Anul viitor se implinesc 20 de ani de la prabusirea comunismului in Europa. Eliberati de complicatia cunoasterii prea amanuntite a crudului trecut, tinerii est-europeni din generatiile postcomuniste par dezinteresati fata de ceea ce au indurat parintii si bunicii lor. Totusi, recentele dezvaluiri legate de o presupusa complicitate a scriitorului ceh Milan Kundera cu stalinismul reprezinta doar cel mai proaspat episod care jaloneaza lunga perioada de injumatatire a unui trecut toxic. O lista de exemple cuprinde si acuzatiile de colaborare cu politia secreta formulate impotriva lui Lech Walesa, controversele publice din Romania in legatura cu trecutul fascist al lui Mircea Eliade si atacurile impotriva asa-zisului "monopol evreiesc asupra suferintei", atacuri care echivaleaza Holocaustul cu Gulagul sovietic.

Friedrich Nietzsche spunea ca, daca te uiti prea mult in ochii Diavolului, risti sa devii ca el. Un anticomunism bolsevic, similar in dogmatism cu comunismul insusi, a bantuit din timp in timp parti intregi ale Europei de Est. Tara dupa tara, aceasta mentalitate maniheista, cu suprasimplificarile si manipularile ei, a fost resapata pentru a-i servi pe noii guvernanti.
Oportunismul isi are, desigur, partea sa de vina pentru aceasta situatie. In 1945, cand Armata Rosie a ocupat Romania, Partidul Comunist nu avea mai mult de 1.000 de membri; in 1989 avea aproape patru milioane. La o zi dupa executia lui Nicolae Ceausescu, cei mai multi dintre acesti oameni au devenit subit anticomunisti feroce si victime ale sistemului pe care l-au servit timp de decenii.

Urme reziduale ale gandirii de tip totalitar mai pot fi detectate si in ostilitatea fata de fosti disidenti precum Adam Michnik sau Václav Havel, dupa ce ambii au sustinut ca noile democratii nu ar trebui sa exploateze resentimentele sau sa caute razbunarea, asa cum a procedat statul totalitar, ci sa construiasca un consens national pentru a conferi structura si putere unei reale societati civile. Fostii generali ai politiei secrete si membrii nomenclaturii, de neatins in vilele si domeniile lor confortabile, se bucura probabil teribil cand urmaresc prezentele vanatori de vrajitoare si manipularea vechilor dosare in scopuri politice nemijlocite.

Cazul Kundera pare insa a fi diferit – fara a fi mai putin tulburator. Se afirma ca, in 1950, Kundera, la vremea aceea un tanar comunist de 20 de ani, l-ar fi denuntat la militie pe un om pe care nu-l cunostea – un prieten al prietenei unui prieten –, despre care ar fi spus ca este spion occidental. Omul a fost ulterior interogat cu brutalitate intr-un fost centru de tortura al Gestapo si a stat 14 ani in inchisoare. Numele lui Kundera a fost mentionat in raportul ofiterului de caz, iar documentul a fost autentificat dupa ce un reputat istoric l-a descoperit intr-o arhiva prafuita din Praga.

Kundera, un scriitor retras si care a emigrat la Paris in 1975, a declarat ca asa ceva "nu s-a petrecut niciodata". Mai mult, temuta politie politica cehoslovaca, ce avea tot interesul sa-l reduca la tacere sau sa-l compromita pe celebrul scriitor disident, nu a utilizat niciodata incidentul pentru a-l santaja sau a-l expune. Pana cand nu vom avea mai multe informatii, atat de la Kundera, cat si de la autoritati, cazul nu isi va gasi o rezolvare "dincolo de orice indoiala rezonabila". Dar daca a avut cu adevarat loc, cazul cere o reflectie mai profunda.

Din cate stim, Kundera nu a fost niciodata informator, nici inainte, nici dupa acest incident. si nu putem ignora nici faptul ca ulterior s-a eliberat de fericirea obligatorie propagata de regimul comunist totalitar. Cazul sau ne reaminteste,
intr-adevar, ca inceputul anilor ’50 a fost cea mai brutala perioada a dictaturii proletariatului in Europa de est – o perioada de imens entuziasm si teribila groaza, care a otravit mintile si sufletele deopotriva devotatilor cauzei, oponentilor inversunati si celor care asistau apatic.

Cazul lui Kundera nu este nici pe departe unic. In 2006, scriitorul german Günter Grass, laureat al Premiului Nobel, a dezvaluit ca in perioada adolescentei a fost membru al Waffen-SS. Acum cativa ani, lumea a fost socata sa afle ca celebrul autor italian Ignazio Silone a colaborat in tineretea sa cu politia fascista. Viata cotidiana in totalitarism, fie el comunism sau fascism, se baza de regula pe o duplicitate profunda, ale carei efecte sunt de lunga durata.
Nu sunt de acord cu cei care spun ca nu ar trebui sa fim interesati de episoadele intunecate din viata unui mare scriitor. De ce sa nu fim? Ar trebui sa ne intereseze, nu din perspectiva vreunei actiuni penale, ci pentru a obtine o intelegere mai profunda asupra unei Utopii sangeroase, demagogice si tiranice – dar si asupra slabiciunii si vulnerabilitatii umane. Ne-am putea gandi chiar ca un asemenea interes este un omagiu fata de capacitatea unui artist de a-si depasi greselile din trecut si a produce in continuare opere de o valoare inestimabila.

Dar putem lua oare in mod justificat apararea unor artisti si intelectuali compromisi moral, pornind de la valoarea creatiei lor, in timp ce condamnam oameni obisnuiti pentru ofense deseori mai putin grave? Un exemplu strigator la cer pentru o astfel de atitudine a fost modul in care adeptii filosofului roman Constantin Noica i-au luat apararea in chestiunea sustinerii sale pentru Garda de Fier si, mai tarziu, a colaborarii cu comunistii, condamnand concomitent pana si simpla femeie de serviciu pentru ca stergea pe jos in birourile politiei politice. Faptul ca acea femeie de serviciu robotea pentru a-si sustine familia, copiii, pentru a-si asigura propria supravietuire chiar, nu ar trebui sa conteze la fel de mult?

Viata in totalitarism a reprezentat o situatie extrema care ne constrange la aplicarea unor reguli speciale, nuantate, in cazul tuturor prizonierilor acestei grozavii. Pentru a intelege acea epoca, trebuie sa cunoastem si sa judecam cu atentie circumstantele ambigue si coplesitoare, sa nu simplificam niciodata o realitate multiplu stratificata  a cotidianului, pentru a atinge obiective politice prezente. Daca nu pentru altceva, macar pentru a ierta trebuie sa stim ce iertam.
In Europa de Est, tineri si batrani deopotriva asteapta sa invete ceva din aceasta lectie. Moise a pribegit cu poporul sau 40 de ani in desert, pana cand au reusit sa scape de otravitoarea mentalitate de sclavi.

Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org