Din 1989 incoace, Romania este tara cu cele mai putine schimbari survenite in plan politic, dar cu cele mai multe izbanzi inregistrate la capitolul devalizarii sistematice a resurselor statului. Triumful rinocerilor postcomunisti are harul de a indurera orice spectator familiarizat cu suferintele romanilor in epoca totalitarismului - care a si condus la maturizarea si propasirea acestei specii. Daca ar fi sa credem in existenta unor deitati care mai intervin din cand in cand pe pamant intru schimbarea destinului implacabil al unei tari, am fi tentati sa credem ca acum cativa ani si-au indreptat, fugitiv, privirile si catre chinuita Romanie.

Pentru ca in 2004, cand tara intrase intr-un con de umbra, s-a gasit totusi un personaj dispus sa ridice zdrentuitul stindard al libertatilor democratice. Atunci, Traian Basescu reusea sa le insufle speranta si curaj tuturor celor scarbiti de calea pe care o apucase tara, ajunsa transformata in tarlaua personala a retelelor postcomuniste. A castigat prezidentialele la mustata, iar pe parcursul mandatului sau s-a tinut de cuvant intr-o serie de puncte cruciale: Romania a fost mai puternic ancorata in structurile euroatlantice, eforturile de modernizare a sistemului juridic fiind sporite considerabil. Sub ministeriatul Monicai Macovei, cetatenii au ajuns sa inteleaga ca justitia poate fi si altceva decat un instrument dedicat doar proteguirii mai-marilor zilei, indiferent de gravitatea abuzurilor lor. Basescu a continuat sa sustina reformatorii justitiei chiar si atunci cand activitatea acestora incepuse sa agaseze o parte din aliatii sai liberali. A ramas ferm pe pozitie si in chestiunea sustinerii activitatii Comisiei Tismaneanu, desi atat investigarea crimelor comunismului, cat si explozivul raport final au condus la un torent de ura si o revolta frenetica a unei bune parti a sistemului politic. Retelele de putere care acaparasera Romania pareau a-si fi gasit, in fine, nasul.

Aparent insa, zeii au mai decis ca n-ar strica sa supuna romanii si unui test. Ca atare, au avut grija sa-l inzestreze pe Traian Basescu cu un sir de imperfectiuni. I-au dat un trecut politic nu tocmai curat, o fire conflictuala si o retorica deseori neeleganta, l-au facut suficient de imprudent pentru a agrea promovarea unor personaje care s-au demonstrat ulterior adevarate amenintari la adresa cauzei reformei.
Zeii vor fi vrut, probabil, sa vada daca romanii inteleg sa-l judece pe Basescu dupa criterii de forma sau de fond. Ce va prima, oare, in final? Devotamentul sau fata de cauza masurilor reformiste sau, din contra, stilul sau dezagreabil? Se vor demonstra, oare, suficiente cusururile sale hiperbolizate grosier de mass-media detractorilor sai pentru a-l vedea decazut la rang de fals liberator? Vor prefera romanii intr-adevar vechile lanturi (re)oferite acum de succesorul lui Adrian Nastase?

Raspunsurile s-au demonstrat paradoxale. Potrivit rezultatelor referendumului din 22 noiembrie, cetatenii sustin in numar covarsitor obiectivele sale cheie vizand reformarea Parlamentului si a statului. Dar Basescu insusi a primit, cu ocazia primului tur de scrutin al prezidentialelor desfasurat concomitent, doar 32% din sufragii. L-au parasit atat intelectualii narcisistici, cat si o buna parte a clasei de mijloc - ai carei reprezentanti, desi parte a electoratului matur, au preferat fie sa absenteze de la urne, fie sa sustina exponentul pseudoliberal al oligarhiei. Multi se vor fi lasat amagiti si de mirajul de la Sibiu, aparut peste noapte sub forma edilului de etnie germana. Klaus Iohannis a fost distribuit pe post de liant miraculos al clasei politice romanesti, iar acum toata lumea - de la ambasadori si pana la Radu Mazare - pare a astepta adevarate minuni din partea sa. In mod ironic, sustinatorii cei mai fideli ai lui Basescu s-au dovedit cetatenii de rand, mai saraci, recte cei care din vremurile comunismului si pana in prezent au ramas in permanenta vulnerabili, trudind din greu pentru traiul lor de zi cu zi.
 
La vazul acestor scene pamantesti, zeii s-au adunat la sfat, conchizand ca a sosit vremea sa urce in carul lor ceresc si sa dispara fulgerator. Ce rost ar mai avea sa poposeasca aici pana pe data de 6 decembrie, cand se decide soarta tarii pentru urmatorii cinci ani?! Chiar si pentru ei, romanii se demonstrasera imprevizibili. Pe de o parte, pareau credinciosi, mergand cu milioanele la biserica, pe de alta, erau capabili sa stea ore in sir cu ochii pironiti pe sticla unor magice cutii electronice, controlate de cei care le distrusesera prezentul, promitandu-le, in schimb, un fantasmagoric viitor mai bun. Acesti oameni se demonstrasera, de fapt, cazuti prada idolatriei. Erau incapabili de cele mai elementare gesturi de autoaparare in fata dezastrului iminent, fiind limpede ca nu se mai putea face nimic pentru ei. Acestea fiind spuse, zeii au intors din nou spatele tarii, lasandu-i pe romani sa creada in promisiunile celor din spatele falsului Mesia Iohannis - care va disparea oricum la fel de inevitabil de pe scena publica a tarii ca etnia din randurile careia provine.