Predarea religiei în școli apare mai puțin o problemă legată de religie, cât de influență, de putere, de relevanță simbolică într-o societate aflată într-o perpetuă criză de încredere, în raport cu instituțiile tradiționale ale democrației.
„La nivel național au fost depuse opțiuni pentru participarea la orele de religie clasele I-XII într-un procent de 89,75% (…) Avem un maxim de 97,6% în județul Dâmbovița și un minim de 80,4%“. Acesta este bilanțul prezentat de ministrul Educației pe data de 6 martie, la Brăila, la capătul unei „vizite de lucru“ cu parfum de anii ‘80, după cum a fost descrisă de jurnaliști.
Despre subiectul religiei în școli s-au scris deja zeci de articole numai în ultimele zile și câteva sute de când s-a dat startul dezbaterii. Multe dintre ele au abordat în mod cât se poate de concis și convingător două aspecte fundamentale ale chestiunii: 1) pe de o parte, problema coerenței epistemice (mai ales la clasele mici) în cadrul unei programe care adăpostește, uneori concomitent, materii bazate în mare măsură pe teoria selecției naturale și materii precum religia, care explică apariția omului prin creația lui Dumnezeu; 2) pe de altă parte, rolul jucat de educația religioasă din două perspective. Prima este cantitativă: numărul de ore alocate de-a lungul procesului de formare a elevilor, comparat cu alte discipline.
Citește continuarea articolului în Revista 22.
