Al cui om este de fapt Virgil Ardelean si cum a putut el sa fie numit si apoi dezavuat, provocand un asemenea cutremur? Fiecare parte a intrebarii are sens: dar la un loc ansamblul este aiuritor. Daca nimeni nu gaseste un raspuns adecvat prin nici o teorie a conspiratiei, oricat ar impinge pana la ruptura limitele logicii si ale bunului-simt e din cauza ca intrebarea este gresit pusa.
Nu il cunosc pe domnul Ardelean, nu i-am cautat nici macar biografia pe Wikipedia, daca o avea-o, dar stiu destul cat sa va propun un model pentru intelegerea unor asemenea situatii. Nu va ascund ca mi-a fost sugerat de marea fojgaiala care se petrece zilele astea, al carei zgomot si al carei miros patrund oriunde te-ai ascunde, precum putregaiul din cala unui slep vechi si plin de sobolani, oricat ai pretinde ca esti pe punte la aer curat si nu participi la toata agitatia.
Votantul de rand isi face iluzia ca un partid care vine la guvernare are un fel de pregatire si ca e destul sa scoata din sertarul de la Resurse Umane CV-urile celor pregatiti in domeniul A sau B, mai ales dupa ce pozitiile de ministri, care sunt politice, s-au dat deja. Dar nu e deloc asa. Nu exista sertare de CV-uri si, oricum, nu sunt puse pe specialitati. Exista doar liste de persoane care au facut servicii si care nu stau la locul lor de pe lista, ci se imping mai tare sau mai incet si nu neaparat intr-o directie anume, ci in fiecare zi unde au auzit ca inca nu s-a dat. Au o lista de pe care taie mereu, cand primesc telefoane cu stiri proaste, cate ceva. S-a dat secretariatul general? Ghinion. si ultimul secretariat de stat la Dezvoltare? Atunci, poate o agentie. Oricare. Sau rezerva la Parlamentul European. Sau consilier la X sau la Y. si mai interesant, listele nu sunt exclusiv de partid.
Poti fi pe mai multe liste. In plus, exista si liste private, nenumarate, ai caror patroni suna la partid pentru clientii lor. si mai sunt si intreprinzatorii particulari: firele de telefon sunt inrosite; eterul e bruiat de apeluri; usile noilor demnitari sunt literalmente luate cu asalt de oameni care vin sa se autopropuna.
Asta e prima parte a modelului, reteaua. Reteaua se deosebeste de o asociere oarecare pentru ca nu gasesti la baza ei acel criteriu inteligibil de asociere pe care il cauta detectivii in filmele politiste: sa zicem ca toate cazurile sunt de avocati, sau de mame care au copiii la aceeasi clasa de balet, sau de persoane carora le plac cvartetele lui Beethoven. Criteriul de asociere din retea este pura istorie si adesea istorie secreta: cine ce a facut pentru cine intr-o ocazie precedenta si in schimbul a ce. Hai sa spunem ca exista o calitate de baza, o anumita natura tranzactionala, dar nu e musai, ca viata mai strica adesea ce a facut natura.
Sau ca unii dintre membrii retelei sunt ofiteri acoperiti, dar nici asta nu e obligatoriu. Am vazut si teologi, si istorici de arta, si intelectuali de frunte care practicau si practica reteaua cu dedicatie, si as jura ca sunt perfect civili si nu le-a injectat nimeni, ca in filmele de duzina, un cip de modificat comportamentul.
A doua parte a modelului tine de coabitarea indelungata a retelelor intr-un spatiu mic, in care schimburile sunt frecvente si spatiul de manevra mic. Asa se face ca membrii retelei se unesc printr-o increngatura tot mai stransa, asa cum cozile sobolanilor inchisi intr-un spatiu mic risca la un moment dat sa se innoade una de alta. Animalul rezultat invata sa traiasca intr-un fel de colectivism necunoscut indivizilor obisnuiti. Nici un membru nu mai poate face miscari bruste fara a-i zdruncina pe ceilalti. Nimeni nu se mai poate angaja intr-un tunel ingust sau sari peste un sant fara sa gandeasca faptul ca restul increngaturii il poate trage la fund sau se poate bloca in usa ingusta.
Desi sobolanii sunt reputati pentru agresivitatea lor in grup, in retea ei doar se musca feroce, dar au grija sa nu se ucida, ca ar continua sa taraie dupa ei si cadavrele mortilor ale caror cozi sunt fatal innodate de ale lor. Acestui animal cu multe capete si legat prin cozi i se spune regele sobolan. si el este dominant nu doar in politica noastra, ci si in mare parte din viata noastra publica.
Fireste, desi formuleaza problema altfel, expertii straini sunt perfect constienti de acest lucru. Nu e nevoie sa te nasti prin Romania ca sa constati ca exista un anume tip de legatura intre mai toti oamenii cu cariere in sectorul public la noi, o vulnerabilitate secreta (dar nu pentru toata lumea). Li s-a prins coada in ceva! Dar daca esti expert, ai sa faci o regresie si ai sa ajungi la concluzia ca oamenii cu functii mari la noi sunt selectati, mai degraba, dintre oameni cu pregatire precara, care au schimbat multe pozitii, au unul sau mai multi patroni cu care sunt asociati, conduc un Jeep negru sau au o poseta Versace si asa mai departe.
Pot rezuma toate regresiile astea intr-o singura variabila: au sanse sa acceada mai degraba sobolanii decat oamenii. si pe urma vin solutiile. Sa facem reguli de concurs, sa facem birou de Resurse Umane, sa ne pavoazam cu reguli si resume-uri. Numai eu in cate discutii la Banca Mondiala am stat pe tema asta si cati bani am vazut dandu-se pentru a scoate bestia din sectorul public. Partea slaba a tuturor acestor programe e urmatoarea: nu se explica prevalenta sobolanilor prin absenta serviciului de deratizare (deci e destul sa facem unul si am rezolvat), ci absenta sectorului de deratizare se explica prin faptul ca investitia trebuie aprobata de sobolanul-rege insusi. In acele zone din Romania care se lupta cu piata va asigur ca avem sectii de Resurse Umane, ca nu am putea trai fara oamenii specializati pe care ii vanam cu totii. Numai ca sa fii secretar de stat, director sau consilier poti sa iti permiti sa nu te pricepi la nimic.
Ca atare, nu va lasati emotionati de scandalul Ardelean sau altele care ii vor urma. sobolanii se musca intre ei, dar fundamental raman uniti. Nu e nimic decisiv in galagia asta si, minus o deratizare generala, orice gest e timp pierdut.
