Ce inseamna sa modernizezi un partid care s-a nascut intr-o epoca postmoderna, care amesteca arhaicul si ipostazele modernitatii tarzii in aceeasi farfurie? Ce vrea sa spuna sa modernizezi un partid popular care cu doar zece ani in urma avea o alta fizionomie, socialista? Ce semnificatie poate avea formula "a moderniza", cand toata istoria formatiunii politice respective insumeaza circa doua decenii? Pentru a obtine un raspuns la toate aceste intrebari – ar fi, desigur, si altele posibil de formulat – este destul sa te afli in Romania acestor zile, sa urmaresti evolutiile din interiorul principalului partid de guvernamant, Partidul Democrat Liberal, si sa iei aminte la discursul public al lui Cristian Preda, Sever Voinescu si Monica Macovei. Modernizarea despre care se vorbeste in preajma acestor voci ale PDL (si cam numai acolo) poate fi deci interpretata ca o recadere in modernitate, adica o readucere la reguli de configurare si de functionare anterioare evolutiilor dezlantuite, inclusiv in materie de design politic, ale postmodernitatii.

Cel putin asa sugereaza prima intrebare formulata mai sus. In conformitate cu a doua, modernizarea ar insemna insa, pur si simplu, chirurgie plastica, schimbare a identitatii. Pana in prezent, in fuga sa de socialism, PD si, apoi, PDL s-a pastrat in limitele unui soi de pragmatism conjunctural, nepariind prea mult pe coerenta interioara a ideatiei metabolizate si multumindu-se mai degraba cu cea conferita de drapel si de spada ridicata deasupra capului a comandantului de osti. In fine, a treia intrebare sugereaza ca modernizarea despre care vine vorba nu trebuie inteleasa in termeni cronologici, ca demers de remediere a unei degradari in timp, ci mai curand ca o chestiune sincronica, tipologica, ca o reconfigurare. Adica, asa cum se vede, raspunsurile la intrebarile doi si trei conduc la aceeasi concluzie: promotorii "modernizarii" PDL vad posibilitatea unei redefiniri a liniamentelor partidului, o modificare identitara.

Problema evidenta pentru toata lumea intr-o asemenea ipoteza este daca leadershipul PDL se poate declara disponibil pentru o asemenea operatiune. Un rationament elementar arata ca, de vreme ce in vechea configuratie de principii, practici si asocieri intre membri, PDL a dobandit guvernarea (reprezentare parlamentara confortabila, confirmarea presedintelui emanat din partid pentru al doilea mandat, premier si cabinet agreat de PDL, pozitia de maestru al jocurilor in teritoriu etc.), trebuie sa para cu totul nerezonabil sa deconstruiesti, de pe culmile gloriei, edificiul functional de partid care, iata, merge ca uns. si, ma rog frumos, de ce ai face-o? Pentru niste mofturi intelectuale ale celor mai nou-veniti? Sa fim seriosi, faptul ca portavocea acestora, Cristian Preda, este politolog il poate conduce – nu-i asa? – catre erori strategice. Nu faci partidele reale dupa modele din manuale si nici nu imaginezi politica dupa proiectii utopice (greseala clasica a lui Platon, la Siracuza).

Intr-o alta interpretare, la fel de defavorabila, initiativa ultimilor veniti poate fi inteleasa ca tentativa de subminare din interior a coerentei formatiunii, motivata de dorinta "junilor" Preda, Voinescu si Macovei – ca Traian Ungureanu tace malc! –  de a dobandi mai multa vizibilitate, poate chiar si pozitii in ierarhie mai sonore decat pana acum. (Nu insist asupra hermeneuticii paranoice, de rigoare prin partidele noastre, care vede asemenea grupuri  – au mai fost asemenea asocieri si in PSD, si in UDMR, si la liberali – ca fiind "montate" de adversarii politici cu scopul de a destructura si distruge...) In fine, o alta interpretare, venind dinspre membrii cu fidelitate nezdruncinata, obisnuiti sa nu cracneasca defel si decisi sa-si pastreze avantajele apartenentei la PDL si de-ar fi sa marsaluiasca in pluton tacand malc pana la sfarsitul vietii, s-ar declara reticenta la propunerile novatoare ale colegilor lor, macar pentru faptul ca acestia... n-au vechime si sunt intrusi proveniti din societatea civila.

In aceasta viziune, a veni dinspre societatea civila poate insemna sa ai o provenienta dubioasa, ignobila, din "mlastina". Iata cateva dintre pozitionarile posibile in fata oricarei propuneri de modificare fizionomica a partidului, legate de impulsuri mai mult sau mai putin rationale, intemeiate pe respingerea tineretii (deci a lipsei de experienta), a genealogiei (deci a lipsei de legitimitate) sau, mai cu seama, a aventurismului si lipsei de rezonabilitate a  promotorilor acestei dinamici (nu dai din mana filonul aurifer numai pentru ca ai impresia ca muntele din fata contine mai mult aur). Este deci de presupus ca, si daca se va accepta discutia la varf sau in plen pe aceste teme – in virtutea faptului ca unii "grei" ai partidului, precum Vasile Blaga, au apucat sa admita ca temele sunt deja de mai mult timp in discutia conducerii –, ele vor fi respinse sau inmormantate in ambalaje sclipitoare ori discrete, dupa caz.

Eventual, se va recurge la o dezbatere horticola pe tema supravietuirii heraldice a trandafirului in stema PDL. Dar si aici sunt putine sanse, pentru ca argumentul ca roza este prin excelenta un simbol socialist poate fi usor combatut de orice ocultist diletant cu observatia ca aceeasi floare face parte si din panoplia rozincrucianismului si, prin extensie, a ezoterismului, a societatilor secrete etc. Or, asta readuce discutia in proximitatea celei despre flacara violet, aruncand-o direct in ridicol. Ramane de inteles, ma tem, ca in Romania actuala a intra intr-un partid deja configurat inseamna sa te invelesti singur intr-un cosciug ideologic etans, imuabil, din care te poate scoate numai decizia Liderului Maxim, fie si nemotivata rational.