Unde  e centrul Europei? Dar marginea ei? Saptamana a inceput asa, cu o discutie la un Merlot californian cu studentii mei, la o aniversare si un preview al filmului meu documentar despre granita Europei: Odessa, Galitia, Rutenia, Cernauti, Prut, Bugeac, cetatile genoveze (prezentate azi ca fiind ucrainene), misiunile europene de pace din Transnistria si Georgia, desertul tatarilor, de unde invaziile vin azi sub forma migrantilor de neoprit. Inca din timpul romanilor, barbarilor li se interzicea sa treaca Nistrul… Aici era frontiera Europei. Pe la zece eu ma retrag din discutiile despre o scoala de vara despre risc in Caucaz si regiunea Marii Negre, la care cei mai entuziasti sunt studentii neeuropeni, plec cam cand studenta mea afroamericana e invitata la o chermeza pe Dunare de studentul meu roman… Am un avion la sase dimineata, un Ryan Air din acelea la care costa biletul zero si taxele sunt de 30 de euro.

In Anglia e soare, soare la Oxford, la Londra, la Dover, cum rareori vezi peste canal, incerc sa pricep ceva dintr-un clasament pe tari europene si criza publicat de Der Spiegel, conform caruia Romania e a sasea din Europa la deficit bugetar, a unsprezecea la capitolul somaj, a treia din coada la datorie nationala, cu toate astea, numai Latvia si noi avem rating la credit cu adevarat prost, majoritatea tarilor din Est apar ca "stabile". Pentru ce s-o mai discuta la Bucuresti atata despre FMI? E clar ca nu avem de ales. Criza a lovit si la Oxford, trec printr-o conversatie deprimanta despre niste bani care nu se mai pot negocia, pentru simplul motiv ca nu mai sunt. Un coleg de conferinta imi povesteste despre Partidul Pirat din Suedia, care prezinta liste complete pentru Parlamentul European, cu un program de legalizare a incarcarii de material video de pe internet pentru uz privat. Bun partid, imi pare rau ca nu am cetatenie suedeza si nu pot sa-l votez!

E intre timp vineri, Londra, si oameni multi merg spre casa cu pungi elegante de la buticurile din Covent Garden, normal, trec pe langa casa lui Haendel si intru o secunda; inauntru doua coreene repeta la clavecin pentru competitia Haendel din aprilie (se poate asculta pe Early Music la BBC Four, eu o ascult pe computer de obicei); fetele canta minunat, imi si imaginez cum au repetat ele cuvintele astea in italiana la ele acasa tot anul. Le urez noroc si plec, deplang minunatele anticariate de pe Charing Cross Street care au cam dat faliment… si ajung intr-o librarie noua, unde sunt multi clienti, dar nimeni nu cumpara nimic, gasesc un Kadare nou si frumos tradus (tot nu a luat Kadare Premiul Nobel? Ce oameni meschini!), il citesc luni dimineata, in Eurostarul de la opt, care ne trece pe sub canal si ne scoate la Gare du Midi din Bruxelles, unde continua sa fie soare…

Patru zile la rand de soare pe cele doua parti ale Canalului, ce minune! Sunt in acelasi panel cu o fata incantatoare din Turcia, doctorat la Cambridge, sot din familie islamica, dar el OK, profesori la Bilgi, in engleza, si imi spune ca vor sa plece dupa ce mai creste copilul, tocmai a fost concediata editoarea unei publicatii stiintifice pentru ca a avut "curajul" sa il puna pe Darwin pe coperta. Europa nu intelege ca felul ei de a promova europenizarea in Turcia ajuta de fapt islamizarea, imi spune exasperata. Am mai auzit asta. si argumentul contrar, al amicului meu Gerald Knaus, ca generatia la putere reprezinta un fel de "calvinisti" ai islamului, deci a inceput Reforma. Ma indoiesc, dar ce sa spun eu cand primesc un SMS de acasa ca senatorii romani, de teama ca isi vor pune in cap aripa securisto-conservatoare a Bisericii (ce ironie, exact asa stau lucrurile!), desi exista o pozitie rezonabila a patriarhului, s-au ferit sa adopte ordonanta privind pasapoartele biometrice?

Mai intai au cerut Guvernului sa scoata din ele infamul numar 666 si nu au reusit pentru simplul motiv ca nu exista un asemenea numar in noul pasaport. As vrea sa ii dau sfaturi fetei asteia sa nu plece, sa nu lase Turcia islamistilor, dar cine sunt eu sa ii dau sfaturi, uit mereu ca si eu am plecat! La Bruxelles se vorbeste de autocratiile din Asia Centrala si Mediterana, cu intorsaturi anecdotice: va reusi fiul lui Voronin, ajuns cel mai important om de afaceri al Republicii Moldova, sa isi salveze imperiul dupa alegerile din acest an? Va cumpara fiica lui Islam Karimov, dictatorul uzbek care acum patru ani si-a adunat toti oponentii intr-o piata la o discutie si pe urma a ordonat deschiderea focului, echipa FC Mallorca si va reusi aceasta lovitura publicitara sa o pozitioneze ca succesoarea tatalui ei, intr-o tara islamica unde femeile in politica sunt prost vazute?

Organizatorii au tiparit si deja faimosul articol din Herald Tribune la aceasta conferinta despre democratie, pus pe masa in mai multe copii printre lucrari… dar profit de politetea colegilor mei ca sa evitam orice discutie. Nu reusesc in schimb sa evit o discutie despre viata amoroasa a lui Boris Tadic, presedintele Serbiei, care se pare ca e notorie. Balcanii!
Incarcatoarele de la ambele mele telefoane au murit de pe la Londra, asa ca circul intr-o dulce stare de distanta fata de toate si toti si gasesc doar doua minute de internet ca sa citesc ca secretara mea a rezervat masa pentru pranzul seminar cu secretarul de stat de la Justitie, si mai au oare loc studentul meu lituanian si cel elvetian, care au uitat sa confirme? Desigur! Trimit un raspuns la care toate a-urile sunt q-uri, dupa cum observ doar la sfarsit. Ah, claviaturile franceze!

Ma impac cu viata intr-un anticariat in care gasesc cateva Simenon-uri pe care nu le am, am inceput sa folosesc bucati de literatura (deocamdata romanele africane ale lui Greene si Simenon) la cursul meu de asistenta pentru dezvoltare. Un ultim popas la magazinul de muzica din Galeries des princes, unul dintre cele mai bune din Europa, dupa o privire pe fereastra librariei Tropismes, care azi nu ma atrage. Plec pe soare si ajung intr-un Berlin unde bate vantul de la Marea Nordului dupa exact o saptamana.