Da, omul Băsescu e de plâns. Da, politicianul Băsescu, ajuns într-o surprinzătoare unitate de vederi cu Dan Voiculescu, e un spectru. Dar ceea ce a fost cândva programul lui Băsescu e viu și așa trebuie să rămână.
Trebuie să admitem: actul de sinucidere politică al lui Traian Băsescu și violența gestului, exhibat în direct lunea trecută la B1 TV, ne-au tulburat și ne-au îngrijorat. Nu cumva, ne-am zis imediat, ar trebui să ne punem unele întrebări, noi, cei care l-am susținut de atâtea ori în ultimii zece ani pe Traian Băsescu? Nu cumva au avut dreptate cei care ne-au acuzat de atâtea ori de ignoranță, autoamăgire, ba chiar de lipsă de caracter și „pupincurism“? A fost oare o neghiobie să combatem suspendarea din 2012, să cerem boicotarea referendumului? Ne-am lăsat înșelați de un oportunist abil, cântându-i în strună de-a lungul atâtor lupte politice duse cu liberalii lui Tăriceanu, cu social-democrații lui Geoană și Ponta și cu Dan Voiculescu? Să nu fi fost Băsescu decât un mic dictator valah, care a știut pentru scurtă vreme să-și camufleze firea și fapta autentice sub masca anticorupției, a statului de drept și a altor vorbe frumoase? Ne-am războit degeaba cu Antena 3, ale cărei insulte le-am încasat de atâtea ori? Aveau ei dreptate în fond, chiar dacă nu în literă, vorbind despre procese politice? Tot ceea ce am scris noi, „băsiștii“, de atâția ani să nu aibă decât valoarea de document al unei naivități suspecte și penibile? Am fost și noi, ca atâția alții în alte împrejurări, niște „clerici trădători“, așa cum ni s-a dat sentința nu o dată?
Citește continuarea textului în Revista 22.
