Cînd se știe dinainte cine va cîștiga alegerile din România, nu există pericol de fraudare. Cînd însă nu se știe, totul e posibil. Și cum de multe ori nu poți ști dinaintea campaniei dacă se știe sau nu, anii trec, rundele de alegeri la fel și soluții elementar de simple, de la distribuit cărți de alegător la și mai simpla postare electronică a listelor de votanți (registrul electoral) pentru a putea fi verificate de oricine (se practică în multe țări din lume, la fel listele de pensionari acolo unde se fură la pensii, ca să se poată verifica de oricine dacă mai trăiesc sau nu) nu sînt puse în aplicare. Iarăși vin niște alegeri la care ne pregătim să intrăm cu liste de votanți de aproape nouăsprezece milioane de oameni, ca la europarlamentare, zice-se verificate de Autoritatea Electorală Permanentă, după eșecul Internelor, cînd statistica elementară, chiar cea de la INS, ne arată că e imposibil să fim mai mult de șaptesprezece milioane adulți cu drept de vot. Marja enormă, de peste un milion și jumătate, e o problemă, mai ales cînd guvernul Ponta a dat o ordonanță de urgență reintroducînd votul pe liste suplimentare pe baza unei simple declarații pe propria răspundere. Reamintesc că în anul 2004 a fost o corelație între numărul de votanți pe liste speciale și votul pentru PSD, adică mai pe înțelesul tuturor acolo unde votase multă lume pe asemenea liste a cîștigat sistematic PSD.
Incertitudinea privind numărul total de votanți, atît de ușor de rezolvat dacă ar exista voință politică este doar primul factor de incertitudine. A doua problemă este data alegerilor în sine. Avem un candidat care este prim ministru de doi ani, are la dispoziție toate ecranele TV și toate pârghiile administrative și fixează unilateral, printr-o ordonanță de urgență (OUG nr.45/2014) dată cu mai puțin de șase luni înainte de data alegerilor și fără nici o consultare, regulile jocului. Faptul contravine recomandǎrilor Comisiei de la Veneţia şi a douǎ decizii ale Curţii Constituţionale, care cer ca modificǎrile în domeniul electoral sǎ nu producǎ efecte mai devreme de un an. Acuma, eu nu (mai) am pretenții de consultare după ce curtea constuțională a decretat, în înțelepciunea ei, că acesta nu e un drept constituțional, deși până și FSN, de teama Consiliului Europei, își consuta opoziția pe legea electorală pe vremea cînd era partid unic (citiți aici singurul raport complet pe tema jurisprudenței pe legea transparenței decizionale la noi, datorat Adrianei Iordache de la Societatea Academică din România) . Nici nu am vreo pretenție de la dl. Dragnea. Dar de la dl. Prim ministru Ponta am, că în decembrie 2011 cînd domnia PDL-UNPR părea asigurată și voiau să amâne prin comasare alegerile locale am scris în ziarul de față contra comasării, așa: ”De ce să ne agităm pentru ceva care îi aduce dezavantaje lui Ponta?, se întreabă lumea, care după atâţia ani tot nu a priceput bancul ăla cu Securitatea care îţi umflă toţi vecinii şi tu nu faci nimic, că oricum nu erau OK, parcau pe locul tău de parcare şi copiii lor făceau zgomot, iar când vin să te ia nemotivat pe tine nu mai ai nici un vecin căruia să-i ceri ajutorul. Nu e vorba de Ponta aici, ci de precedentul de a îngădui puterii să schimbe regulile jocului din mers aşa cum îi convine, ceea ce îngrădeşte libertatea noastră, nu a lui Ponta”. Și atunci, ca și azi, societatea civilă a protestat, și beneficiar al acestei imparțialități a noastre a fost dl. Ponta. Credeam că din lecția asta de civilizație a învățat ceva, dar el fără nici o jenă să face exact lucrurile de care îi acuza pe alții cînd era în opoziție. Ba mai rău, că avocatul poporului a și respins plîngerea societății civile, spunînd (în proză penibilă) că nu poate sesiza Curtea Constituțională fără a-și încălca neutralitatea politică. Păi nu le mai rămîne decît să își pună lacăt pe ușă atunci, și eu nu mai opresc tineretul anarhist să le ocupe birourile, cum am făcut deja în ultimul an, alegîndu-mă cu acuze de îmburghezire civică. Din fericire, ordonanța cu alegerile poate și a fost atacată în contencios de către PNL, invocînd decizii precedente ale Curții și ale Comisiei de la Veneția, deci există o șansă pentru justiție să salveze situația. E vorba însă de Curtea de Apel, aceea unde Dan Șova a cîștigat un proces de calomnie pe tema contractelor sale cu statul, care erau clar dovedite de atunci, înainte să înceapă DNA urmărirea contra lui săptămîna trecută, și o simplă tergiversare a Curții poate pune în pericol alegerile și declanșa un nou circ internațional cînd ne trebuie mai puțin. Judecători, țineți-vă tari! Sîntem cu ochii pe voi!
A treia sursă de incertitudine și inechitate în alegerile astea privește presa. Nu mai există nici o pretenție de imparțialitate a mediilor publice, cu excepția agenției de știri de stat. Aproape că îți vine să te bucuri că incompetența liderilor TVR și SRR din ultimii zece ani le-au prăpădit toată audiența, dar nu e așa, că la mediile publice algoritmarea politică avea un temei legal mai solid și permitea o echitate mai mare față de candidați. Cui să o ceri în presa privată, care în proporție de peste 80 la sută refuză să își dezvăluie sursele de finanțare (nu că nu le știm, Coaliția pentru o Presă Curată și RISE Project, fiecare pe partea sa, vor dezvălui înainte de Campania electorală cine ce ascunde și cui aparține). Presa privată, cu excepții notabile, dar puține, aparține fie direct unor oameni politici, fie prin interpuși, fie unor agenții de consultanță politică, abandonîndu-se astfel orice pretenții la informare. A spune că se echilibrează pentru că toate părțile au câte ceva din presă e fals, rețelele corupte posedă presa, nu oamenii onești din politică, atâția câți sunt. Oricine a văzut emisiunea de comandă a Elenei Udrea la România TV, televiziune teoretic adversară, în care s-a pregătit îngroparea lui Cristi Diaconescu, știe la ce mă refer. Voiculescu, Burci, și duoul de afaceri Ghiță-Udrea mimează pluralismul în media. Televiziuni de nișă, gazete sportive și cîteva radiouri decente sînt prea puțin pentru a compensa această fraudă națională care a ajuns să fie libertatea presei, în care se colportează aproape zilnic cu nerușinare că Johannis și Băsescu s-au întălnit în secret fără a se da vreodată cuvenita dezmințire.
Dar la presă voi reveni săptămîna viitoare. Pînă atunci, ar fi bine ca justiția, societatea civilă și partidele azi în opoziție să fie cît mai active ca măcar pe partea legală, dacă pe cea administrativă sau mediatică situația e așa de proastă. Pentru că răspunsul la întrebarea din titlu este nu: ne pregătim pentru alegeri incorecte, ceea ce arată că, în ciuda imensului său avantaj și a cacofoniei de la dreapta, premierul Victor Ponta nu e sigur de câștigarea alegerilor. Incorectitudinea asta practic obligă, din simplu sentiment de echitate, ca așa cum i-am ținut partea în decembrie 2011 când era nedreptățit în opoziție, ca orice om onest și rațional să sprijine azi pe principalul său contracandidat, Klaus Johannism aflat în mare dezavantaj. Altfel te întrebi ce mai urmează după ce câștigă prezidențialele PSD, o ordonanță pe zi, în loc de una la trei zile, cum e azi? Dictate unilaterale pe toate subiectele? Nu se poate.
Puteti comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
