In aceasta luna se implinesc 20 de ani de la reinhumarea lui Imre Nagy, liderul revolutiei maghiare antisovietice esuate in 1956. Reinhumarea, organizata de opozitia maghiara anticomunista cu ocazia comemorarii a 31 de ani de la executia sa, a atras peste 100.000 de oameni, marcand inceputul sfarsitului pentru regimul sclerozat al tarii. Noi, maghiarii, chiar Europa Centrala in general, am strabatut un drum lung de la acele momente inaltatoare, dar ultimii 20 de ani ne-au oferit si destule prilejuri de a pune sub semnul intrebarii drumul ales.
Ungaria a jucat un rol special in prabusirea comunismului, accelerand procesul prin deschiderea frontierelor sale pentru refugiatii din Germania de Est. Dar transformarile democratice din Ungaria au avut nevoie de o strategie de opozitie pe tot parcursul anilor ‘80: o revolutie nu avea sorti de izbanda, dupa cum ne aratase invazia sovietica din 1956. Nici reformele interne nu aveau sanse sa functioneze, pentru ca sovieticii ar fi intervenit pentru a salva sistemul, asa cum au facut-o in 1968 in Cehoslovacia.

In schimb, noua strategie aleasa a fost sa trecem pe planul doi problema puterii politice. In loc sa atacam frontal puterea comunista, formam mici insule ale libertatii, interconectam cercuri sociale si asociatii care, atunci cand sosea momentul, urmau sa fie legate intre ele pentru a schimba sistemul. In Ungaria existau mai multe asociatii de tineret, stiam unii de altii, astfel incat comunitatea politica participanta la schimbarile din Ungaria din 1989 a fost organizata pe aceasta baza.
Istoria a jucat si ea un rol in succesul tranzitiei din Ungaria. Revolutia din 1956 a fost una veritabila, cu baricade pe strazi. In nici o alta tara din Europa Centrala comunistii nu au avut parte de experienta de a plati cu propria viata suferinta si opresiunea impuse altora. Aceasta experienta istorica a fost benefica pentru capacitatea de reforma.
Era, de asemenea, nevoie de o noua generatie. Ea a aparut simbolic pe 16 iunie 1989, atunci cand am avut posibilitatea sa vorbesc in numele generatiei tinere. O intreaga generatie a simtit ca a sosit clipa cand maghiarii isi pot hotari, in sfarsit, propriul viitor.

Asadar, ce tip de viitor au ales?
Ultimii 20 de ani pot fi impartiti in trei faze. Mai intai a fost creata o economie de piata, a fost creat statul de drept si au fost construite institutii democratice. Apoi, ne-am depus candidatura la NATO si ne-am pregatit pentru aderarea la Uniunea Europeana, trecand prin toate reformele institutionale pe care aceste obiective le presupuneau. A treia faza a fost cea de recuperare a terenului economic, o etapa care, prin comparatie cu primele doua, nu a fost chiar incununata de succes in Ungaria, confruntata astazi chiar cu posibilitatea unui recul. Dar, pentru Europa Centrala ca intreg, ultimii 20 de ani au fost cei mai buni de la Pacea de la Vestfalia incoace, Slovacia si Slovenia intrand chiar in zona euro.
Totusi, a 20-a aniversare a prabusirii comunismului este umbrita de criza globala economica si financiara. si este limpede acum ca marii invingatori ai globalizarii nu mai sunt europenii sau americanii, ci asiaticii. Piata globala se reimparte pasnic, fiindca teritoriile si pietele sunt separate, astfel incat nici o putere nu ocupa teritoriile alteia.

Europa trebuie totusi sa recunoasca nevoia de a distinge clar intre parteneri, competitori si oponenti si sa formuleze o politica mai sofisticata si mai articulata, in special fata de Rusia. De exemplu, noi, cei din Europa Centrala, devenim oponenti atunci cand nu acceptam politica Rusiei de reinnoire a "sferelor de interese" si "zonelor de securitate".
Mai mult, dupa tot ce s-a intamplat in ultimele sase luni, central-europenii nu mai pot considera drept reper moral vechile state ale civilizatiei occidentale. Aceasta criza nu a fost cauzata de ghinion sau nepricepere, ci de probleme de caracter, in special in Statele Unite si, mai tarziu, in Europa Occidentala. Banii au fost furati, nu doar prost gestionati. Investitiile nu au fost pur si simplu proaste, ci inacceptabil de riscante. Statura morala a liderilor economici a cauzat aceasta criza, iar printre ei nu se pot gasi central-europeni.

Europa Centrala s-a trezit intr-o situatie complet noua. Masurile anticriza luate in lumea occidentala taie, practic, accesul tarilor noastre la piata UE. In aceasta situatie, tarile din Europa Centrala trebuie sa coopereze pentru a-si apara propriile interese, dar si visul unei Europe comune. Problema pentru elita europeana este daca mai credem in munca ultimilor 20 de ani, daca mai credem intr-o piata europeana integrata si intr-o comunitate europeana in extindere continua. Daca nu, atunci mai intai tarile mai mari si mai puternice, iar apoi cele din Europa Centrala se vor indeparta de visul european.
Aceia dintre noi care cred ca ultimii 20 de ani au avut un rost si ca ne aflam pe calea cea buna reprezinta in continuare majoritatea in Ungaria. Toti oamenii din Europa si din lume au nevoie de o Europa unita, robusta. Daca avem o credinta destul de ferma, putem supravietui acestei crize fara sa distrugem ceea ce am construit impreuna  prin deschiderea frontierelor, distrugerea Zidului din Berlin, unificarea Germaniei si incheierea tranzitiilor democratice.

Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org