Criza din sănătate pare că nu se poate vindeca.Subfinanțarea, lipsa unei viziuni care să integreze toate componentele (medicul de familie, policlinicile, spitalele etc.), bâlbâielile din zona asigurărilor publice de sănătate sau politizarea funcțiilor sunt doar câteva motive mari pentru care sistemul este în impas. Exodul medicilor este una dintre consecințele managementului neinspirat din zona sănătății. Exod care pune în pericol siguranța sănătății. Sistemul este incapabil să răspundă nevoilor pacienților, așa cum este greu de urnit în situații de criză, cum este epidemia de E.coli din ultimele luni.
Există însă și o serie de furnizori privați de servicii de sănătate: cabinete medicale, policlinici, spitale etc. Furnizorii privați sunt orientați spre business și sunt insensibili la influențe politice sau la scheme de spoliere din sistemul public. Sistemul privat este plătit și din buzunarul pacientului (cu chitanță, însă), nu numai de asigurări, dar tot mai mulți români aleg să îl acceseze. Un sistem care a creat un model de bune-practici medicale care poate fi adoptat cu ușurință și de către managerii spitalelor publice. Acolo unde reforma de mari dimensiuni întârzie, directorii de spitale publice pot să își facă propriile reforme inspirându-se din expertiza furnizată de mediul privat.
Filozofia unității medicale private este bazată pe eficiență, iar antreprenorii se axează pe calitatea serviciilor de sănătate. Policlinicile, spitalele și clinicile private au investit în aparatură modernă, oferă condiții de tratament foarte bune, iar dezvoltarea acestora este adaptată nevoii de servicii medicale. Costurile de înființare a unor asemenea unități private sunt mari, este nevoie de investiții considerabile, dar cu atât mai mari sunt responsabilitățile managerilor. Dacă la stat îți poți permite să lași luni de zile aparatură în cutii (achiziționată cu sume mari și bonusuri pe măsură), undeva în subsolul neigienizat al spitalului, în clinica privată așa ceva nu se poate întâmpla.
Cum spuneam, bunele-practici de la nivelul unui spital privat pot fi preluate și de cele de stat. Voi prezenta aici câteva dintre acestea. În primul rând, mă voi referi la management. În sistemul de stat, susținerea financiară este limitată, autoritatea ține de persoane, și nu de reguli, calitatea serviciilor este dependentă de manager, iar medicii nu se implică în procesele de organizare. În sistemul privat, susținerea financiară se face în funcție de obiective, autoritatea ține de regulamente, iar personalul medical este implicat și responsabil cu eficientizarea activității.
Diferențe mari sunt și la nivelul orientării către pacient. Condițiile de cazare sunt diferite. Dar și accesul aparținătorilor la pacient este abordat diferit. Spitalul privat are reguli stricte legate de vizitare și de confidențialitatea prezenței acestuia în spital. În spitalul de stat, nici măcar regulile minime de echipare cu mască sau botoșei nu sunt respectate. Orele de vizită nu sunt respectate, la orice oră din zi sau din noapte, cu sau fără complicitatea portarilor sau asistenților, vizitatorii intră până în secțiile de ATI. În instituția spitalicească privată acest lucru nu se întâmplă. Mai mult, pacientul are parte de intimitate atunci când se schimbă, se igienizează, iar dialogul politicos al medicilor cu aceștia este obligatoriu. De câte ori nu ați auzit că pacienți internați în spitale de stat nu înțeleg diagnosticul, tratamentul sau că nu stă nimeni de vorbă cu ei?!…
Lista este foarte lungă. Intră aici disciplina, echipamentul medicilor și asistentelor, selecția și evaluarea personalului, con-dițiile de muncă, etica profesională și conduita. Aceste obiceiuri și reguli din mediul privat pot fi însă implementate și în structurile spitalicești publice. Nu este nevoie de minister sau de casă de asigurări pentru a eficientiza activitatea, este nevoie de o mână de gospodar, cu bun-simț și cu aplecare spre învățătură și spre structura umană… Omul sfințește locul, se spune în popor și așa este. Trebuie doar să vrei și să te implici!
