15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPeneţism reambalat

Peneţism reambalat

„Renaştem pentru România ta” a fost promisiunea sub semnul căreia s-a desfăşurat Congresul Extraordinar al P.N.Ţ.C.D. care a avut loc cu câteva zile în urmă, în preajma Halloween-ului. Mesajul ei rămâne însă ambiguu, şi nu doar dintr-un singur motiv. Întâi că renaşterea se produce, din câte am citit, după deces.

Eu nu am aflat că P.N.Ţ.C.D. ar fi decedat vreodată. Este adevărat că, după succesul guvernării Convenţiei Naţionale, în 2000, la sfârşitul legislaturii, de pe culmi partidul a căzut în­afara vieţii parlamentare. Dar, din câte ştiu, el s-a divizat, s-a multiplicat, s-a agitat, s-a reorganizat şi, în cele din urmă, s-a salvat de la dispariţie.

Mai recent, şi P.D.L. a repetat, oarecum, această experienţă, căzând în derizoriu, chiar dacă nu şi în afara Parlamentului. Adevăratul record irepetabil al P.N.Ţ.C.D. la vremea respectivă a fost, cu adevărat, mirabil, dar trebuie căutat altundeva. În două cuvinte, aş spune că nici un alt partid din istoria postcomunistă a României nu a fost abandonat de şeful lui tocmai într-o perioadă de strădanii de reconstrucţie şi că nici un alt şef de partid nu şi-a anunţat plecarea de la cârma propriei formaţiuni prin… fax, fără ca măcar să apară în mijlocul comilitonilor. Că P.N.Ţ.C.D. a ajuns însă la acest trist record nu este însă, propriu-zis, vina lui.

„Meritul” îi aparţine exclusiv şi integral liderului în cauză. Această culme a – cum să îi spun eufemistic – „timidităţii” politice face cu atât mai stimabil efortul prin care activiştii consecvenţi din interiorul partidului s-au străduit, în următorul deceniu şi ceva, să reconstruiască, încăpăţânat, loialităţile din interiorul formaţiunii, lucru cu atât mai dificil de făcut cu cât reprezentativitatea sa politică în sistemul activ de forţe şi de tendinţe a scăzut brutal şi dramatic, nemaipermiţând prea multe speranţe cu privire la răsplăţile demne de râvnit în rândul oamenilor de casă.

Una peste alta însă, agonia şi refacerea de după agonie, revenirea la o formă mai bună şi mai vitală nu reprezintă, oricum am lua-o, o… renaştere propriu-zisă. Şi e bine că se în­tâmplă să nu fie. Istoria noastră e plină de decese şi destul de goală la capitolul continuităţi, tenacitate şi stăruinţă.

Un alt aspect care face promisiunea peneţistă contradictorie se referă la trimiterea la „România ta”. Dacă prin această sintagmă se înţelege România în criză, coruptă şi înfeudată de marii bonzi-mafioţi, cu un stat trufaş şi nefuncţional, părăsită în galop de toţi cei ce mai speră să îşi salveze pielea altundeva pe mapamond, cu picaje demografice datorate carnagiilor de pe şosele, infarcturilor, cancerelor şi atacurilor cerebrale, atunci rămâne de înţeles dacă P.N.Ţ.C.D. vrea să se integreze în aşa ceva, după chipul şi asemănarea celorlalte partide politicianiste. Fiindcă, dacă e aşa, eu m-aş dispensa. Deşi congresul extraordinar s-a ţinut în preaja Halloween-ului, nimeni nu vrea încă o fantomă însetată de sânge printre cele care deja sugativează şi drenează orice urmă de finanţe publice la îndemână, plănuind introducerea de noi taxe şi impozite.

Este, deci, de sperat că revenirea la care visează P.N.Ţ.C.D. este una înnoitoare în sens moral, capabilă ca, prin programul său nou, să atragă cu forţa speranţei alegătorii de partea celor percepuţi ca fiind „cadaverici” nu în ultimul rând pentru aplombul cu care au adus în avanscenă forţe gerontocratice incontestabile. Longevitatea şi senectutea sunt, în sine, de admirat şi stimabile, demne de tot respectul. Ele garantează, în cazurile fericite, un bagaj considerabil de experienţă şi înţelepciune, daruri pe care o comunitate le poate oricând pune în valoare cu mari foloase. Din păcate, reflexele grăbite ale unei societăţi româneşti ţinute îndelung sub presiune – mai întâi de stagnarea ceauşismului tardiv, iar apoi de incapacitatea seriilor succesive de noi guvernanţi, incapabile de o relansare economică reală, creatoare de prosperitate – fac ca astăzi graba demagogică a înlocuirii lor să marginalizeze tendinţa de a folosi „sfatul bătrânilor”, preferându-se tragerea lor pe dreapta. Datorită acestei penibile împrejurări, avantajul de a avea oameni politici versaţi într-ale democraţiei încă din vremurile interbelice, precum a fost cazul lui Corneliu Coposu, a fost irosit în anii ’90 în confruntarea inegală cu forţele eşalonului secund al comunismului exprimat plenar de cordialul zâmbet tovărăşesc al lui Ion Iliescu şi de ridicarea iritată din sprâncene a lui Adrian Năstase.

Vor avea Aurelian Pavelescu şi companionii lui inteligenţa şi vocaţia de a depăşi programul unui partid care a început moştenind naţionalismul transilvănean angajat în ro­tun­jirea ţării şi populismul narodnic al pariului pe agricultori? După 1989, Seniorul şi apropiaţii lui au socotit că locul partidului lor ar fi alături de forţele europene creştin-democrate. Cum s-a văzut încă de pe atunci însă, un program creştin-democrat într-o ţară unde biserica majoritară se aliase, întâi, cu extrema dreaptă interbelică, pentru a vira, ulterior, către colaboraţionismul silit cu extrema stângă adusă la putere de tancurile sovietice, este greu de conceput. A-l baza, cum s-a sperat, poate, pe Biserica Greco-Catolică, un fenomen istoric transilvan prin excelenţă, este la fel de nerealist… Iar un alt program care să expliciteze cum merg cele două biserici româneşti înfrăţite, depăşindu-şi zavistiile, în aceeaşi direcţie nu a apărut încă.

Ar mai rămâne atunci, poate, calea urmată de toate forţele poli­tice postceauşiste din Ro­mâ­nia: a unei clici cu interese pragmatice precise reunite în jurul unui lider charismatic. Astăzi însă, când scena politică de la noi abundă în dezumflări şi erodări ale victorioşilor de mai ieri, rămâne greu de spus ce viitor mai poate avea această opţiune într-o Românie europeană unde mecanismele de control transnaţionale încep să însemne mai mult decât fidelizările prin promisiuni de fiefuri. În faţa prăpastiei iminente, firimiturile dreptei se vor unifica. Dar nu-mi vine să cred că băsescienii de ici şi de acolo se vor reuni în jurul lui Aurelian Pavelescu.

Ovidiu Pecican este profesor la ­Universitatea Babeş-Bolyai

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă