Acum un an, tineri ucraineni își riscau viața în Piața Independenței din Kiev pentru a apăra un acord care ar fi adus țara lor mai aproape de Uniunea Europeană. Revolta a încheiat un regim corupt și a adus la putere – după un scrutin liber și corect – ceea ce pare a fi guvernul ucrainean cel mai deschis la reforme de până acum.
Ar fi trebuit anticipat angajamentul eroic al ucrainenilor față de idealurile democratice ale Europei pentru a declanșa un val de sprijin occidental pentru țară, în bătălia sa împotriva agresiunii rusești și a instabilității economice. Dar nu s-a întâmplat așa. Deși ultimul summit al liderilor UE din 2014 a venit cu decizia curajoasă de a “menține” sancțiunile împotriva Rusiei, nu a produs prea multă mișcare în ajutorul Ucrainei.
Donald Tusk, fostul premier polonez care a condus primul său summit ca președinte al Consiliului European, susține o finanțare suplimentară pentru Ucraina. Dar, după cum a arătat Financial Times, voința unora dintre țările UE de a contribui cu bani rămâne “lipsită de entuziasm în cel mai bun caz”. Când s-au confruntat cu o criză a datoriilor în zona euro, liderii europeni au amânat în mod repetat luarea unei decizii. A rezultat o recesiune
inutil de profundă și prelungită. Acum, sunt pe cale să facă aceeași greșeală în Ucraina, cu consecințe potențiale încă și mai devastatoare.
Ucraina are în față o epuizare a depozitelor bancare, ample deficite de cont curent și fiscale, precum și considerabile plăți ale datoriei externe pe care trebuie să le facă în următorii ani. Cu rezervele sale internaționale în scădere, țara nu poate finanța aceste goluri cu propriile resurse în dolari. Fondul Monetar Internațional a estimat că Ucraina va avea nevoie de 15 miliarde de dolari ca ajutor extern în 2015, în plus față de cele 17 miliarde de dolari primite anul trecut prin programul special de asistență financiară. Iar lipsa de fonduri se va extinde până în 2016 și chiar mai mult.
Stabilizarea economiei Ucrainei va impune, desigur, și profunde reforme interne. Guvernul va trebui să renunțe la subvențiile pentru energie, pentru a reduce uriașul deficit al Naftogaz, companie de petrol și gaze deținută de stat. În același timp, banca centrală trebuie să continue să curețe și să închidă băncile insolvente și să asigure recapitalizarea instituțiilor financiare viabile. Și cum indicele de percepție a corupției, realizat de Transparency International, plasează Ucraina pe locul 142 din 175 de țări, măsuri drastice pentru a îmbunătăți și profesionaliza guvernarea sunt obligatorii.
Dar aceste reforme nu pot reuși decât într-o stabilitate financiară. Atât timp cât deficitul fiscal este finanțat prin tipărirea de bani, inflația este mare și grivna, moneda ucraineană, s-a depreciat (deși nicidecum atât de mult precum rubla rusească). Un pachet de ajutor extern care să fie suficient de consistent pentru a restaura încrederea și a domoli dubiile investitorilor este o precondiție pentru reforme structurale de succes.
Cealaltă premisă obligatorie este legitimitatea politică. Până la urmă, reforma solicită sacrificii uriașe din partea cetățenilor. În alte zone ale Europei Centrale și de Est, cetățenii au acceptat rapid astfel de sacrificii, datorită generoasei asistențe financiare din partea Occidentului, iar perspectiva intrării în UE a dat credibilitate promisiunii de democrație și prosperitate viitoare.
Ucrainenii trebuie să simtă că durerea ajustării este împărțită în mod corect, ceea ce înseamnă că oligarhii trebuie să se supună, în sfârșit, domniei legii. Dar, dar fiind că o Ucraină liberă, stabilă și prosperă este în mare măsură și în interesul strategic al Europei, guvernele țărilor membre UE ar trebui să împartă de asemenea greul reformelor financiare.
Fondurile de care va avea nevoie Ucraina pentru a-și stabiliza economia în următorii patru ani par nesemnificative în comparație cu cele mai mult de 300 miliarde dolari, din diferite surse, alocate pentru salvarea Greciei – o țară care este cu mult mai puțin importantă strategic. În timpul anterioarelor crize financiare, din Mexic, în 1944, până recent, în sudul Europei, comunitatea internațională a demonstrat că poate fi foarte creativă când vine vorba de găsirea unor mecanisme pentru a canaliza fondurile de urgență. Aceasta ne sugerează că problema de azi nu este reprezentată de banii insuficienți sau restricții instituționale, ci de lipsa de voință politică.
Scepticii din UE și guvernul german sunt conștienți de starea de urgență în care se află Ucraina, dar se tem că banii se vor irosi în absența unor reforme complete. Cinicii mai adaugă, în particular, și faptul că hiperinflația ar putea să nu fie un lucru rău până la urmă, deoarece va forța politicienii locali să facă reformă. Dar se ignoră istoria. Ucraina a mai suferit de hiperinflație și în anii 1990 și au ales guverne conduse de președintele Leonid Kucima, a cărui proastă guvernare a declanșat Revoluția Portocalie în 2004, sau de Victor Ianukovici, care a fost răsturnat de la putere în februarie 2014.
În mod clar, aceste viziuni suficiente sunt atât prost gândite, cât și teribil de periculoase. Succesul eforturilor de reformare nu poate fi asigurat în avans. Dar un factor care poate garanta eșecul – și care va duce la dezorganizare politică și economică – este instabilitatea financiară.
Actualul guvern din Ucraina are un mandat electoral fără precedent în favoarea schimbării. A atras de asemenea în viața politică unele dintre cele mai bune și mai strălucite minți (inclusiv din diaspora ucraineană) pentru a purta un război și pentru a opri căderea economică în același timp.
Unii ezită să ia în considerare ce s-ar putea întâmpla dacă aceștia eșuează. Planul B, în Ucraina, cu siguranță nu înseamnă și mai multă reformă, ci tocmai mai puțină – și probabil genul de populism economic nechibzuit la care a asistat America Latină în ultimii ani, de la Venezuela lui Hugo Chavez până la Argentina neo-peronistă a Cristinei Kirchner.
Doar această posibilitate și tot ar trebui să fie suficient pentru a îndemna FMI, Statele Unite și, peste toate, UE să acționeze. În zilele gri și depresive ale Uniunii Sovietice, o Ucraină independentă și democratică părea inimaginabilă. Totuși, s-a întâmplat. Astăzi, reformele economice și politice par la fel de improbabile, dar rămân un obiectiv care poate fi atins. Pentru guvernele occidentale, ajutorarea Ucrainei e un risc, dar unul care cu siguranță merită asumat.
Andrés Velasco, fost ministru de Finanțe al statului Chile, este profesor invitat la Columbia University.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
