Dar să lăsăm momentul nostru de talent european, că a trecut şi iată-ne înapoi la realitate, la ţara nemodernă, dar cablată la Românii au talent, la acea naţiune pentru care prezentul nu se se pune, vorba Adei Milea, care votează şi candidează, iau credite şi cumpără, privesc şi trăncănesc. Numai că nu se dezvoltă, pentru că popoarele care se dezvoltă, alea douăzeci şi ceva, plus alea puţine care reuşesc să le copie (Japonia, Coreea de Sud) au cu totul alte mentalitate: muncesc non stop, cred că avuţia agonisită e o valoare în sine, nu ca să cumperi din ea o curea de piele la mall de valoarea pe care o produce un muncitor român într-o lună de lucru, cînd se confruntă cu concurenţa fac un produs mai bun, nu dau un telefon, nu cred în vrăjitoare, ci îşi cresc copiii să aibă iniţiativă şi în timpul liber să ajute alţi oameni, nu să se uite la televizor. Pe scurt, sunt nişte puritani lipsiţi de farmec şi talent, cărora le-am putea da lecţii o sută de ani la capitolul cum să te simţi bine şi să-ţi trăieşti viaţa, unicul la care excelăm. Că veni vorba, am fost în iunie în Grecia anul trecut, în timpul grevelor celor mari, că aveam un proiect. Deşi nu era nici picior de turist, terasele în Plaka şi Akropolis, care n-au fost niciodată prea ieftine, erau pline - de greci. Ai fi zis că aşteptaseră să plece turiştii ca să ocupe în sfârşit locurile cele mai bune, unde să-şi cheltuiască tot venitul lor sau al familiei nestingheriţi de economia vulgară a turismului. Asta e cultura ţărilor care nu se dezvoltă, poate să le dea Dumnezeu mine de aur sau mare albastră, tot degeaba. Că pentru dezvoltare nu e nevoie de resurse. Tot ce trebuie e să nu ai talent. Că talentul distrage de la virtuţile capitalismului, care sunt individualismul, austeritatea, disciplina, munca şi iniţiativa - înşiruite de Weber în frumoasa lui carte despre raţionalizarea lumii, care a adus capitalismul într-o bucată din Europa de nord.

Vă rog, în încheiere, să nu aud pe aicea proteste că diagnosticul e corect, dar nu am dat soluţii. Soluţia e la îndemâna tuturor. Dar nimeni nu o pune în practică. Votanţii de stânga sunt Ok să fie reprezentaţi de oameni în Jeepuri negre. Cei de dreapta n-au nici o problemă să aibă securişti cu acte preşedinţi, ba chiar de onoare. Dacă mâine apare un partid care are ca program să se anuleze datoriile la credite de consum şi să se ieftinească benzina îl votează toată lumea. Intelectualii autohtoni, dacă nu îi plătesc mogulii sau statul, mor de foame, că talentul lor nu se converteşte în vreo valoare de piaţă, deci pot fi luaţi la kil, nu individual, la rigoare şi scuipaţi, ca să îşi ştie locul. Muncitorul stă liniştit în economia capitalistă veşnic de stat, ştiind că îl apără sindicalistul, care se întreţine din ce colectează de la cine nu plăteşte taxe. Mai fiecare om cu care dai mâna la Bucureşti o strânge în aceeaşi zi pe a multora din cauza cărora toate sunt cum sunt, cu aceeaşi dezinvoltură. Cu toate astea lumea e mai degrabă bine dispusă, câtă vreme are unde-şi cheltui salariul până la cel de luna viitoare. Singurul pesimist sunt eu, pentru că citesc literatură despre dezvoltare şi pentru că nu mi-a dat Dumnezeu nici o brumă de talent.