Noua nominalizare a unui premier, in persoana lui Liviu Negoita, pare sa marcheze o etapa noua a jocului politic pus sub deviza "moara natiunea, turnirul continua!". De asta data, suntem in etapa "intre noi, primarii". Boc insusi fusese primar. Dar nimeni nu i-a opus un alt administrator de oras. Acum, fostul primar general al Bucurestilor Traian Basescu, enervat ca adversarii politicii i-au respins propunerea anterioara – un om din sistemul bancar, venind ca un pansament, spera domnia sa, pe criza economica –, sub pretextul ca ii ofera un primar ardelean, neamt, cu bune rezultate, pe domnul Iohannis, a scos din maneca un primar in exercitiu; din Capitala. Devine mai limpede ca niciodata rolul primariilor de testare a abilitatilor manageriale ale politicienilor, cel putin in viziunea acestora. Totodata, apare mai limpede in ce masura Romania oligarhica este intrupata astazi de sefi de partide sau piloni ai partidelor care se expun uzurii in functia de primar, incercand sa creeze efectul pe care il exprima lozinca "mai aproape de cetateni".

Curios totusi ca in discursul politic dominant, printre pasele si palmele schimbate de protagonisti intre ei, actorii deciziei politice se pretinde ca ar fi mai degraba "oligarhii", "mogulii", maharii cu trusturi de presa si industrii variate in spatele lor. Inzestrati cu mijloace consistente de influentare a "boborului", posesorii unor instrumente sofisticate de modelare si influentare a realitatii – de la televiziuni si organe scrise de presa la comandarea unor sondaje din ce in ce mai "stiintifice" si mai "obiective" –, agonisind cat si cum i-a dus capul, mintea, dinamica publica si secreta a unei vieti combinatorii, d’alde Patriciu, Voiculescu ori Becali, Vantu sau, intr-o alta enumerare, aceiasi plus Michael Ringier, Adrian Sarbu intretin o anumita agenda a dezbaterilor publice, propaga o atmosfera specifica nevrozei colective, fac si desfac redactii si dominouri interesante, dar… nu conduc.

Se dovedeste ca aceia care conduc sunt, de fapt, fostii si actualii primari (nu i-as uita aici nici pe Sorin Oprescu, colectionarul de spitale cu cumul, nici pe Marean Vanghelie, agramatul care instituie ministri ai Educatiei, nici pe Videanu, care a trecut pe la Primaria Capitalei, lasand in urma o frumoasa amintire ce i-a atras porecla de Primarul Bordura, imitatie dupa Capitanul Bordura din "Ubu rege" de Alfred Jarry). si e firesc sa fie asa. Primarul este omul cu influenta in partid – sau care vrea sa si-o mareasca pe aceasta –, dobandind un plus de legitimitate prin oficiul public detinut in virtutea noii sale alegeri care ii restituie contactul direct cu cetatenii.
In principiu, e adevarat: si senatorii, si deputatii au program de audiente, cabinete in teritoriu, liste de promisiuni si chiar interventii pe fata ori discrete. Dar la primarie nu te joci. Ai promis, lumea asteapta la termen. Faci o parcare, bitumezi o piata, repari o strada, lumea trece pe acolo si vede.

Primaria este, dintr-un anumit punct de vedere, un loc central al politicii noastre, arena in care prestigiile in formare sau gata formate dobandesc glazura de care mai aveau nevoie pentru a straluci, deprinzand arta servirii publice cu foloase simbolice proprii. Din fruntea unei primarii revii in partid poleit sau canit, niciodata la fel. Iar gradul de succes pe care ti-l asigura primaria se poate masura numarand si inventariind ministrii, premierii si presedintii care au socotit ca fara primarie palmaresul le-ar fi incomplet.