Una din temele centrale ale acestei campanii electorale este scăderea taxelor și impozitelor. De fapt, este una din temele oricărei campanii. Acum patru ani, Robert Negoiță promitea taxe zero pentru gunoi. Acum, Liviu Dragnea taie, mai ceva ca Făt Frumos, 102 dintr-o lovitură. O așa eficiență nu și-au imaginat nici autorii populari ai basmelor. Proletcultiștii născociseră însă termenul de ”stahanovist”, de muncitor care dărâma orice bariere de producție. Stahanovistul reducerii de taxe, așa l-am putea numi pe Liviu Dragnea. Ni se promit taxe și impozite mai mici sau zero pentru cam orice ne-ar putea trece prin minte.
Bunul simț, experiența și, dacă vreți, fizica ne învață că nimic nu e gratis. Principiul al treilea al mecanicii, postulat de Newton, poate fi aplicat foarte bine în acest caz. ”Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță, numită forță de acțiune, cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță, numită forță de reacțiune, de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.” Politicienii români îl contrazic însă pe Newton într-un aspect. La ei, forța de reacțiune este mai mare. Dacă ni se promite o taxă mai mică, putem fi aproape sigur că, într-un fel sau altul, vom plăti mai mult.
Domnilor politicieni, eu nu vreau să plătesc taxe și impozite mai mici. Vreau să plătesc taxe și impozite decente și, mai ales, vreau să am venituri care să îmi permită să plătesc aceste taxe. Rolul vostru nu este să născociți pomeni electorale. Asta o poate face oricine. Rolul vostru e să asigurați un cadru legislativ care să dezvolte investițiile, să creeze locuri de muncă. Locuri de muncă bine plătite.
Suntem, la aproape trei decenii după 1989, o economie bazată pe lohn. În 2006, aproape jumătate din exporturile României erau create în lohn. Nu s-a schimbat mare lucru. Am făcut pasul de la industria textilă la cea a subansamblelor auto. ”Într-adevăr, lohn-ul nu mai e ce era înainte. Ce se numea înainte Yves Saint Laurent, de acum se numește cuzinet, ce se numea Armani, acum se numește arbore cotit, ce se numea Gucci, acum este chiulasă. Am trecut la un lohn mai elaborat, mai tehnologizat, dar tot lohn este”, spunea recent președintele Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban.
În loc să ne promiteți scăderi de taxă radio și tv, cam de o pâine, două, pe lună, ar trebui să găsiți soluții pentru a ieși din această paradigmă economică.
La începutul anilor 2000, administratorul unei firma franceze care făcea cămăși deschisese o fabrică în județul Constanța. ”Stăm cam cinci ani, poate zece, și plecăm”, mi-a spus. Știa, de pe atunci, că salariile vor crește în România, că mâna de lucru se va scumpi și mai știa că Asia sau Africa vor fi următoarea oprire. Evident, acest lucru s-a întâmplat. Și lohn-ul din industria auto va avea, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat aceeași soartă. Ați auzit vreun plan pe 20 de ani pentru creșterea industriei românești? Nu. Noi trăim în cercul vicios al reducerii taxelor.
Vreau să plătesc taxe și impozite mai mari dar, cel mai important, vreau ca acești bani să se întoarcă spre noi, cei care plătim. Spun un truism, dar vreau să avem spitale, școli, autostrăzi. Când vedem cum se fură din banii publici ca-n codru, atunci ni se pare că plătim degeaba. Să le spui politicienilor să nu fure, însă, este ca și cum i-ai spune unui câine să plece de lângă măcelărie.
Este nevoie de trei lucruri pentru ca un Guvern să câștige încrederea contribuabililor, o spun specialiștii. Sistemul trebuie să fie echitabil pentru toată lumea, să fie previzibil și să îți dea posibilitatea să te aperi, să reacționezi atunci când ți se produce o nedreptate. La noi, din păcate, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Un singur exemplu: ai datorii la stat, ești bun de plată cu penalități și majorări de întârziere cu tot. Are statul datorii la tine? Te înarmezi cu multă, multă răbdare.
E rușinos pentru politicieni că, în 2016, campania lor se bazează pe promisiuni de reducere a taxelor cu câțiva lei pe lună. În halul acesta de sărăcie au adus România.
