12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialNoua Alianță: Băsescu-Voiculescu

Noua Alianță: Băsescu-Voiculescu

Da, omul Băsescu e de plâns. Da, politicianul Băsescu, ajuns într-o surprinzătoare unitate de vederi cu Dan Voiculescu, e un spectru. Dar ceea ce a fost cândva programul lui Băsescu e viu și așa trebuie să rămână.

Trebuie să admitem: actul de sinucidere politică al lui Traian Băsescu și violența gestului, exhibat în direct lunea trecută la B1 TV, ne-au tulburat și ne-au îngrijorat. Nu cumva, ne-am zis ime­diat, ar trebui să ne punem unele întrebări, noi, cei care l-am susținut de atâtea ori în ultimii ze­ce ani pe Traian Băsescu? Nu cumva au avut drep­tate cei care ne-au acuzat de atâtea ori de ignoranță, autoamăgire, ba chiar de lipsă de ca­racter și „pupincurism“? A fost oare o neghiobie să combatem suspendarea din 2012, să cerem boi­cotarea referendumului? Ne-am lăsat înșelați de un oportunist abil, cântându-i în strună de-a lungul atâtor lupte politice duse cu liberalii lui Tăriceanu, cu social-democrații lui Geoană și Pon­ta și cu Dan Voiculescu? Să nu fi fost Băsescu decât un mic dictator valah, care a știut pentru scurtă vreme să-și camufleze firea și fapta au­ten­tice sub masca anticorupției, a statului de drept și a altor vorbe frumoase? Ne-am războit de­gea­ba cu Antena 3, ale cărei insulte le-am încasat de atâtea ori? Aveau ei dreptate în fond, chiar da­că nu în literă, vorbind despre procese po­litice? Tot ceea ce am scris noi, „băsiștii“, de atâ­ția ani să nu aibă decât valoarea de document al unei naivități suspecte și penibile? Am fost și noi, ca atâția alții în alte împrejurări, niște „cle­rici trădători“, așa cum ni s-a dat sentința nu o dată?

Citește continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă