Schimbul recent de spioni dintre Rusia şi Statele Unite pare să demonstreze că „resetarea" relaţiilor dintre cele două ţări a funcţionat. În schimb, până acum, Rusia a făcut prea puţin pentru „a reseta" relaţiile sale cu Japonia. Aceasta nu este doar o oportunitate pierdută, având în vedere nevoia Rusiei de a-şi moderniza economia, dar şi o gravă eroare strategică, având în vedere îngrijorarea tot mai mare a Rusiei privind ambiţiile Chinei din Asia, care includ provinciile siberiene slab populate ale Rusiei.
În aprilie, marina Chinei a efectuat exerciţii militare în apropierea Japoniei, flota numărul 91.756, recunoscută drept una dintre cele mai bune ale sale, a efectuat un exerciţiu de incendiu real în Marea Chinei de Est, în largul coastei din provincia Zhejiang, şi un training de interceptare a rachetelor cu navele noi. Obiectivele Chinei par să fi fost consolidarea capacităţilor operaţionale ale marinei sale, în special în termeni de bruiaj şi de război electronic, precum şi testarea capabilităţilor sale reunite cu forţele aeriene chineze.

Poate mai important, chinezii par să aibă intenţia de a trimite un semnal de avertizare foţelor navele ale Statelor Unite ale Americii şi Coreii de Sud, pe măsură ce manevrele lor comune în Marea Galbenă se apropie. Dar, de asemenea, China a trimis un semnal puternic pentru Japonia şi Rusia.
Guvernul Japoniei ar trebui, desigur, să urmărească îndeaproape armata Chinei. În schimb, actuala administraţie japoneză plănuieşte să îl trimită pe fostul preşedinte al sogo-shosha (un conglomerat de companii comerciale) ca ambasador în China - respectiv un om ale cărui interese în China ar putea fi comerciale mai degrabă decât de securitate naţională.
Între timp, Rusia abia acum începe să realizeze că trebuie să fie proactivă în protejarea intereselor sale naţionale de securitate în regiunea Pacificului. Problema este că atenţia Rusiei este îndreptată greşit. Pentru a coincide cu exerciţiile navale ale Chinei în Marea Galbenă, Forţele Armate Ruse au efectuat o parte din aplicaţiile „Vostok 2010" (care implică 1.500 de militari) pe Etorofu, cea mai mare insulă dintre teritoriile de nord ale Japoniei ocupate de ruşi. Întregul exerciţiu Vostok 2010 implică mai mult de 20.000 de soldaţi.

Ocupaţia ilegală de către Rusia a acestor insule a început pe 18 august 1945, la trei zile după ce Japonia a acceptat Declaraţia de la Potsdam (sau Proclamaţia ce definea termenii pentru capitularea japoneză), care a pus capăt războiului din Pacific. Armata Roşie a lui Stalin a invadat Insulele Chishima şi le-a ocupat, Karafuto de Sud (sau Sahalin de Sud) şi insulele Etorofu, Kunashiri, Shikotan şi Habomai - care nu a fost niciodată parte din Imperiul Rus sau Uniunea Sovietică, în nici un moment din istorie - de atunci.
Într-adevăr, Camera inferioară a Dumei de stat a Rusiei a adoptat recent o rezoluţie care desemnează data de 2 septembrie ca aniversarea „reală" când s-a încheiat al doilea război mondial, marcând efectiv această zi pentru a comemora victoria Uniunii Sovietice asupra Japoniei - şi, astfel, încercând să submineze afirmaţia Japoniei că ocupaţia insulelor a început după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Într-o vizită recentă în portul rusesc din Asia Vladivostok, preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat că dezvoltarea socială şi economică a Rusiei în Orientul Îndepărtat este o prioritate naţională. Cu toate acestea, prin menţinerea ocupaţiei ilegale pe teritoriul japonez, Rusia se opune implicării expansive a Japoniei în acest efort, lăsând, efectiv, chinezii să controleze dezvoltarea regiunii.

Persistenţa Rusiei în ocupaţia autodistructivă este surprinzătoare. Într-adevăr, atunci când Boris Elţin a fost preşedintele Rusiei, ţara a ajuns aproape de a recunoaşte necesitatea de a returna teritoriile din nordul Japoniei. Dar o reacţie naţionalistă a sortit eşecului eforturile lui Elţin.
Chiar şi guvernul Japoniei, miop în prezent în ceea ce priveşte strategia ţării, pare să înţeleagă că Rusia trebuie să joace un rol în realizarea unui nou echilibru de putere în Asia. Există zvonuri că administraţia prim-ministrului Naoto Kan plănuieşte să rupă blocada în relaţia Japonia-Rusia prin numirea lui Yukio Hatoyama, predecesorul său ca prim-ministru, ambasador în Rusia. Hatoyama este nepotul prim-ministrului Ichiro Hatoyama, care a semnat Declaraţia comună între Japonia şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste la 19 octombrie 1956, prin care au fost restaurate, în mod oficial, relaţiile diplomatice între cele două ţări şi care a permis, de asemenea, intrarea Japoniei în Naţiunile Unite. Acest tratat, cu toate acestea, nu a rezolvat disputa teritorială, rezoluţie care a fost amânată până la încheierea unui tratat de pace permanent între Japonia şi Uniunea Sovietică (acum Rusia).
În declaraţia din 1956, cele două ţări au convenit să negocieze un astfel de tratat, iar Uniunea Sovietică trebuia să predea Shikotan şi insulele Habomai Japoniei după încheierea tratatului. În acelaşi timp, statutul insulelor mai mari ca Etorofu şi Kunashiri rămâne nerezolvat şi subiect de negociere.