La originea natiunii a fost un viol. O cucerire violenta. Partea masculina era cea civilizata, rationala, organizata si europeana: invadatorii. Partea feminina era cea autohtona: violenta ei era mai spontana, mai eroica, mai individuala. Legenda pretinde ca asa s-au nascut locuitorii republicii latine, din aceasta incrucisare fara consimtire. Dar carte au invatat doar vreo doua mii de ani mai tarziu. In orice caz, pentru ca o natiune noua si sovaitoare in marele ei destin are nevoie de toti parintii, si violatorul, si victima sunt sarbatoriti egal, manualele si statuile publice au grija sa-i mentioneze si pe unii, si pe altii, sunt fondatori de drept egal. Un presedinte mai de demult a reclamat chiar pe constructorii necunoscuti ai unor monumente preistorice drept stramosi legitimi, si de la el incoace toate regimurile au sarbatorit nu stiu cate mii de ani de la fondarea civilizatiei locale.

Dar natiunea trebuie sa fie si republicana daca e serioasa. Ii trebuie o Constitutie. A fost adoptata una dupa marea revolutie. Cum, in mod evident, era un produs imperfect al istoriei, natiunea s-a pus pe produs avocati capabili sa o perfectioneze, emanand, desigur, din scoala autohtona de drept, localnicii care isi iau diplome din tarile unde statul de drept e ceva mai vechi fiind cunoscuti pentru predilectia de a ramane sa practice acolo. In orice caz, fiecare castigator al alegerilor, ca si cei care au ajuns la putere fara alegeri si-au lasat amprentele pe ea si exista o singura certitudine, ca cine e mai tare va dicta si cum se interpreteaza Constitutia. Dar asta nu conteaza, pentru ca natiunea s-a invatat demult sa traiasca paralel cu legile si reformele. Exista doar un bulevard al Reformei (purta numele unui monarh luminat, dar l-au schimbat), o piata a Constitutiei si mai multe partide cu reforma in titlu.

Ca sa supravietuiasca in frumoasa republica constitutionala, locuitorii lucreaza in tara cat un continent care le e vecina, in general, fara asigurari de sanatate si facand treburile pe care le refuza localnicii. Ghiseele Western Union scot capul de dupa fiecare colt. Asa trimit acasa multi bani, din care familiile lor isi cumpara televizoare ca sa caste gura la talk-show-uri si telenovele mai mult de sase ore pe zi, in medie. Conversatia e plina de ce vezi la televizor. Cateva familii detin toate canalele media si industria locala de film, asa ca nu e mare diferenta intre ele. Prin satelit poti vedea programele din tarile vecine, dar nu se uita nimeni la ele, localnicii prefera sa se enerveze privindu-le pe ale lor.

Republica latina e printre cele mai religioase tari din lume. Lumea se inghesuie la locuri de pelerinaj, unde petrec zile astepand sa atinga cu degetele moastele. In cele mai neasteptate locuri, unde pastorul revenit de la camp a avut o intalnire de gradul trei, azi infloresc temple in cele mai variate stiluri, unde milioane de oameni vin cu biletele pe care au scris exact, punct cu punct, ce trebuie sa faca Dumnezeu pentru ei. Familii intregi se tarasc in genunchi, iar de sarbatori taranii performeaza vechi ritualuri pagane in fata altarelor crestine. In capitala, unde bisericile vechi sunt in mare pericol, inconjurate de blocuri si zdruncinate de secole de intemperii, poti vedea o mare expozitie intr-o biserica abandonata a unui artist strain de faima mondiala. Expozitia consta in pictograma unui crucifix gotic care se roteste in toate dimensiunile, cam ca omul lui Leonardo da Vinci. Textul scris de coordonatorul de program de la Ministerul Culturii, care deschide catalogul, te informeaza ca te afli in una dintre cele mai superstitioase tari din lume si se fac mari eforturi de catre organele in drept de a mai upgrada un pic crestinismul autohton din punct de vedere conceptual.

Pasiunea politica e mare in republica latina, invers proportionala cu alegerea politica de care dispun locuitorii. La ultimele alegeri (in 2006) s-au confruntat doua coalitii: Bine pentru Toti contra Aliantei pentru Tara. La prezidentiale, diferenta dintre candidati a fost de mai putin de un procent, fiind contestata de candidatul care a pierdut. Renumararea a fost refuzata de tribunalul electoral central.
Presedintele castigator e un presedinte anticoruptie. La fel au fost si predecesorul lui, si predecesorul predecesorului lui. Topul celor mai bogati nu a fost afectat de aceste schimbari prezidentiale. Pe un interval mai lung de un mandat, lista companiilor care au facut soselele neterminate pe care ne zdruncinam si au pus iarba artificiala prin Capitala sunt tot aceleasi. Coruptia, mi-a spus presedintele in timp ce imi strangea doua degete, a fost aproape lichidata. Problema e crima organizata. Cat vorbea, ii vedeam peste umarul lui pe baietii de la servicii, in pantaloni albi cu dunga si ochelari de soare, si ii dadeam dreptate.

Pe vremuri, republica latina era saraca. Azi nu mai e: a fost primita intr-un club select de tari si a afisat deja la aeroport mandria ei de a fi pe cale sa lase in urma alte republici latine. Dar, cum iesi din aeroportul luxos si bine luminat, treci prin cartiere de mizerie. La restaurantul hotelului meu, valetii parcheaza Lamborghini-urile beizadelelor locale, ai caror parinti reformeaza Constitutii si discuta destinul tarii la terenul de golf bine izolat de cartierul din jur.
Oamenii imi plac. Au ochi visatori si sunt oricand gata sa lase balta orice fac ca sa-i arate unui strain tara lor frumoasa. Sunt pasionati de politica, dar in afara de a discuta la o bere si de a chibita in campanie nu fac nimic altceva. Dupa parerea lor, intre alegeri nu e nimic de facut. Deleaga toate sperantele lor liderului pe care l-au ales si sunt stupefiati de ce, unul dupa altul, acestia se dovedesc o dezamagire. Iti tin teorii despre exceptia istorica si gena latina, dau vina pe tarile vecine si nu le da prin minte ca poate exact aceasta atitudine, de a delega totul unui lider si a crede ca un cetatean trebuie doar sa se prezinte la alegeri, e cea care-l corupe pe orice presedinte ales mai devreme sau mai tarziu. In teoria politica s-a inventat un termen special pentru ei, dar ei nu stiu: democratie cu delegatie. Ca sa explice de ce unele tari, desi democratii, raman corupte si profund injuste. De ce nu functioneaza ceea ce a facut din democratiile occidentale ceea ce sunt, controlul pe orizontala, responsabilizarea intre alegeri.
Va las sa ghiciti care e republica latina vizitata de mine. si daca asemanarea dintre ea si o tara mai putin exotica pe care o cunoasteti e doar rodul simplei intamplari. Ramane un mister de ce una e in Uniunea Europeana, iar alta – in lumea a treia sau pe acolo.
P.S. Daca vreti o certitudine, pe blogul de politici publice al SAR, la www.sar.org.ro veti gasi si raspunsul.