Revoluția votului antisistem a avut loc. Ce urmează?

Revoluția electorală de la alegerile prezidențiale este atât rezultanta schimbărilor sociale și de cultură politică din ultimii 25 de ani, cât și semnul unei uriașe nemulțumiri față de întregul nostru sistem politic.

Norii apăsători ai acestei prime jumătăți de no­iembrie, care dublau norii negri ai unei pu­teri politice evident abuzive, păreau că anun­ță stingerea speranței că românii știu să-și fo­losească libertatea. Victoria ca­n­didatului PSD ar fi dat drep­tate celor care constatau eșe­cul postcomunismului ro­mâ­nesc. Societatea a de­mons­trat că, deocamdată, este nu­mai eșecul clasei politice, eșe­cul unui sistem de partide care ră­mâne nereprezentativ, deci nedemocratic. A trebuit să fie găsit un primar sas al unui burg de peste munți, lip­sit de experiență politică la nivel central, deci un diletant din punctul de vedere al si­st­e­mu­lui politic, pentru a încarna dorința de schim­bare a majorității cetățenilor români. A tre­buit ca cei plecați din țară să aibă un aproape ira­țio­nal reflex patriotic menit să reafirme va­loarea mersului la vot, implicit să reafirme res­pon­sa­bilitatea celor care renunță voluntar la acest drept. A trebuit ca tineri și mai puțin ti­neri să mărșăluiască prin orașele României pentru a le spune încă o dată părinților și bu­nicilor lor: nu ne condamnați pentru 200 de lei! Dacă acum ne lăsăm călcați în picioare, riscăm să nu ne mai ridicăm niciodată.

Pentru prima dată după decembrie 1989 avem o parte infimă a so­cie­tății ca­re a reușit să miște ra­portul de forțe între România re­sem­nată și Ro­mâ­nia care speră să devină eu­ro­peană. So­­­cietatea civilă a do­vedit că es­te acea par­te vi­zi­bilă a imen­sului ais­berg care este so­cie­tatea în ansamblul ei, care da­că se tre­zește poat­e mă­tura orice pu­tere.  După ins­tru­men­tal­i­za­tul mo­ment Pia­ța Universității 2012, după manifestațiile pentru sal­varea Ro­șiei Montane, acum avem un al tre­ilea mo­ment în care societatea își do­ve­deș­te sieși pu­terea pe care o are. Asta nu în­seamnă că aceas­tă putere este bine uti­lizată, dar manifestarea ei este o condiție ne­cesară a unei stări de­mo­cratice ce părea că nu ne mai caracterizează.

Citește continuarea comentariului în Revista 22.