Roșia Montană, aurul și creierul copiilor din România

România este o ţară cu multe bogăţii natu­rale, cu un potenţial natural uriaş. Avem un pământ bogat în petrol, în minereuri de metale şi alte bogăţii miniere. Avem ape termale, ape minerale. Avem teren fertil, forme de relief diversificate. Avem deltă cu peşte şi potenţial turistic. Avem un popor cu dotare intelectuală şi fizică, care a câştigat competiţii de inventică, competiţii sportive, având reputaţie în multe domenii. Din păcate, în decursul istoriei au fost mulţi aceia care au dorit bogăţiile acestui popor, au dorit să robească locuitorii frumoa­selor teritorii car­pato-dunărene… şi au reuşit de multe ori. Romanii au cucerit Dacia şi au luat lemn, minereu, au folosit pământul pen­tru agricultură, au beneficiat de ape termale şi de alte bogăţii, dintre care, desigur, oamenii (femeile şi bărbaţii au devenit sclavii, servitorii noilor stăpâni). După această cucerire, monedele romane au fost bătute din metal preţios extras din Dacia. Operele de artă romane au fost placate cu aur dacic.

În Evul Mediu au fost permanente năvăliri şi stăpâniri, jafuri intermi­nabile şi asasinate. În ultimul secol am fost secătuiţi în urma războaielor mondiale (petrol, uraniu etc.), în care tot pierzători am fost catalogaţi (există dovezi istorice că românii nu au trădat Germania în al II-lea Război Mondial, dar au constatat retra­gerea nejustificată a trupelor germane, astfel fiind necesară „întoar­cerea armelor” şi supunerea în faţa sovieticilor). În urma acestor năvăliri şi nimiciri a rămas un popor cu aceleaşi talente, însă cu un trecut traumatic, cu un prezent încordat şi cu un viitor aparent nesigur.

În secolul XXI suntem asaltaţi de războiul mediatic (lumea stă cuminte în televizor, în timp ce afacerile globale absorb toate resursele interne ale ţărilor care nu ştiu să facă politică), de ameninţarea sau cinismul marilor forțe politico-economice. Suntem în aceeaşi ambarcaţiune clătinândă când spre stânga, când spre dreapta, cu multe sau foarte multe găuri şi scurgeri. Fiecare încearcă să se salveze sau să ocupe o poziţie cât mai avantajoasă, iar în caz de avarie totală declară cu cinism că se mută în altă parte pentru că şi-a pregătit averea. În viaţa politică sunt foarte apreciaţi cei care se mută de la un partid la altul, nefiind catalogați ca „trădători”, din contră, ca oameni cu adeziune şi de încredere.

Suntem o ţară a extremelor, în care unii oameni nu au bani de medica­mente şi mor cu zile, iar alţii deţin proprietăţi impresionante, pe care nu au timp să le vadă. Suntem una dintre ţările cu cele mai multe autoturisme scumpe, cu un număr imens de telefoane mobile pe cap de locuitor. Valorile actuale sunt „fiecare pentru el”, „fiecare se descurcă cum poate”, „se poate face avere şi fără carte”.

Per global, calitatea vieţii românilor este scăzută sau mai bine zis nu are un corespondent real în raport cu bogăţia ţării (în ţări fără niciun fel de resurse, precum Iordania, se tră­ieşte mult mai bine ca la noi! de unde provine diferenţa? Răspuns: din responsabilitatea clasei de conducere şi a populaţiei). Mulţi oameni se îmbol­năvesc şi nu au bani să plătească biletul de tren pentru a se interna
într-un spital! Sărăcia se extinde, de­vine o boală cronică a societăţii şi con­duce, ca şi în alte perioade, la ­secătuirea spirituală, la scăderea puterii de a mai lupta, de a mai aspira la mai bine.

Oamenii reprezintă cea mai impor­tantă resursă a unei ţări. Dacă ei sunt puternici, atunci vorbim de o ţară puternică. Dacă ei sunt slabi, atunci avem o ţară slabă, vulnerabilă.

Acum, s-au descoperit noi bogăţii în România, care se pare că este un izvor nesecat de resurse (s-au descoperit: punga de gaze şi punga de petrol din Marea Neagră, o pânză freatică cu resurse uriaşe de apă, ape minerale şi termale chiar lângă capitală, mine de aur, wolfram şi uraniu în munţi). Din nefericire, punga de petrol din Marea Neagră a fost concesionată unei firme particulare, deci statul român rămâne, ca de obicei, doar cu speranțe de bine și promisiuni.

Mulţi întreprinzători au oferit viziuni îndrăzneţe privind exploa­tarea şi avantajele unei „colaborări”.

Foarte controversat a fost proiectul „Roşia Montană”. De câţiva ani apare în mass-media dezbaterea despre acest proiect – se doreşte scoaterea aurului şi „valorificarea lui”. Roşia Montana este un aşezământ apreciat pentru pitorescul peisajelor, este cea mai veche aşezare minieră din România şi una dintre cele mai cunoscute comunităţi de moţi din Apuseni (aproximativ 3.800 de locuitori). Este un loc cu o istorie bine individualizată şi cu un patrimoniu cultural extrem de valoros.

Ce semnificaţie are proiectul Roşia Montană? Sunt vehiculate cel puţin două astfel de semnificaţii:

– una pragmatică (este vorba de aur, de bani, de îmbogăţire) şi

– una simbolică (acolo se află aurul României, iar o parte a populaţiei îl asociază cu elemente de identitate şi demnitate naţională).

Cei care doresc scoaterea aurului prin încheierea unor contracte cu firme de extragere a minereului sus­ţin că această afacere va crea locuri de muncă şi un profit pentru buget („Roşia Montana = locuri de muncă pentru peste 3.000 de oameni în următoarele două decenii şi înseamnă un procent din câştigul financiar).

Cei care se opun acestui proiect fac apel la argumente pragmatice (partea României este derizorie), istorice (valoarea istorică a aşezămintelor), politice (în trecutul poporului nostru mereu avuţia naţională a fost dorită şi furată de alţii), argumente ecologice (privind afectarea mediului înconjurător), biologice (exploatarea va afecta grav sănătatea populaţiei din această arie geografică).

Fiecare parte a lansat o publicitate activă. În imaginile care susţin exploatarea vedem oameni senini muncind. În videoclipurile care susţin neexploatarea vedem o actriţă cunoscută care poartă cercei din minereu extras, iar urechile îi sângerează. Exploatarea minereului riscă să transforme ţinutul într-un teritoriu selenar, compromis biologic pentru totdeauna.

Când vorbim de “Aurul României” ne gândim la copii, la tineret, la popu­laţia ţării în general. Orice proiect care afectează sănătatea şi riscă să producă mutaţii trebuie tratat ca atare. Creierul copiilor noştri este adevăratul aur al României. Putem avea mult mai multe beneficii din valorificarea corectă a capacităţii poporului decât prin exploatarea resurselor naturale. Avem talente în toate domeniile, în informatică, în cercetare, în sport, în arte, în literatură, în medicină. Noi am ajuns să dăm lumii creiere: ne pleacă medicii, ne pleacă oamenii de ştiinţă, IT-iști, sportivi, ne pleacă tineretul…

Contrar celor menționate mai sus în țări asiatice ca Malaysia sau Kazakhstan, se face tot posibilul pentru ca tineretul să rămână în tară și să producă cât mai mult pentru națiunea lor.

Ce ar trebui să facă decidenții români pentru ca oamenii acestei țări să poată trăi așa cum visează ei în propria lor țară? Iată câteva direcții:

1. să investească în educarea co­rectă a noii generații;

2. să investească în sănătatea copiilor și a întregii populații;

3. să stimuleze dezvoltarea știin­țifică reală, direcționând fondurile către activități productive (fondurile europene să fie direcționate pentru activități cu rezultate vizibile);

4. să stimuleze dezvoltarea și relan­sarea culturală, care consoli­dează valorile;

5. să creeze mecanisme de recu­noaș­tere a competențelor, eliminând mecanismele patologice de pro­movare a incompetenților;

6. să ne promovăm propriile valori și să fim mai încrezători în ele (românii s-au negat mereu între ei, nu și-au recunoscut valoarea: alții ne-au recunoscut mai mult decât o facem noi, însă prețul este acela că nu îi mai putem revendica complet: Vuia, Coandă, Cioran, Brâncuși și alții din zilele noastre);

7. să aibă mai mult bun-simț (ne purtăm neelegant unii cu alții și ne mirăm de ce nu avem confort psihic la noi în țară);

8. să colaborăm în mod corect (lu­mea afacerilor și a tranzacțiilor la noi în țară este marcată de neîncredere și de înșelăciune);

9. să ne iubim autentic părinții, copii, frații, surorile (dezbinarea fa­mi­liei pentru valorile hedonice sau financiare ne macină structura de bază a societății);

10. toți să facă ceea ce spun că alții fac în țara lor pentru a le fi mai bine (spunem că ne plac germanii pentru că sunt serioși, să fim și noi la fel; ne plac americanii pentru că sunt flexibili și performanți, francezii pentru că sunt eleganți etc., fiecare își poate manifesta abilitățile prin eforul de autoeducare).

Deci este necesar un efort indi­vi­dual, un efort de grup, un efort re­gional, un efort național. Trebuie să recunoaștem că nu este imposibil. Energia acestei schimbări este în noi.

“Aurul României” este, de fapt, popu­lația acestei țări, copiii, adulții și bătrânii ei. Trebuie să prote­jăm creierul copiilor, sănătatea popu­lației și trebuie să creăm con­dițiile valorificării talentelor și a capitalului uman aici, în țară. Nu ne vom îmbogăți și nu vom trăi mai bine dacă-i vom lăsa pe alții să exploateze resursele noastre.

Românii vor trăi cu adevărat mai bine, mai demn şi mai frumos când vor înţelege că trebuie să trăiască din creierul lor, nu din vânzarea resurselor naturale. Românii se vor bucura mai mult de ţara lor când vor înţelege că aici trebuie să investească efortul, că aici pot construi destinul și reușita lor. Românii vor simţi că au un prezent şi un viitor mai bun când vor avea curajul de a construi o generaţie nouă de copii educaţi pentru progresul societăţii.  

Prof. Dr. Msc Alexandru Vlad Ciurea, Spitalul Clinic Sanador