Opinii
 
Propagandă şi contrapropagandă
28 Iulie 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
7319 VIZUALIZARI | COMENTARII  34

Băsescu şi PDL s-au bucurat deci de apărarea dezinteresată a multora, de la Mircea Cărtărescu la Andreea Pora, dar cum cine te apără doar din convingere inevitabil te mai critică atunci când o dai în bară, după ce a început devierea cu Udrea şi EBA situaţia s-a schimbat. Nici agenţii secreţi din presă nu mai erau suficienţi, mai ales că sunt mai mult pe extern şi era greu să spui la gafele lui  Băsescu că nu îl înţelege Vestul, că, vezi Doamne, Sarkozy, Obama şi compania sunt insensibili la farmecul constănţean, iar alde Roncea nu mai serveau la nimic, că pe tot ce publicau ei lăsau duhoarea talibană ca semnătură. Atunci au făcut pasul consultanţii de imagine. Ei au dat asigurări că apărarea lor nu se sprijină pe lucruri aşa de volatile precum simpatia sau convingerile. Că ei au o tehnologie perfect transferabilă de la stânga la dreapta, în care nu mai contează ce spune Sarkozy sau ce a făcut Ponta şi în care realităţii i se poate substitui una virtuală.

Că ei sunt aceia care pot face visul lui Năstase din stenograme realitate - ei sunt regia din televiziune. Cu alte cuvinte, că la propaganda neagră de la Antene se poate răspunde în natură - la fel, cu făcături, calomnii şi interviuri propagandistice cu dl Cocoş în pagina 1. Reciclându-i, fireşte, pe oamenii lor vechi, alde Cristoiu şi compania, dar şi aruncând pe piaţă carne de tun proaspătă, deşi de mâna a doua sau a treia. Desigur, unele ziare şi-au pierdut tirajele în acest proces şi unii moderatori TV din staruri au ajuns la coada clasamentului, dar ăsta e preţul. Oamenii au fost deploaiaţi pe teren, de la intelectualii lui Băsescu la bloggerii plătiţi de Udrea şi Plăcintă, şi aşa a început, de vreo doi ani deja, sufocarea presei veritabile.

Şi aşa industria de imagine a lui Hrebenciuc şi Năstase s-a mutat dincoace. Duse sunt vremurile când pionierul Miron Mitrea îşi antrena postacii sau Victor Ciutacu făcea audienţă, azi autorii online ai
dnelor Udrea şi Plăcintă domină piaţa şi postacii lor îşi scriu maculatura pe forumuri aşa prolix, că omoară orice discuţie autentică. Ei lansează mesaje propagandistice pe canalele lor de mică audienţă şi credibilitate, destul ca surse cândva mai credibile (TRU, Volo Tismăneanu) să le ridice la plasă mai public citând blogurile lor anonime. Să fi văzut cum a descoperit bloggerul Theophyle că istoria celui de-al doilea război mondial ar fi rămas veşnic prost interpretată dacă şeful statului nu avea curajul să deschidă discuţia  despre rolul monarhiei (!), idioţenie reluată de TRU şi etalată în văzul lumii. Se compun materiale întregi, ştiri, interviuri şi anchete care sunt plasate ziarelor favorabile, care îşi pun doar semnătura, chiar şi agenţiilor de ştiri. Materialele Roşia Montană au deschis drumul în direcţia asta, ele vin integral scrise de staff-ul de imagine al firmei şi apar aşa, eventual la fel în două-trei organe de presă, pentru că proiectul se bucură de graţia actualului regim, nu că ar fi ei duşmanii mediului şi ai patrimoniului mai mult ca PSD (doar în Daciana îmi pun speranţe), dar nu văd oamenii de ce ar lăsa comisioanele viitorului regim.

În 2004 presa virtuală a oferit o alternativă celei tradiţionale strict controlate de PSD. Lecţia a fost învăţată, iar azi presa virtuală mainstream a fost infestată în mare măsură. Brânduşa Armanca ţine o rubrică inspirată în „revista 22", încercând să facă o poliţie a presei, dar minus noutăţi vechi cum că presa, Voiculescu şi Lucica Hossu Longin sunt, de fapt, buni pretini nu prea are ce raporta din presa tradiţională. O extindere a supravegherii pe online, de exemplu scoţând în evidenţă articolele care nu sunt scrise în redacţii, ci vin de la staff-uri, Ada, Dan şi compania, asta ar fi interesant, că nu oricine le vede ca mine dintr-o singură privire pe lună. Dar ştiu şi eu că nu se poate face. Că şi bietele reviste intelectuale au ajuns tot pe banii a diverşi mogulaşi care le ţin la suprafaţă - dacă asta se cheamă suprafaţă.

Şi mai interesant ar fi un alt experiment. Să le dăm lui Traian Ungureanu, Tismăneanu şi Andronic vreme de o lună de zile Antena 3 şi Realitatea, de care s-au plâns atâta, şi pe bună dreptate. Şi după aceea să vedem dacă presa adevărată e cea care a câştigat acolo sau doar contrapropaganda. Că veni vorba, pe vremea când încercam să facem presă adevărată la TVR (1997-1998) şi să oferim un model de jurnalism civic unui mediu care se degrada repede, dl Tucă m-a întrebat într-o emisiune de mare audienţă cum nu ne e frică să ne compromitem şi unde ne vom duce de la TVR, că presa autohtonă ne va închide uşile. Eu aveam deja invitaţia la Harvard şi i-am arătat-o. Bine-bine, a zis el, dvs. mergeţi la Harvard, dar dna Toader? În sensul literal că nu o va angaja nimeni. Anca Toader a plecat la BBC şi când redacţia română a fost închisă nu s-a dus acasă, precum alţii, ci s-a transferat la Training. Secţia asta cândva faimoasă a BBC, care transmitea standardele celei mai înalte prese de calitate în toată lumea, a fost şi ea lovită de austeritate. Dar azi, şi de vreo doi ani încoace, BBC Training înseamnă practic Anca Toader, care călătoreşte din Nepal în Argentina învăţând echipe tinere care sunt standardele unei prese adevărate. Asta, deşi este unicul jurnalist din România condamnat de un club de presă în care figurau Roşca Stănescu, Mihaiu şi CTP pentru abatere de la etica profesională. E vorba de etica presei româneşti. Faţă de care era, într-adevăr, cât se poate de deviantă.  

 

Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
275 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
34. "Noua 13:21 | 30 Iulie
Emil
 
Scris de smarandescu
pai atunci de ce o cotesti, tu si atitia altii? noua ni se pare ca articolul e chiar curajos, ca arata pt prima data ce se intimpla dincolo de cortina...unde sint mercenari ca dta...nu va place sa va puna cineva oglinda in fata, baieti....
 
bla, bla, bla". Imi place asta. Nu ai curajul sa iti asumi prostiile. Poate ai dreptate: tu doar postezi! Altii PLATESC!.
33. Confuziile 13:18 | 30 Iulie
EWmil
 
Scris de MIHAI 2
Dupa prestatia asasinului norvegian , articolul acesta parca
vine de se leagă...E RAU SI VA FI TOT MAI RAU....
*
Doamna Mungiu pleaca la razboi si dezvaluie fără mila aproape toate
mecanismele mediatice PUTREDE care actioneaza acum in Ro
(pe multe le observasem, pe unele le banuiam, dar chestia cu blogari
platiti de doamnele momentului chiar m-a suprins ...
*
Reunirea celor doi :))) Andonic si Lazăroiu ...
 
despre care vorbesti se pot face doar la un nivel foarte coborat al puterii de a discerne. Asa ca...
32. Afirmatii declarate CERTITUDINI 13:16 | 30 Iulie
Emil
 
Scris de Engelson
Intr-adevar ...poate ca unele comparatzii nu sunt O.K. : ce facea Nastase ...erau mici copilarii fatza de manipularile adulte ale epocii Basescu (mai ales in prima legislatura...acum lumea s-a mai lamurit cu ce go..ni are de-a face)!
 
Pe ce te bazezi? Pe informarile (sau informatiile) de la 1pozitie?
Atunci, ai dreptate. Nu ca este adevarat, da' vorba unui "celebru" analist: "asa scrie pe siteurile RealitateaTV".
31. legea dna nu acopera asa ceva, e adevarat 00:46 | 30 Iulie
avocat
 
Scris de babu
Din toot articolul am retinut urmatoare fraza (pusa in paranteze!)
"Pina la urma am retinut ca DNA nu îl anchetează pe Ponta, nici pe Şova şi poate nu anchetează pe nimeni, nici competenţa nu s-a stabilit - nu că băieţii nu ar avea contracte de avocatură cu statul, le-am publicat demult pe romaniacurata.ro, dar suprataxarea nu e corupţie sau de competenţa DNA"
Si adica de unde stii mata ca ...
 
citeste legea DNA daca vrei sa pricepi si in general citeste si invata nu ti da cu pararea- are dreptate autoarea, fara prejudiciu peste 100 000 sau mita 10 000 nu e de competenta DNA
30. ceva nu se leaga! 18:49 | 29 Iulie
babu
Din toot articolul am retinut urmatoare fraza (pusa in paranteze!)
"Pina la urma am retinut ca DNA nu îl anchetează pe Ponta, nici pe Şova şi poate nu anchetează pe nimeni, nici competenţa nu s-a stabilit - nu că băieţii nu ar avea contracte de avocatură cu statul, le-am publicat demult pe romaniacurata.ro, dar suprataxarea nu e corupţie sau de competenţa DNA"
Si ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI