Guvernul Boc este, indiscutabil, cu spatele la zid. S-a străduit să reacţioneze cât de cât eficient - şi în măsura posibilităţilor sale financiare - în faţa dezastrului provocat de inundaţii. Dar în interiorul Cabinetului nemulţumirile cu privire la instrumentarul adecvat opririi declinului economic naţional continuă să crească, pe când în PDL luptele subterane escaladează cu fiecare zi ce trece.

Totuşi, opoziţia se demonstrează incapabilă să-i dea Guvernului lovitura de graţie. Sau nu doreşte o asemenea finalitate. Prea puţini parlamentari ar agrea, ce-i drept, anticipate survenite atât de rapid în viaţa actualului Legislativ - că doar perioada de faţă ar trebui să fie una a acumulării de bani, nu de irosire a acestora pe noi campanii electorale. În plus, hibridatul sistem electoral este unul perfid, capabil să ofere surprize dintre cele mai neplăcute. Ca atare, partidele de opoziţie par să existe, deocamdată, exclusiv pentru a vocifera vehement la orice demers al guvernanţilor. În restul timpului, fiecare îşi vede de treabă, respectiv de interesele sale particulare - o meteahnă care slăbeşte, la rândul ei, acel „killer instinct" particular politicienilor pursânge.

Interminabilele tirade ale lui Crin Antonescu la adresa şefului de stat reuşesc nu doar să plictisească, ci şi să evidenţieze incapacitatea de guvernare a partidului aflat sub conducerea sa. Până acum, isteria liberală a rămas complet fără ecou - nu există nici un segment social care să fi muşcat această nadă mult prea iritantă. Victor Ponta a fost suficient de isteţ pentru a realiza că o demonizare nonstop a preşedintelui nu reprezintă nicidecum calea sigură spre putere, iar timpul ne va demonstra dacă tratamentul similar aplicat Elenei Udrea are şanse să dea roade sau nu. Până una-alta, ascensiunea ei continuă netulburată de nimeni şi de nimic.

În PSD, situaţia este cu totul alta decât în PNL-ul lui Antonescu. PSD încă mai suferă de pe urma vechiului său complex de superioritate, deşi puterea partidului s-a erodat drastic în ultimii ani. Împărţirea puterii continuă să le vină greu social-democraţilor - chiar şi atunci când interesele partidului impun, manifest, asemenea decizii pragmatice. Miron Mitrea şi celelalte voci care au pledat, în perioada 2008-2009, pentru o coabitare constructivă cu PDL au avut, neîndoielnic, dreptate: dacă PSD se arăta dispus să coguverneze responsabil în vremuri de criză, ar fi avut numai de câştigat - atât din punct de vedere al credibilităţii, cât şi al refacerii ponderii sale în cadrul aparatului de stat.

De fapt şi de drept, o fobie Băsescu s-ar justifica mult mai mult în cazul lui Adrian Năstase decât al lui Crin Antonescu, având în vedere că cerinţele preşedintelui cu privire la crearea unui sistem judiciar capabil să examineze fărădelegile elitei politice au afectat, până la urmă, serios cariera social-democratului. Putem înţelege prea bine de ce anume îi admonestează pe Videanu sau Dan Diaconescu pentru a-l fi susţinut pe ingratul intrigant de la Cotroceni. Dar poate că problemele sale cu justiţia l-au făcut pe Năstase să conştientizeze mai bine şi problemele partidului său, aflat - asemenea lui - pe o pantă descendentă de ceva vreme. Rămâne, oricum, un politician capabil de o gândire strategică în planul alianţelor strategice, astfel că pe viitor PSD s-ar putea să accepte mai uşor ideea puterii împărţite - poate chiar şi cu actualii adversari liberal-democraţi. Perspicacitatea şi tenacitatea lui Năstase par, uneori, de-a dreptul irosite într-o formaţiune sleită şi fracţionalizată, în care instinctul politic de dominare a sucombat din cauza regionalizării puterii, respectiv a baronilor locali mulţumiţi să-şi exercite puterea la nivel local.

Cea mai coerentă şi categorică opoziţie continuă s-o facă mogulii media - cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu. În prezentele vremuri de criză economică se tem, fireşte, pentru averile şi puterea lor, un lider cu idei politice subversive şi determinat să le mai reducă din influenţă constituind un factor de risc major. Aşa se explică virulenţa şi grobianismul atacurilor lansate constant la canalele de ştiri cu cea mai mare audienţă - atacuri care se extind cu mult dincolo de opoziţia faţă de un singur om. Cetăţenii sunt bombardaţi, invariabil, cu mesaje care invită, în fond, la o conformare în faţa unui sistem specializat în deturnarea banilor celor care muncesc din greu către cei bine conectaţi, recte posesorii eternelor „pile, cunoştinţe şi relaţii". Publicului - în special celui tânăr - îi este propovăduit, seară de seară, un set de pseudovalori, bazate exclusiv pe căpătuială. Abia după ce Băsescu va fi părăsit scena politică se vor putea evalua, mai la rece, impactul pe care degradantul şi nonsensicul spectacol tv l-a avut asupra evoluţiei/involuţiei intelectuale a naţiunii, cât şi şansele cetăţenilor de a se mai trezi din actuala lor infantilizare.