Undeva, între zona din spatele blocurilor situate în diagonală cu Bucur-Obor (străzile Luncşoara, Făinari), un teren constând
într-un spaţiu verde de circa 1000 mp şi o parcare de reşedinţă a fost retrocedat fostului proprietar. Acesta a obţinut de la Primăria Sectorului 2, în august 2013, o autorizaţie de construcţie pentru un bloc cu zece etaje.
Prima ciudăţenie este că, deşi legea prevede ca la aprobarea unui plan urbanistic de detaliu (PUD) şi a unei autorizaţii de construcţie să fie consultaţi locatarii din zonă, aceştia au aflat de existenţa autorizaţiei abia în primăvara acestui an, când au apărut nişte afişe în parcarea de lângă acest teren (de altfel, cu locuri plătite la aceeaşi primărie pentru întregul an 2014).
Cetăţenii din blocurile învecinate sunt, evident, deranjaţi de faptul că dispare singurul spaţiu verde din zona în care se află şi o şcoală (nr. 307) – spaţiu frumos amenajat de aceeaşi Primărie a Sectorului 2 în cursul anului trecut. Pe lângă asta, ei mai spun că nu este respectată distanţa legală dintre clădiri, că unele din apartamentele lor vor fi lipsite de lumină naturală şi altele. S-au organizat într-un grup informal, intitulat “Luptă pentru strada ta”, acesta fiind susţinut de către Centrul de Resurse pentru Participare Publică (organizaţie care recidivează în susţinerea grupurilor de cetăţeni care-şi apără drepturile).
Au făcut petiţii peste petiţii şi, în cele din urmă, Inspectoratul de Stat în Construcţii le-a dat dreptate, constatând (în iulie, anul acesta) că atât autorizaţia de construcţie, cât şi certificatul de urbanism au fost emise cu nerespectarea legislaţiei în vigoare. Cu toate acestea, lucrările de construcţie continuă. La sesizarea cetăţenilor, a intervenit prefectul municipiului, care a înaintat Tribunalului Municipiului Bucureşti, în urmă cu două săptămâni, o cerere de chemare în judecată pentru anularea actelor emise abuziv. În acest moment, legea spune că actele administrative atacate sunt suspendate de drept, deci construcţia nu mai poate continua.
S-ar părea că avem o poveste cu happy-end în care la final a învins dreptatea. Dar nu, finalurile fericite nu fac parte din democraţia dâmboviţeană, în care “de drept” nu înseamnă şi “de fapt”. Lucrările continuă nestingherite, blocul creşte într-o zi cât metroul din Drumul Taberei într-un an. Oamenii au sesizat poliţia (atât cea locală, cât şi cea “naţională”), care dă din umeri şi spune că nu are proceduri pentru a împiedica activitatea de pe şantier.
Strategia e evidentă şi aplicată pe scară largă – din păcate, până acum, cu succes. În baza unei autorizaţii ilegale se începe o construcţie. Dacă cineva încearcă să o oprească, procedurile durează (prima care ar putea lua măsuri este chiar primăria, care nu face nimic), timp în care construcţia avansează. Mai o contestaţie, mai o pasivitate manifestă a celor care au de aplicat legea, mai o amendă modică şi construcţia e gata. Un caz similar se petrece în str. Carol Davila nr. 21, unde s-a înălţat un imobil care depăşeşte net regimul de înălţime al cartierului, în pofida acţiunilor întreprinse în instanţă de către vecini şi organizaţia Salvaţi Bucureştiul. Nu prea ştim cazuri în care asemenea construcţii să fi fost demolate. E notoriu cazul Cathedral Plaza, blocul de lângă Catedrala Sfântul Iosif pentru care există din ianuarie 2013 o decizie judecătorească definitivă care obligă Primăria Municipiului Bucureşti să demoleze construcţia ilegală, decizie sfidată cu impunitate de către primarul Oprescu.
Tot politica faptului împlinit funcţionează cu succes atunci când e vorba de distrugerea unor clădiri de patrimoniu – cazurile recente ale caselor din str. Şepcari şi din str. Semilunii, pentru care existau autorizaţii de renovare sau consolidare, dar au fost demolate în întregime, beneficiind de pasivitatea Inspectoratului de Stat în Construcţii, a Ministerului Culturii (Direcţia Bucureşti), a Poliţiei Române şi a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. Oricâte amenzi se vor aplica, imobilele respective rămân demolate şi, mai devreme sau mai târziu, pe locul lor se vor înălţa edificii profitabile.
Succesul acestei strategii ar putea fi curmat dacă procurorii ar constata că atât autorizaţiile eliberate ilegal, cât şi pasivitatea celor care ar trebui să împiedice acţiunile ilegale ar fi tratate drept ceea ce sunt, anume abuzuri în serviciu, cel mai probabil rezultate din acte de corupţie.
Există, totuşi, o veste bună în această poveste: cei care şi-au văzut lezate drepturile au înţeles să acţioneze împreună, ca o adevărată comunitate, locuitorii devenind astfel, cu adevărat, cetăţeni.
Mircea Kivu este sociolog.
