O imagine înfiorătoare a ținut prima pagină a presei românești în ultimele zile: fotografia halucinantă a unui pacient de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri (cunoscut, mai pe scurt, ca Spitalul de Arși) din Capitală, ale cărui răni erau acoperite de viermi. O fotografie realizată, se pare, de unul dintre medicii sau angajații acestui spital, care a considerat că în acest fel atrage atenția asupra nenorocirii în care se zbate această unitate sanitară. Și, adaug eu, asupra marilor probleme ale sistemului nostru de sănătate. Fotografia a făcut înconjurul lumii cu ajutorul internetului.
Din păcate, cam așa cum se întâmplă în toate unitățile spitalicești, vina pentru faptul că serviciile de sănătate lasă de dorit nu aparține numai celor care conduc sistemul, celor din Ministerul Sănătății sau din direcțiile de sănătate publică. O vină mare o au și managerii de spital și chiar și medicii care se complac în situații de degradare vizibile.
În zidurile Spitalului de Arși microbii s-au instalat confor-tabil de foarte mulți ani. Spitalul are o destinație specială, are o însemnătate deosebită în asigurarea echilibrului intervențiilor de urgență prin specificul său și ar fi trebuit să fie un model de curățenie din toate punctele de vedere. Actuala clădire nu mai corespunde, trebuia demolată demult sau redestinată („pour les connaisseurs“); inițial, aici a fost „Maternitatea Steaua“ și, conform principiului reformei, a devenit Spitalul de Arși. Situația era – și este – cunoscută de toată lumea, dar nimeni nu a făcut nimic. Mai mult, după tragedia de la Colectiv, când realitatea s-a văzut în întregul ei dramatism, a devenit limpede că lucrurile trebuiau să se schimbe. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic.
Fotografia făcută de unul dintre angajații spitalului, în afară de faptul că arată cât de gravă este situația acestei unități spitalicești, este și o expresie a lipsei de soluții a managementului acesteia. Mă întreb ce au făcut managerii acestui spital, ce a făcut chiar autorul fotografiei, pentru a îndrepta lucrurile sau pentru a atrage atenția asupra dezastrului de aici? Nu am auzit de plângeri sau reclamații făcute de aceștia, nu i-am văzut în ziare sau la televiziuni atacând frontal problema. A comunica prin intermediul fotografiei îngrozitoare, dar spectaculoasă, a unui pacient aflat în situație critică nu te absolvă, ca medic sau ca manager de clinică, de vina de a nu fi făcut nimic până acum. Tăcerea înseamnă, în acest caz, complicitate și poate nu ar fi rău dacă, dincolo de critica adusă conducătorilor Sănătății, nu ne-am întreba și noi, medicii direct implicați: ce am păzit până acum? Care a fost atitudinea corpului medical, câți manageri de spitale sau clinici și-au asumat, public și apăsat, o atitudine corectă față de problemele din sistem? Sau, ca să pun întrebarea altfel, potrivit peisajului de la noi, unde directoratul se obține pe baza carnetului de partid: câți manageri au fost mai întâi medici cu adevărat, și câți au fost mai întâi servanți ai intereselor politice?
Pe de altă parte, nu toate spitalele din România sunt în prag de dezintegrare. În ciuda sistemului subfinanțat și extrem de prost condus până acum, există spitale publice care arată bine, asigură servicii medicale de calitate, iar medicii și personalul medical știu nu doar să vindece, știu să se și gospodărească.
O astfel de unitate medicală este Spitalul Municipal de Urgență din Moinești. Într-un oraș cu doar douăzeci de mii de locuitori, un manager priceput și dedicat a edificat un spital care a devenit un exemplu de civilizație, modernitate și eficiență. Domnului profesor doctor Adrian Cotîrleț (cadru didactic la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău), care conduce acest spital din 2001, i se potrivește cel mai bine proverbul binecunoscut „Omul sfințește locul“. Dr. Adrian Cotîrleț este, de vreo douăzeci de ani, unul dintre specialiștii noștri în chirurgie laparoscopică. Dar, în paralel cu profesiile de chirurg și de profesor, doctorul din Moinești a „făcut“ un spital public care aduce mai degrabă a spital… privat. Spitalul acesta are peste 400 de paturi, 36 de secții și compartimente medicale diferite, are radiologie și imagistică, laborator de analize medicale, telemedicină, farmacie și un bloc operator cu 6 săli de operație dotate ca la carte. Surprinzător, s-a făcut și recoltare de organe pentru transplant. Este o unitate medicală implicată și în proiecte de cercetare. Are chiar și heliport. Repet, într-un orășel mic dintr-un județ – Bacău – care nu a contat prea mult, până de curând, pe harta medicinei românești.
Până la urmă, imaginea sistemului de sănătate din România oscilează între fotografia zguduitoare de la Spitalul de Arși și imaginea Spitalului de Urgență din Moinești. Dar, dincolo de responsabilitățile administrative ale Guvernului sau de cele asumate de politicieni, și noi, medicii, avem obligația de a opta între dezastru și normalitate. În locul fotografiei pacientului cu rănile acoperite de viermi mi-aș fi dorit să văd un protest public al medicilor care nu mai pot accepta să lucreze în condițiile de la Spitalul de Arși, care nu mai acceptă ca delăsarea și dezinteresul să țină loc de stetoscop și bisturiu. Dar tot ce am văzut este o fotografie – și multă… delăsare, nepăsare, lipsă de inițiativă, comoditate și o totală lipsă de profesionalism!
Din păcate, cam așa cum se întâmplă în toate unitățile spitalicești, vina pentru faptul că serviciile de sănătate lasă de dorit nu aparține numai celor care conduc sistemul, celor din Ministerul Sănătății sau din direcțiile de sănătate publică. O vină mare o au și managerii de spital și chiar și medicii care se complac în situații de degradare vizibile.“
