez era surd, săracul, atunci când pornea la drum Pișta striga numa’ la Fender: „Diii, Fender!“. Adică exact pronunția în engleză la modelul Defender, de la Land Rover. Ca să vedeți și voi cât de întortocheat poate să gândească Pișta. Lângă Pișta, pe capra de la faeton erea un străin, pe care nu-l mai văzusem în viața mea și care, când vorbea, suna ca și cum un englez îți spune ceva în engleză, dar tu nu înțelegi nici un cuvânt, gen.
– Jó estét, Titi bacsi! – zice vioi Pișta. What’s up, motherfucker?
– Blow me, Pișta bacsi! – zic și eu vesel. Că, dacă vă mai aduceți aminte din povestea de la bistrou, stabilisem cu el să trecem de la maghiară la română și invers, prin limba engleză, ca să atenuăm șocul lingvistic. Iar în ultima vreme trecerea o făceam prin engleza afro-americană, ca să vadă toată lumea că nu suntem rasiști, gen. Străinul a zis și el ceva ce părea engleză, dar afară de berbecul Rodney, care era australian și a ciulit un pic urechile, nimeni n-a părut că pricepe nimic.
– Ăsta e Angus MacDonald, e scoțian de la Aberdeen. De-aia nu se înțelege nimic ce spune – zice Pișta. Și eu doar puțin ce înțeleg.
Îi zâmbesc eu prietenos lui Angus și îl văd că se caută în geantă și scoate o sticlă de whisky Aberfeldy, din care mai văzusem una singură, acum șapte ani, la Traian Băsescu, când făcuse o baie de mulțime în satul de lângă stâna mea, în campania cu Mircea Geoană. Deci Angus ne-a întins și mie, și lui Pișta să luăm pe rând câte o gură, dar nu i-a dat drumul sticlei din mână. Abia a doua zi mi-a povestit Pișta că în 1983, când a fost Adunarea Generală a Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU), care s-a ținut la Edmonton, în Canada, Angus ieșise al doilea, după George Copos, la concursul de cel mai zgârcit participant.
– Domnu’ MacDonald este venită în România să caute să cumpere doi terenuri cu drepturi litigioasă – zice Pișta Katona, și-mi face cu ochiul. Che este zvonul în Scoția la ele, acolo, che asta e afacerea cea mai mare acum în România.
Eu mă uit mirat la Pișta, mai trag o gură din Aberfeldy-ul scoțianului, care tot nu-i dădea drumul sticlei de whisky, și zic:
– Păi, și unde naiba găsește el aici terenuri cu drepturi litigioase, gen?
– Aici e atunci – râde Pișta. Che eu am unul de vânzare, care se inundă la fiecare ploaie, pe care nu-l cumpără nimeni, și dumneata, nea Titi, ai altul lângă pădure, care n-are nicio acces și iar nu cumpără nimeni.
– Păi, da, dar niciunul nu e cu drepturi litigioase, din ce țin eu minte.
– Jobb, így – scapă Pișta Bacsi conversația un pic în ungurește, după care revine în românește: Așa este, de aceea trebuie să convingem pe Angus de litigiu.
Și după ce-mi mai face o dată cu ochiul, îmi trage una peste falcă de mă aruncă pe spate și începe să-mi cărăbănească la picioare pe unde nimerea și să mă înjure de mamă, când în română, când în maghiară, cum îi venea la gură. De vreo două ori m-am ridicat de jos și i-am fript și eu două palme peste ochi, înjurând în afro-americană, ca să priceapă și scoțianul câte ceva din ce făceam noi acolo. Până la urmă, după vreun sfert de oră, domnul MacDonald s-a convins că drepturile la terenuri sunt litigioase și ne-a despărțit.
– Ungur sau român, chind interesul comună o cere, trebuie să rămânem uniți! – mai zice Pișta și se urcă vioi pe capră lângă scoțian. Nea Titi, să vii mâine cu toți actele de teren la notariat să facem vânzare.
– Dar data viitoare te stâlcesc eu în bătaie, Pișta Bacsi!
– Cine aduce pe cumpărător acela stâlcește, nea Titi! Diii, Fender!
După care Pișta mi-a făcut iar cu ochiul. Sau poate numai avea unul închis, de când îl pocnisem peste el cu palma, gen.
Cu stimă, Titi Smeureac cioban freelancer
