12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima Doamnă sau soţia preşedintelui?

Prima Doamnă sau soţia preşedintelui?

Carmen Iohannis, soţia actualului preşedinte, este cea mai discutată dintre consoartele preşedinţilor pe care i-am avut (o lăsăm deocamdată la o parte pe Elena Ceauşescu). Asta, la numai şase luni de mandat al lui Klaus Iohannis

Cele mai multe discuţii au avut în centru ţinutele sale. Că fusta e prea scurtă. Că rochia e prea deschisă. Că e prea simplă. Că e prea scumpă. Orice ar face, se găsesc experţi auto-desemnaţi care denunţă inadecvări la tot felul de dress-coduri. Oameni care şi-au câştigat notorietatea bârfind pe marginea apariţiilor în cluburile de fiţe ale mondenilor zilei devin brusc arbitri ai eleganţei, mai docţi decât Papa în ştiinţa ţinutelor acceptabile la Vatican. Întâmplător sau nu, se poate constata empiric că cele mai vehemente critici vin din partea doamnelor jurnaliste.

Fără a mă putea compara cu Diorii şi Versacii dâmboviţeni, îmi dau şi eu cu părerea că, în apariţiile pe care le-am văzut, doamna Iohannis este o prezenţă plăcută, vie, că se îmbracă decent, fără stridenţe, potrivit cu vârsta şi fizicul său. Evident, părere de amator. Se pare că nici nu-s singurul cu această impresie – un recent sondaj INSCOP ne spune că 68% dintre concetăţenii adulţi au opinii bune şi foarte bune despre dânsa şi numai 1,6% (nu se precizează sexul) au o părere proastă.

Adevărata problemă este: de ce stârneşte atâtea patimi ţinuta respectivei doamne? De ce este singura temă pe care o abordăm în legătură cu soţia preşedintelui? (Îmi amintesc că şi în legătură cu Maria Băsescu, soţia fostului preşedinte, cam tot din gama asta erau referirile în mass-media.) Nu cumva ideea subsidiară este că rolul unei soţii de preşedinte este de a “da bine” – adică de a se îmbrăca bine şi, în general, a arăta bine? De fapt, că acesta este în general rolul unei soţii?

Să ne înţelegem, un preşedinte nu este un rege. În cazul consoartei unui monarh, rolul ei în stat este de a da naştere şi de a educa succesorul la tron. Ea nu mai este o persoană particulară, căci are în stat o funcţie bine definită. Într-o republică, preşedintele (şi nu familia prezidenţială) este cel ales pentru a îndeplini un mandat.

Ştiu că există în diverse împrejurări la care participă şefi de stat protocoale în care este cerută prezenţa soţiilor acestora. Dar asta se întâmplă pentru că, atunci când au fost inventate aceste ceremonii, la ele participau regi şi regine – şi încă, un număr important de state sunt monarhii. Este firesc ca soţia preşedintelui să se conformeze respectivelor cerinţe, dar asta nu trebuie să o transforme într-o anexă a instituţiei prezidenţiale.

Ştiu şi că în Statele Unite ale Americii soţia preşedintelui are un rol de reprezentare important, participă la opere de caritate, este o instituţie în sine – Prima Doamnă. Dar America e America, putem specula asupra complexului faţă de regatul din care s-au desprins Statele Unite, rolul preşedintelui este diferit acolo faţă de republicile europene, în general democraţia americană este destul de diferită (şi nu întotdeauna superioară) faţă de cele europene.

De aceea, a calchia instituţia Primei Doamne asupra realităţilor româneşti (realităţi din care face parte şi spectrul Elenei Ceauşescu) mi se pare exagerat şi inutil. Pur şi simplu nu văd la ce ne-ar folosi, în afară de subiect pentru presa tabloidizată.

Prin urmare, eu zic să o lăsăm pe doamna (fără majusculă) Carmen Iohannis să fie aşa cum este, adică ea însăşi. À propos, am văzut un reportaj realizat în ziua de după câştigarea alegerilor, în liceul sibian în care predă. Imaginile primirii făcute de către elevi nu lăsau loc de interpretare: doamna profesoară Iohannis este una dintre cele simpatizate şi iubite de către discipolii săi. Să ştiţi, intuiţia adolescenţilor dă greş extrem de rar. 

Mircea Kivu este sociolog

Cele mai citite

Lăcrămioara Perijoc boxează pentru aur la Campionatele Europene de la Belgrad

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc va lupta pentru medalia de aur în cadrul categoriei 54 kg, la Campionatele Europene de box de la Belgrad, după...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă