Băsescu şi PDL s-au bucurat deci de apărarea dezinteresată a multora, de la Mircea Cărtărescu la Andreea Pora, dar cum cine te apără doar din convingere inevitabil te mai critică atunci când o dai în bară, după ce a început devierea cu Udrea şi EBA situaţia s-a schimbat. Nici agenţii secreţi din presă nu mai erau suficienţi, mai ales că sunt mai mult pe extern şi era greu să spui la gafele lui  Băsescu că nu îl înţelege Vestul, că, vezi Doamne, Sarkozy, Obama şi compania sunt insensibili la farmecul constănţean, iar alde Roncea nu mai serveau la nimic, că pe tot ce publicau ei lăsau duhoarea talibană ca semnătură. Atunci au făcut pasul consultanţii de imagine. Ei au dat asigurări că apărarea lor nu se sprijină pe lucruri aşa de volatile precum simpatia sau convingerile. Că ei au o tehnologie perfect transferabilă de la stânga la dreapta, în care nu mai contează ce spune Sarkozy sau ce a făcut Ponta şi în care realităţii i se poate substitui una virtuală.

Că ei sunt aceia care pot face visul lui Năstase din stenograme realitate - ei sunt regia din televiziune. Cu alte cuvinte, că la propaganda neagră de la Antene se poate răspunde în natură - la fel, cu făcături, calomnii şi interviuri propagandistice cu dl Cocoş în pagina 1. Reciclându-i, fireşte, pe oamenii lor vechi, alde Cristoiu şi compania, dar şi aruncând pe piaţă carne de tun proaspătă, deşi de mâna a doua sau a treia. Desigur, unele ziare şi-au pierdut tirajele în acest proces şi unii moderatori TV din staruri au ajuns la coada clasamentului, dar ăsta e preţul. Oamenii au fost deploaiaţi pe teren, de la intelectualii lui Băsescu la bloggerii plătiţi de Udrea şi Plăcintă, şi aşa a început, de vreo doi ani deja, sufocarea presei veritabile.

Şi aşa industria de imagine a lui Hrebenciuc şi Năstase s-a mutat dincoace. Duse sunt vremurile când pionierul Miron Mitrea îşi antrena postacii sau Victor Ciutacu făcea audienţă, azi autorii online ai
dnelor Udrea şi Plăcintă domină piaţa şi postacii lor îşi scriu maculatura pe forumuri aşa prolix, că omoară orice discuţie autentică. Ei lansează mesaje propagandistice pe canalele lor de mică audienţă şi credibilitate, destul ca surse cândva mai credibile (TRU, Volo Tismăneanu) să le ridice la plasă mai public citând blogurile lor anonime. Să fi văzut cum a descoperit bloggerul Theophyle că istoria celui de-al doilea război mondial ar fi rămas veşnic prost interpretată dacă şeful statului nu avea curajul să deschidă discuţia  despre rolul monarhiei (!), idioţenie reluată de TRU şi etalată în văzul lumii. Se compun materiale întregi, ştiri, interviuri şi anchete care sunt plasate ziarelor favorabile, care îşi pun doar semnătura, chiar şi agenţiilor de ştiri. Materialele Roşia Montană au deschis drumul în direcţia asta, ele vin integral scrise de staff-ul de imagine al firmei şi apar aşa, eventual la fel în două-trei organe de presă, pentru că proiectul se bucură de graţia actualului regim, nu că ar fi ei duşmanii mediului şi ai patrimoniului mai mult ca PSD (doar în Daciana îmi pun speranţe), dar nu văd oamenii de ce ar lăsa comisioanele viitorului regim.

În 2004 presa virtuală a oferit o alternativă celei tradiţionale strict controlate de PSD. Lecţia a fost învăţată, iar azi presa virtuală mainstream a fost infestată în mare măsură. Brânduşa Armanca ţine o rubrică inspirată în „revista 22", încercând să facă o poliţie a presei, dar minus noutăţi vechi cum că presa, Voiculescu şi Lucica Hossu Longin sunt, de fapt, buni pretini nu prea are ce raporta din presa tradiţională. O extindere a supravegherii pe online, de exemplu scoţând în evidenţă articolele care nu sunt scrise în redacţii, ci vin de la staff-uri, Ada, Dan şi compania, asta ar fi interesant, că nu oricine le vede ca mine dintr-o singură privire pe lună. Dar ştiu şi eu că nu se poate face. Că şi bietele reviste intelectuale au ajuns tot pe banii a diverşi mogulaşi care le ţin la suprafaţă - dacă asta se cheamă suprafaţă.

Şi mai interesant ar fi un alt experiment. Să le dăm lui Traian Ungureanu, Tismăneanu şi Andronic vreme de o lună de zile Antena 3 şi Realitatea, de care s-au plâns atâta, şi pe bună dreptate. Şi după aceea să vedem dacă presa adevărată e cea care a câştigat acolo sau doar contrapropaganda. Că veni vorba, pe vremea când încercam să facem presă adevărată la TVR (1997-1998) şi să oferim un model de jurnalism civic unui mediu care se degrada repede, dl Tucă m-a întrebat într-o emisiune de mare audienţă cum nu ne e frică să ne compromitem şi unde ne vom duce de la TVR, că presa autohtonă ne va închide uşile. Eu aveam deja invitaţia la Harvard şi i-am arătat-o. Bine-bine, a zis el, dvs. mergeţi la Harvard, dar dna Toader? În sensul literal că nu o va angaja nimeni. Anca Toader a plecat la BBC şi când redacţia română a fost închisă nu s-a dus acasă, precum alţii, ci s-a transferat la Training. Secţia asta cândva faimoasă a BBC, care transmitea standardele celei mai înalte prese de calitate în toată lumea, a fost şi ea lovită de austeritate. Dar azi, şi de vreo doi ani încoace, BBC Training înseamnă practic Anca Toader, care călătoreşte din Nepal în Argentina învăţând echipe tinere care sunt standardele unei prese adevărate. Asta, deşi este unicul jurnalist din România condamnat de un club de presă în care figurau Roşca Stănescu, Mihaiu şi CTP pentru abatere de la etica profesională. E vorba de etica presei româneşti. Faţă de care era, într-adevăr, cât se poate de deviantă.  

Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin