Multi romani se mandresc cu descendenta lor romana, uitand insa in general de calitatile morale asociate cu Roma antica de dinaintea vremurilor ei de decadenta. Dintre toate aceste calitati, simtul comunitatii si virtutea publica au fost, probabil, de departe cele mai valoroase. Daca lui Cicero i-ar fi dat subit sa se poata rematerializa in Romania zilelor noastre, nu ma indoiesc ca ar ajunge curand sa fie luat peste picior pentru retorica sa moralizatoare. In trecut, programa scolara familiariza adolescentii romani cu unele fragmente din operele sale, cum ar fi De republica, in care Cicero concluziona ca a conduce treburile publice echivaleaza cu cea mai inaltatoare functie a intelepciunii, experientei si virtutii: "Ce poate fi mai nobil decat guvernarea statului prin virtute? Pentru ca atunci cel care conduce nu mai este de mult sclavul propriilor pasiuni, ci a acumulat acele calitati pe care doreste a le transmite si, totodata, solicita concetatenilor sai".

Ganditorul american Russell Kirk (1918-1994), din pacate deseori dat uitarii, considera virtutea o "energie a sufletului pusa in slujba binelui public". A tinut sa distinga cu minutie intre virtutea morala nascuta din obisnuinta si cea intelectuala, dezvoltata prin expunerea la capodoperele literaturii universale – de la Platon si Aristotel pana la cea contemporana. Socrate a trait convins ca virtutea poate fi predata tinerelor generatii; dramaturgul Aristofan era de parere ca aceasta insusire evolueaza mai ales gratie familiei, traditiilor si pildelor. In Romania moderna, intelectualii mai cameleonici s-au orientat, de la Nae Ionescu incoace, catre predarea unei forme de virtute publica preponderent golita de valori etice. Totusi, destui dascali responsabili au continuat sa-si instruiasca elevii despre conceptul lui Platon privind cele patru virtuti cardinale ale sufletului: dreptate, prudenta, retinere si fortitudine. Dar, pentru ca aceste precepte sa aiba efect, este categoric nevoie de o serie de circumstante favorabile.

De-a lungul istoriei lor, americanii – bine scoliti in materie de virtuti publice – s-au dovedit ca atare capabili sa-si conduca tanara republica federala pe drumul cel bun, in timp ce Romania de dupa Razboiul de Independenta a avut parte de doar trei-patru decenii de lidership axat – oricum doar ocazional – pe exercitiul datoriei morale. Intre pilda oferita de Regele Carol I si cea a printului Radu Duda exista o deosebire ca de la cer la pamant, la fel si in cazul ilustrului educator reformist Spiru Haret si lugubra fabrica de diplome ce-i defaimeaza astazi numele.
Istoria chinuita a Romaniei a determinat propagarea virtutii predominant prin intermediul familiei. Dar chiar si acei parinti hotarati a creste copii buni la suflet si integri din punct de vedere al caracterului sunt nevoiti sa constate ca dezideratul lor este greu de atins, data fiind influenta programelor tv asupra mintii si a bunului-gust.

Personal, cunosc cateva familii care au optat, in ultimii ani, pentru limitarea expunerii copiilor lor la cinismul si violenta verbala particulare celor mai multe posturi tv din Romania – o masura de precautie indubitabil necesara si binevenita. Din 1989 incoace, ne este dat tot mai des sa vedem progeniturile unor demnitari si/sau potentati locali preluand indeosebi cele mai abjecte caracteristici si inclinatii ale parintilor – vezi seria relatarilor despre faptele odraslei unui magistrat din Oltenia, a unui prefect de Bihor sau a unui politician bucurestean, fapte ce constau, de regula, din accidentarea grava sau chiar uciderea unor pietoni nevinovati, din incaierari si scandaluri in baruri sau restaurante etc.

Oricine introduce cuvintele "smecher" sau "tupeist" intr-un motor de cautare romanesc va avea parte de infinit de multe asocieri cu varii politicieni. Nu acelasi lucru se intampla atunci cand sunt introduse cuvintele-cheie "virtute" sau "integritate". Absenta unor modele de referinta la capitolul virtuti individuale sau institutionale in viata publica a condus la geneza unei suspiciuni de-a dreptul corozive, particulare mai degraba societatilor rurale. Un exemplu in acest sens mi-a fost oferit chiar de curand, o cunostinta relatandu-mi patania unui cuplu de pensionari decisi sa se mute la tara. Catunul in cauza nedispunand de un drum satesc asfaltat, au hotarat sa aplice pentru fonduri SAPARD in vederea inlaturarii acestui neajuns. Solicitarea lor a fost aprobata, drumul fiind intre timp asfaltat. Dar oamenii s-au trezit barfiti a fi urmarit, de fapt, doar sa puna mana ei insisi pe respectivele fonduri, desi nu cautasera si nici nu obtinusera vreun avantaj personal de pe urma proiectului lor public.

Tara intreaga se afla, peremptoriu, in pericol, avand in vedere ca integritatea lipseste cu desavarsire la nivel de conducere, in timp ce la nivelul cetateanului de rand domnesc cinismul si disperarea. In celebra sa poezie "The Second Coming", W.B. Yeats se intreba metaforic: "And what rough beast, its hour come round at last, / Slouches towards Bethlehem to be born?". Ramane sa ne intrebam, la randul nostru, daca mai exista cineva capabil si dispus a ridica sabia virtutii atunci cand cumplita bestie se va indrepta din nou catre Romania.