Steagul Statelor Unite flutura sus pe rapa, deasupra frontierei dintre Kosovo si Macedonia, cu steagul kosovar mult mai modest si mai jos. Nimeni nu a cerut voie americanilor sa le puna steagul la intrarea in Kosovo: e expresia recunostintei si, totodata, invocarea protectiei lor de catre localnici. Kosovo e inundat de steaguri, de la vulturul bicefal albanez, negru sumbru pe rosu feroce, la steguletele soldatilor din trupele internationale departe de casa, precum slovacii care au ridicat baricade in jurul monumentului dedicat bataliei din Kosovopolje sau nemtii de la Manastirea Arhanghelilor, care s-au catarat sa il puna pe al lor tocmai in varful muntelui si al fortaretei medievale, cu entuziasm cruciat.

Ioan a venit cand avea 19 ani, din Serbia de Vest, la seminar in Kosovo si s-a hotarat dupa trei ani sa se faca calugar. De atunci e aici, la Manastirea Arhanghelilor langa Prizren. In 1998, armata iugoslava, cu ajutorul politiei locale – fosta comunista –, formata mai ales din sarbi, a intimidat, amenintat si pus pe fuga aproape 800.000 de albanezi din Kosovo, mitraliind sate si moschei si lasand cateva mii de morti in urma. Dupa ce armata s-a retras, bombardata de NATO, s-au reintors albanezii si manastirea a fost distrusa. Dupa aceea insa au venit trupele KFOR si Ioan a fost printre cei care au muncit sa o reconstruiasca. A fost printre cei evacuati in graba de trupele KFOR in 2004, cand s-au retras din calea incendiatorilor, dupa ce un conflict la Mitrovica s-a extins in toata provincia. S-a reintors dupa ce manastirea era iarasi praf si pulbere si a muncit sa ridice cele cateva camere, cu capela minuscula, in care traiesc cei sapte calugari. Ca si colegii lui, nu are curaj sa mearga la Prizren, orasul cel mai apropiat, sediul episcopiei ortodoxe istorice si al cetatii lui Dusan, fondatorul Arhanghelilor. Merge cu insotitori militari intr-un sat apropiat, unde locuitorii sunt "bosnieci" (sarbi islamizati), de care nu ii e frica. In restul timpului, sta in rapa ingusta, cu peretii de piatra amenintatori deasupra, printre ruinele manastirii istorice si ale celei recente, printre pietrele medievale si valurile de sarma ghimpata desfasurate de militarii germani. In capela e pictat un om care isi tine capul in mana, e fratele Hariton, cel care a fost rapit de aici in 1999 si regasit cu capul taiat.

Noi credem ca e un sfant, imi spune simplu Ioan. Stam pe marginea ruinelor bisericii noi si imi arata unde vor ridica din nou biserica mare. La ce bun?, intreb. Mai exista comunitati sarbe in jur? Manastirea istorica e o ruina din secolul al saisprezecelea: legenda spune ca pietrele mari de aici au fost duse de turci la Prizren, unde s-au pus la temelia moscheii lui Sinan. Ioan incepe sa planga. Toti cei care au plecat vreodata se vor intoarce intr-o zi, chiar daca s-au stabilit in Serbia, chiar daca au familie acolo, spune el, vor veni inapoi candva, noi construim pentru viitor! Dar Kosovo a devenit independent, a auzit stirea asta? Nu, spune el, nu se poate, Kosovo nu poate deveni indepedent contra vointei majoritatii poporului sarb. si Rusia, Rusia sprijina Serbia.

Asta imi spune mai tarziu si sora Evghenia, la Gracanica, manastirea in stil bizantin de langa Pristina. Stam in curte, la adapostul zidurilor si al trupelor suedeze, si imi arata in jur cu mana. E o inchisoare, spune. Nu putem iesi niciodata se ne plimbam. Cand mergem undeva, ne trebuie escorta. Cand mergem in Serbia, ne trebuie autobuz special si uneori autobuzele sunt atacate. Nu mai sunt credinciosi. De unde e? Din Serbia de Est, a venit aici in 1997, au trimis-o de la manastirea unde tocmai intrase. A prins la Gracanica represiunea sarba din 1998, bombardamentul NATO din 1999, razbunarea albanezilor cand s-au intors. Au ascuns oameni aici, paramilitari acuzati ca maltratasera albanezi. Nici azi nu se simte in siguranta? Siguranta? Rade amar. si atunci, de ce nu pleaca, de ce nu se duce la o alta manastire, mai ferita, ce cauta aici, in linia intai, o fata de nici 30 de ani pe care anxietatea si privatiunile incrusteaza deja semnele batranetii? Deodata se trezeste in ea o alta fiinta, striga, desface bratele. Cum sa plec?, spune. Aici e Serbia. Suntem aici de o mie de ani! Cum sa plec? De ce sa plec? Dumnezeu ne-a lasat ca sa ne aparam tara!

La Patriarhia din Pec, aflu de la soldatii italieni ca au mai ramas doar cateva familii intr-un oras altadata locuit de peste 20.000 de sarbi. Nu ca ar fi disparut sarbii din Kosovo: dincolo de raul Ibar, la Mitrovica, unde garda franceza ma lasa sa trec pe jos podul despartirii simbolice, partea sarba roieste de oameni, de aici incolo spre Serbia nu mai e frontiera, boicotata de Serbia de la declararea independentei Kosovo. Sarbii au disparut doar din regiunile compact albaneze, unde erau minoritari, nu de aici, unde terasele cafenelelor sunt pline. Multe afise cu Milan Nikolic, candidatul extremist de la Belgrad, votat aici de toata lumea, si multe jeepuri.
Seara, la Pristina, prin fereastra deschisa, aud in departare glasul stins al muezinului. Nu pot sa dorm gandin-
du-ma la manastirile astea insulare, care rezista dupa ce comunitatile lor s-au retras, ca parfumul trandafirilor intr-o camera dupa ce s-au ofilit si au fost deja aruncati. Daca mi-ar iesi in cale cei care i-au trimis aici pe toti tinereii astia care nici nu au apucat sa cunoasca viata inainte de a veni in linia intai, le-as spune eu ce gandesc despre ei. Cruciada copiilor!

Dar e prea tarziu pentru indignare. Nenorocirea in Kosovo, ca in atatea alte locuri, e ca istoria nu mai poate fi data inapoi. Dupa independenta, violenta a disparut, dar o extinctie lenta, poate la fel de teribila, ii paste pe acesti tineri care au venit aici sa fie martiri. Demersul lor nu are speranta, lupta contra demografiei, a istoriei si a altor lucruri de nemasurat, dar solidaritatea e menita mai ales pentru cei fara speranta. Scrieti fratelui Ioan! Nu are nevoie de bani, mi-a spus, nu are nevoie de nimic, dar uneori se simte foarte singur acolo, intre ruine, cu garzile care il pazesc. Trimiteti-i o carte postala cu o manastire sau o biserica ortodoxa frumoasa de unde locuiti! Adresa lui este Monastery Holy Archangels, Prjzpren 38236 SFRPCE. Mai departe el a scris, gresit, Serbia. Dar e de fapt Kosovo, deja o alta tara.