Televiziunile din toata lumea au anuntat ca breaking news faptul ca la Belgrad a fost arestat unul dintre cei mai temuti criminali de razboi, cautat de ani de zile de Tribunalul International pentru Iugoslavia, dr. Radovan Karadjici. Fostul presedinte al Republicii Srpska din Bosnia-Hertegovina se ascundea nu in munti sau in vreo manastire, sub o rasa calugareasca, ci, cu un look total schimbat, chiar in capitala Serbiei, Belgrad, unde profesa, aparent cu har, medicina naturista. Isi fabricase o biografie fantezista si, la drept vorbind, chiar neverosimila, cu studii in Rusia, voiaje initiatice  in Extremul Orient etc. Disparuse din circulatie acum doisprezece ani. Acum se afla ca aparuse sub aceeasi travestire de pasnic mosnegut mistic manuitor de plante vindecatoare si la Viena, unde vecinii sai de bloc il identifica astazi cu stupoare.

Nimeni nu l-ar fi recunoscut in aceasta benigna si linistitoare aparitie pe temutul Karadjici, care a condus numita entitate Republica Srpska in timpul razboiului bosniac. Cu toate acestea, chiar presedintele Karadjici cel vizibil public in anii sai de glorie parea sa aiba o dubla personalitate: psihiatru (de copii!), poet, mistic batand cruci mari intre doua ordine de exterminare, era o figura greu de definit si de inteles. Lui Karadjici, omul cu multe fete si constiinte, i se aduce acuzatia, intre altele, de a fi ordonat masacrul musulmanilor de la Srebrenita in care nu numai barbatii, dar si femeile si copiii au fost ucisi fara mila – mai multe mii de persoane, in numele unei ideologii criminale de "purificare etnica". Dar daca Radovan Karadjici este acum in mainile politiei sarbesti, cel care chiar a executat ordinele lui, bratul armat al ororii de la Srebrenita, generalul Ratko Mladici, este inca de negasit.
Am emite o opinie prea defavorabila serviciilor secrete sarbesti daca am accepta ideea ca nu au stiut in tot acest timp unde se gasea Karadjici (si unde se gaseste inca Mladici). Cu atat mai semnificativ apare faptul ca "descoperirea" fostului presedinte se produce la cateva zile dupa instalarea unui nou guvern sarb rezultat din alegerile de asta primavara, un guvern decis sa se apropie de Uniunea Europeana. Dar trebuie sa spunem ca majoritatea parlamentara care a permis instalarea acestui guvern este precara. si ca o parte din popor accepta din epuizare mai mult decat din convingere aceasta orientare.

Aici este cazul sa subliniem cateva constante istorice: Serbia a avut mereu o privire intoarsa catre Rusia. De aici a pornit, probabil, imboldul pentru acea organizatie nationalista clandestina, "Mana neagra", care l-a asasinat, in iulie 1914, pe Arhiducele Austriei, Franz Ferdinand, crima care a declansat nemijlocit primul razboi mondial. Iar in recentele alegeri, opozitia de azi opta pentru inscrierea Serbiei in sfera de influenta ruseasca. Putem spune ca nu numai Serbia are ceva de asteptat de la UE, ci si aceasta din urma are sperante de la Serbia daca nu vrea sa se pomeneasca cu o enclava prorusa in imediata ei vecinatate. si poate nu este chiar o intamplare ca arestarea lui Karadjici s-a produs cu putine zile inainte de o intalnire importanta la Bruxelles, unde s-a discutat statutul Serbiei fata de UE, preludiu al acceptarii ei definitive ca membru al Comunitatii.

Este foarte probabil ca, in fuga si ascunderile lui, Karadjici a fost protejat nu numai de diferite servicii secrete, ci si de segmente ale populatiei sarbesti. Cu toate acestea, fara a minimaliza catusi de putin nici monstruozitatile de la Srebrenita, nici existenta lagarelor de exterminare pentru musulmani in timpul recentului razboi din Bosnia (1992-1995), nu putem uita nici greul contencios, lantul de crime si de razbunari din istoria popoarelor din Balcani. In special situatia din Iugoslavia in timpul celui de-al doilea razboi mondial trebuie amintita. Erau in prezenta trei grupari: comunistii lui Tito, retrasi in munti, aprovizionati cu arme in special de britanici, cetnicii generalului Draja Mihailovici, in principiu credinciosi regelui detronat, si ustasii lui Ante Pavelici, conducatorul fascist al statului-marioneta croat (care cedase Italiei coasta Dalmatiei). Toate grupurile au comis crime. Dar campionul a fost pe atunci Ante Pavelici, care daduse urmatorul consemn in ceea ce ii priveste pe sarbi: "O treime sa fie exterminati, o treime goniti, iar o treime sa fie convertiti la catolicism". si, intr-adevar, au fost ucisi peste o jumatate de milion de sarbi si cateva zeci de mii de evrei, iar in Croatia au functionat lagare de concentrare dupa modelul nazist (in timp ce cetnicii lui Mihailovici se concentrau in special pe masacrarea musulmanilor).

Ceea ce se petrece in fostul spatiu iugoslav nu poate fi inteles fara dubla constrangere istorica pe care o reprezinta simpatia Serbiei pentru Rusia si lungul sir de crime, razbunari si contrarazbunari din Balcani. Ca si in cazul Kosovo, numai o inceata si perseverenta pedagogie a reconcilierii, recunoasterea crimelor de catre toate partile implicate in conflicte ar putea, cu timpul, sa opreasca circuitul infernal al resentimentelor. Este momentul ca si Croatia si Kosovo sa-si priveasca, retrospectiv, partea lor de vina. Fara aceasta apreciere, situatia in Balcanii de Vest va ramane tot instabila. Uniunea Europeana ar face bine sa tina seama de aceasta realitate.