Ce mai e de făcut după ce situaţia s-a radicalizat? FMI, mai realist şi mai bun cunoscător al nostru decât noi înşine, nu a favorizat soluţia Băsescu, nu pentru că nu ar fi fost pentru tăierea unor zerouri, cale pe care orice imbecil poate ajunge un reformator al economiei, ci pentru că se îndoia că legal şi social acest lucru chiar se poate face. Sau toate ţările din lume se reformau de mult. Şi am ajuns jos de tot dacă vinovatul găsit pentru situaţia noastră este Dominique Strauss-Kahn, cel mai de dreapta dintre centriştii de la Paris, care a redefinit baza socială a Partidului Socialist francez drept „clasa mijlocie", un tehnocrat desăvârşit. Cu o zi înainte de faimosul lui răspuns la o întrebare întâmplătoare, dl Franks spusese acelaşi lucru, la Euronews, de vreo şase ori în seara aceea. Vorba redactorului-şef de la Externe de la Le Monde, cu care cinam în acea seară (la Sarajevo): „De ce se ocupă Euronews atâta de România în seara asta?". Bietul om nu ştia că ştirile Euronews sunt conduse de un român - şi nici băsescienii români nu sunt la curent, sau nu ar căuta conspiraţiile exact unde nu sunt. Furia lor e confuză şi dezinformată şi se rezumă la fraza: De ce ne strică FMI „piarul", în loc să ia totul asupra sa, cum făcea de obicei?

Situaţia actuală nu are doar răspunsuri economice. Implicit, ele sunt şi sociale, şi politice, asta încerc să spun din decembrie. România nu e un laborator, şi o să vă convingeţi în prima zi când nu o să aveţi tren sau metrou. O să îmi permit să fac acum câteva sugestii. Bune, proaste, datoria îmi fac - faţă de ai mei, nu faţă de oamenii politici, care au intrat în ceasul orbirii generale. Puneţi presiune pe ei să fie rezonabili - altceva nu se poate face.

Politic vorbind, tot ceea ce facem trebuie să agreăm între toate părţile. O soluţie aşa de radicală nu poate fi împinsă de un partid de 31% care a cumpărat parlamentari cu bucata pentru a avea o majoritate şi un şef de stat reales cu voturile moldovenilor cărora le-a promis permis de muncă în Occident. A trânti un asemenea guvern e simplu, meritat, dar e şi o prostie. A juca la şantaj că Guvernul nu va fi trântit pentru că pierdem board-ul de la FMI e o altă prostie. Dacă Băsescu trimite scrisoarea asta de intenţie, vrea să păcălească FMI, pentru că intenţiile astea nu sunt realizabile. Ştie şi FMI şi se teme de asta. Am ajuns campioni la promisiuni pe care ne ajută Curtea Constituţională să nu le realizăm. Nu: trebuie să agreăm - şi repede - un pachet mai echilibrat, şi nu unul pe şase luni, că nu avem de tăiat doar datoria publică, de care am putea scăpa cu măsuri temporare, ci şi deficitul. Ce cred că trebuie să facem este să cădem de acord pe un pachet care să aibă măsuri pe termen scurt, dar şi schimbări structurale - e meschin să-i anunţăm pe oameni după Crăciun că tot nu scapă de acelea. Acest pachet trebuie implementat de un guvern nepolitic care să aibă de făcut doar asta şi organizarea de alegeri peste un an, un caretaker go-vernment. Acest guvern trebuie format din tehnocraţi propuşi şi aprobaţi de toate partidele, iar măsurile aplicate trebuie să facă obiectul unui contract comun, semnat de toată lumea.

Noul contract cu România nu va fi măreţ. Ba va fi chiar jalnic. Dar nu avem de ales. Trebuie să îl facem. Opoziţia trebuie să îl propună ca să nu trântească Guvernul şi PDL ar face bine să accepte, pentru că, oricât mai fură până la alegeri, vorba Monicăi, riscă să dispară din spectrul politic dacă promovează singur toate măsurile de austeritate. Sună utopic, dar e, de fapt, în interesul tuturor. Opoziţia nu are de ce să vrea acum la putere. Dacă şi-ar arăta guvernul din umbră cu care ne tot ameninţă, am vedea că la Finanţe ar fi tot Varujan Vosganian, talentatul creator de deficite, şi cât va fi aşa nu vor câştiga nici din greşeală. Băsescu rezistă pentru că alternativa la el sunt ei. Un an le va da poate timp şi minte - ieşirea lui Adrian Năstase, om inteligent altfel, cu un pachet nepregătit de măsuri, nu doar fără calculaţii, ci şi fără logică, a fost o mostră de incapacitate de a profita de situaţia actuală. Auzi, să reducem contribuţiile la pensii, că tot nu avem din ce da pensii. Bună soluţie! În sfârşit, susţinerea acestui guvern trebuie făcută, în primul rând, de o axă stânga-dreapta, că doar PSD controlează sindicatele. Premierii, după modelul Cameron-Clegg, să fie doi tehnocraţi ai celor două partide - Tănăsescu şi Stolojan, de exemplu. Se vor descurca.

E încă şi mai utopic din partea mea, şi mai prezumţios, să intru în pachetul de soluţii economice - conţinutul propriu-zis al contractului. Dar o s-o fac, că prea e săracă dezbaterea. Întâi, în loc să tăiem datoria pe termen scurt, cred că o să tăiem datoria pe termen mediu. Tăierile de salarii din sectorul public nu pot fi făcute decât diferenţiat - nu poţi tăia sub un anumit plafon, sub care cad probabil sectoare -întregi, de exemplu sectorul sanitar. Deci poţi face mai puţină economie decât vrea Guvernul de aici. Jumătate, cu noroc. În al doilea rând, va trebui să tăiem cheltuielile, nu doar cele de personal (să concediem oameni). Asta deja a început. Dar dacă tăiem incompetent, riscăm să facem nefuncţionale diferite sectoare. Agenţiile agreate cu UE nu le putem tăia - şi sunt mai multe decât crede lumea. La fonduri europene ne lipsesc oamenii, sunt planuri operaţionale care au atras sub zece la sută din lipsă de resurse umane. În schimb, companiile de stat şi Universitatea din Sibiu, cu un capital de lucrări internaţionale zero, se scaldă în bani de salarii. Ambasade avem de două ori mai multe decât ne trebuie. Întrebaţi la MAE câte imobile închiriem în străinătate, la preţul pieţei: mai multe decât Austria, care e un fost imperiu. Toate astea sunt perfect inutile, dar enorm de costisitoare. Cheltuielile militare: nu la toate suntem obligaţi prin tratate. Avem ambiţii pe care ţări vechi şi dezvoltate din UE nu şi le permit. Nici noi: le facem pe datorie. Avem de unde tăia, nu avem imparţialitatea - dacă intraţi în dificultăţi, îi voluntarizez pe doi autori cărora tocmai le-am publicat o lucrare într-o revistă academică despre deficitele bugetare din Europa Centrală: unul e coleg cu mine de universitate şi un foarte citat autor în fiscalitate europeană, celălalt e ministrul de Finanţe al Finlandei.