Nu avem mari motive de bucurie. Indiferent cine ar fi iesit invingator in alegerile prezidentiale, tot numai 50% din voturile valabil exprimate l-ar fi consacrat, nemaivorbind de faptul ca aproape 50% din persoanele cu drept de vot n-au catadicsit sa se deplaseze la urne. Certitudinea acestui fapt ar trebui sa dea de gandit nu numai mediilor politice din Romania, ci si oricarui cetatean preocupat, fie si in treacat, de destinul comun al traitorilor in tara. Pe langa certitudinea scindarii populare in doua tabere relativ egale, chiar daca impreuna fac tot atata cat cei care puteau vota, dar au preferat sa intoarca spatele acestui exercitiu democratic, se contureaza astfel si convingerea ca problema guvernarii si a politicii romanesti ramane de interes pentru destul de putini dintre noi.

Cand zic "politica" si "guvernare" nu ma gandesc doar la partide, lideri emfatici, musuroaie de interesati intr-ale imbogatirii rapide si manipularea parghiilor statului in interes propriu, dupa cum cand pomenesc de "guvernare" nu am in vedere numai cabinetul si prefecturile judetene, primariile si consiliile din fiecare zona. M-a interesat mult, de cand ma stiu, ce poate face individul uman cu mijloace proprii, intr-o varianta neeroica si cotidiana, pentru mai buna functionare a statului si a vietii publice din tara lui. Iar acest interes nu se datoreaza vreunei discriminari sau vreunui dispret de principiu nutrit fata de stat si de actorii consacrati ai vietii politice, ci fiindca politica si guvernarea care nu aduc beneficiile de care sunt in stare, impreuna si fiecare separat, pana la nivelul cetateanului (ba chiar al ultimului cetatean), raman niste abstractiuni profesate de oameni de buna-credinta sau, mai grav, niste abateri de la dezideratul democratiei autentice.

Romanii, care au trait o istorie intreaga sub stapaniri straine, fiind chiar la ei acasa niste marginali tratati cu dispret, socotiti neglijabili, brate de munca si carne de tun, tocmai romanii ar trebui, mai mult decat altii, sa vadeasca grija de a depasi prin toate mijloacele posibile modelele democratice selective si restrictive. "Democratie numai pentru mine", "democratie doar pentru ai mei", "democratie aici da, dincolo ba" sunt niste modele care, in mod normal, ar trebui sa secrete in fiecare dintre noi adevarate reactii alergice, spontane si instantanee, intr-atat suntem, genetic vorbind, de incarcati de povara generatiilor din care venim in acest prezent dificil si incalcit. Din cauza acestui fapt, ezitarile unor corpuri sociale de alegatori relativ egale si care, impreuna, abia depasesc cu ceva numarul celor ce le-ar fi putut sta alaturi in exercitiul alegerii, dar au preferat sa nu o faca, imi creeaza nelinisti foarte concrete, deloc metafizice.

Dar nu este numai atat. Stateam in aceste zile de vorba cu un prieten, consilier municipal undeva pe intinsul Romaniei. "stiam dinainte ca nu pot castiga cei ce nu guverneaza", m-a asigurat el intelept nevoie mare, macar ca e mai tanar decat mine cu cel putin un deceniu. "si, ma rog, de unde puteai sti?" "Pai se vede cu ochiul liber, administratia este prea politizata. Uita-te cine detine si imparte fondurile la nivelul fiecarui judet, vezi cum gestioneaza respectiva persoana-functie resursele si nu mai ai nevoie de explicatii suplimentare." Intr-adevar, daca e sa te uiti la judetele unde liderii sunt de aceeasi culoare politica cu forta politica ce conduce, comparand cifrele vehiculate acolo cu cele vanturate de judetele ramase pe mana opozitiei, lucrurile se limpezesc. Poti numara, in acest fel, voturile cu oricata scrupulozitate. Poti pune paznici la urne oricati observatori straini si neutri.

Jocul s-a decis dinainte fara pic de manipulare electorala. Ce judet, ce oras, ce sat nu au nevoie de resurse pentru a-si continua proiectele incepute sau a le initia pe cele de care comunitatea duce lipsa?
Mai departe, scrie-n carte. Azi – Basescu, ieri – Constantinescu sau Iliescu, in fine. Dar realitatea aceasta profunda, creatoare de polaritati transpartinice (de ce au votat membrii cutarui partid din judetul X altfel decat hotarasera liderii centrali? Pentru ca le sunt mai aproape adversarii de acasa decat prietenii de peste deal!), ramane o achizitie beton, functioneaza ceas la vreme de restriste electorala; si nu numai.

Stiind astfel de lucruri, care te ajuta sa redefinesti Romania ca pe o birocratura cu profil democratic, ajungi sa apreciezi eforturile de suspans electoral – vizite nocturne pe la moguli, pumni in mutrele copiilor, oralitate sexuala pe filme securistice si mita electorala de la fete duglise – pe care scenaristii discreti ai fortelor in competitie le-au pus in joc spre a-si umili definitiv adversarul, dar, mai ales, pentru a distrage atentia boborului de la deposedarea lor de democratie reala inspre efecte bollywoodiene cu cantec, joc si voie buna. M-as lipsi, totusi, de ele si mai stiu destui ca mine. Nu prea pare insa posibil.