S-ar putea ca 2011 să fie un an mai prost decât 2010 în plan economic general şi, în orice caz, din punctul de vedere al standardului de viaţă. Motivele sunt multe şi obiective.Primul este că măsurile de austeritate care afectează direct potenţialul de nivel de trai vor opera în 2011 pe întregul an, şi nu doar pe jumătate de an ca în 2010. Că de la 1 ianuarie 2011 se va reveni la nivelurile salariale anterioare reducerii cu 25% pentru 1,3 milioane de bugetari este o poveste de adormit copiii.

Al doilea este că efectele indirecte ale acestor măsuri - îndeosebi pe linia comprimării consumului - abia în 2011 vor lovi în plin. Şi nu este vorba doar de comprimarea consumului. Din punctul de vedere al nivelului de trai, greu va atârna impactul inflaţiei. Este doar o speranţă că, după şocul inflaţionist produs de mărirea TVA, creşterea preţurilor se va domoli. Şi, chiar dacă o va face, nivelurile de preţuri de la sfârşitul anului 2010 - cu 8-10% mai mari decât la începutul anului respectiv - vor opera pe întreg parcursul anului 2011, slăbind puterea efectivă de cumpărare a populaţiei. Poate încă şi mai important, deşi mai puţin transparent, este impactul respectivelor măsuri asupra creşterii economice. Aceste măsuri nu pot induce creştere economică, ci n-o pot decât înfrâna prin descurajarea investiţiilor. Că echilibrarea finanţelor statului ar stimula reluarea creşterii economice pe ansamblu este cu totul dubitativă în general, dar este chiar o pură balivernă dacă această echilibrare provine din tăieri de câştiguri şi amputări de programe sociale şi de investiţii.

Că o creştere economică ar urma să rezulte din tractarea economiei din România de către economia occidentală în revenire nu mai este nici măcar o ipoteză. Tocmai pe această bază exporturile din România au reatins maximele de dinaintea crizei, dar, la nivel de ansamblu, economia a continuat să dea înapoi. Fapt firesc, pentru că exporturile reprezintă doar o mică parte din PIB şi efectul de antrenare este minor. Mai mult nu se poate! Şi nu se poate pentru că în România capitalul străin nu a creat o bază de producţie pentru piaţa internă şi pieţele externe, ci doar o piaţă de desfacere pentru consum. Sectoare şi activităţi din zona consumului au crescut în perioada de dinaintea crizei şi de acolo a provenit preponderent (în proporţie de aproape 80%) creşterea economică pe ansamblu. Aceste sectoare şi activităţi au căzut acum şi nu-şi mai pot reveni pentru că nu mai beneficiază de finanţare externă, iar atunci nu prea mai are de unde veni creştere economică pe ansamblu!

Prognoza FMI de creştere economică - de 1,5-2% în 2011 - este, pe cât de nerealistă, pe atât de periculoasă. La fel ca şi prognozele pe 2009 şi 2010, cele pentru 2011 izvorăsc fie dintr-o neînţelegere totală de către experţii FMI a realităţilor economice din România, fie dintr-o minciună deliberată, al cărei scop nu este transparent, dar este bănuibil. De când a fost încheiat acordul cu FMI, lucrurile în România merg din rău în mai rău. Încercând să ascundă acest lucru, FMI avansează tot felul de prognoze optimiste de creştere economică, dar de fapt nerealiste, pe care el însuşi vine să le revoce apoi cu revizuiri în jos impuse de realităţi. FMI se face că uită că a revizuit în jos propriile prognoze privind România de câteva ori într-o perioadă neobişnuit de scurtă. Aceasta este o ruşine! De fapt, este vorba de o tehnologie de a arunca mereu şi mereu încă o parte din nota de plată în capul românilor. Este o bătaie de joc la adresa contribuabilului şi salariatului român. Pentru că, de fiecare dată, nerealizarea prognozei de creştere economică înseamnă de fapt nerealizarea aferentelor venituri prevăzute, deci noi tăieri bugetare şi măsuri de austeritate care gâtuie şi mai mult populaţia.