În sfârşit, trebuie umblat la impozite. Eu nu cred că trebuie să renunţăm la cota unică - avantajele ei de a evita evaziunea şi de a reduce costurile administrative sunt considerabile. Dar e prea joasă - trebuie să o ridicăm la minimum 20%, incluzând impozitul pe venit şi cel pe profit şi pe dividende. Am propus acest lucru pe blogul de politici publice al SAR de două săptămâni. Nu, nu o să sufocăm economia din atâta lucru - ori e conjunctură proastă şi firmele nu au profit, ori e conjunctură bună şi o cincime în plus nu ar trebui să fie o problemă. Oamenii care sunt sub plafon or să capete unele reduceri - asta e o problemă tehnică. Crescutul bazei de impozitare e mult mai dificil - poate mai degrabă o TVA diferenţiată să ne ajute. Pe scurt, ne trebuie o combinaţie de măsuri, nu o amputare pe jumătate, care ne poate lăsa doar cu o hemoragie mortală, şi cei de la FMI vor fi fericiţi să ne ajute să găsim o formulă mai echilibrată. Finalmente, de fiecare dată când citiţi că leul a mai urcat faţă de euro, nu vă bucuraţi - e încă o ocazie ratată de a stimula economia.

O să spuneţi că am pierdut timpul meu şi al dvs. - ştirea cu Băsescu care în mijlocul a toate astea s-a dus şi l-a botezat pe copilul prinţului kitsch Lambrino, îmbrăcat în pietre Swarowski pe costumaşul popular,  spune totul. Sau că l-a decorat din greşeală pe ministrul de Interne al lui Ceauşescu, unul dintre puţinii comunişti condamnaţi de justiţia noastră, chiar în ziua în care trecea lustraţia. Sună şi a lipsă de inspiraţie, şi a anturaj sub orice limită de incompetenţă, exact când ne-ar trebui acel personaj constituţional capabil să construiască un consens echilibrat şi salvator. Dar cine ştie.