Când intrau în Roma antică, după câștigarea unei bătălii importante, comandanții de oști și împărații, în epoca imperială, erau întâmpinați cu onoruri de întreaga cetate. Erau numiți ”vir triumphalis”, bărbatul învingător, și cinstiți ca eroi. Mulțimea îi aclama și acoperea cu flori, senatorii îl urmau, liderii oștilor învinse făceau parte din paradă, dovada victoriei.
Comandanții purtau pe cap o coroană cu lauri și erau sărbătoriți care semizei. Roma republicană antică a dezvoltat însă un antidot la beția de putere care îi putea acapara repede pe eroi. Se spune că în spatele lor, în timpul paradelor, stătea o persoană, un nomenclator, care avea rolul de a-i spune, la ureche: ”Respice te, hominem te memento” (”Privește în spatele tău, aminteste-ți ca ești doar un om). Există variante care spun că i se șoptea, simplu, ”Memento mori” (”Amintește-ți că ești muritor”).
Toți primarii și parlamentarii din România ar trebui să aibă, lângă ei, din când în când, un om care să le spună că nu sunt semizei, că sunt muritori și că scaunele pe care le ocupă nu sunt eterne, pentru că, odată aleși, majoritatea încep să sufere de o boală gravă: autosuficiența. Validați de vot, sunt îmbătați de aerul tare al puterii încât uită de unde au plecat. Dacă atitudinea lor e oarecum normală, în anumite limite, anormală este atitudinea celor din jurul lor. Politicienii se înconjoară de oameni a căror calitate principală este de a nu putea pronunța cuvântul ”Nu”. Pentru a-și păstra funcțiile călduțe, aceștia vor accepta tot ce le spune șeful. Vorbesc aici de tot aparatul din subordinea unui primar, de pildă, de la consilierii personali la viceprimari și chiar consilierii locali, pe care, într-un fel sau altul, îi controlează.
În lipsa unor oameni care să îi contrazică, bazându-se pe argumente solide, politicienii cred că orice prostie pe care o gândesc este o idee de geniu. Mai mult, încep să pună în aplicare astfel de prostii. Dacă veți fi atenți la discurs, veți observa că mulți dintre ei folosesc persoana I singular când prezintă proiectele acestea, izvorâte din propriul puț al gândirii. Îmi aduc aminte, de exemplu, că l-am auzit pe Liviu Dragnea, atunci când prezenta proiectul regionalizării României, spunând ”Eu am….”. Nu a folosit pronumele ”noi”, semn că a lucrat nu singur, ci cu o echipă alături (cum probabil a făcut), ci singularul, arogându-și gramatical întregul merit, dacă despre merit poate fi vorba în acest proiect ratat.
Noi, românii, am avut în istoria recentă un om cărui nu i se împotrivea nimeni și care, spunând ”Eu vreau așa”, schimba sorta a milioane de oameni. Îmi povestea cineva din Cernavodă că, într-o vizită din elicopter la centrala nucleară, Nicolae Ceaușescu a întrebat de ce o bună porțiune din teren era ocupată (începuse construcția la cele trei reactoare). Nemulțumit că sunt numai trei și că era spațiu disponibil, a decis pe loc: să se mai facă două reactoare. Evident, nimeni nu a avut curaj să îl contrazică, iar construcția a încă două reactoare a început. La fel de evident este că nu sunt și nu vor fi niciodată gata.
Aceeași autosuficiență o vedem până la nivelul celui mai mic primar de localitate. Se iau, de către un singur edil, care, cum spuneam, controlează într-un fel sau altul consiliul local, decizii aberante, fără ca nimeni să i se opună. Evident, acesta este rolul lor, de a lua decizii. De foarte multe ori, însă, trimitem în funcțiile de primar și de consilieri nepricepuți, ageamii, hoți sau de-a dreptul penali, care în viața lor obișnuită nu au dovedit nimic, oameni care nu pot să își justifice modul în care trăiesc, pentru că trebuie să admitem că nu poți supraviețui fără venituri, oameni care nu au dovedit că pot face, din punct de vedere profesional, ceva pentru ei sau pentru alții. Acești ageamii/hoți/autosuficienți ajung să se creadă buricul pământului, să îi ignore pe specialiști și să ne schimbe, în rău, viețile. Au uitat că sunt doar oameni.
