Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA a creat un acut sentiment de incertitudine în plan global, în special în rândul aliaților Americii. Impredictibilitatea noului lider de la Casa Albă, declarațiile năucitoare din campa-nia electorală, în special în domeniul relațiilor internaționale, nesiguranța că ar fi suficient de pregătit pentru a gestiona complicatele dosare de politică externă le dau multora fiori pe șira spinării.
S-a scris mult despre asta în aceste zile și, cu siguranță, se va mai scrie. Învinsă, Hillary Clinton a trecut în planul secund. Foarte mulți sunt convinși că ar fi fost o opțiune preferabilă lui Trump. Nu sunt convins în totalitate. Cel mult ar fi fost răul cel mai mic. Ne vom lămuri pe măsură ce vom vedea cum va acționa Donald Trump. Cu siguranță însă, mandatul doamnei Clinton ar fi fost unul cu probleme.
Candidata Partidului Democrat a ieșit din campania electorală extrem de șifonată. Acuzațiile de corupție care i-au fost aduse i-au afectat serios imaginea. Dacă ar fi ajuns președintele SUA, aceste probleme nu ar fi dispărut peste noapte. S-ar fi transferat automat asupra imaginii Americii la nivel global. Suspiciunile în legătură cu integritatea sa ar fi transformat-o într-un avocat anticorupție prea puțin credibil.
S-ar fi diluat una dintre principalele arme ale puterii soft americane, cu care-și exercită influența în țările importante geostrategic: consolidarea statului de drept.
În relațiile internaționale, sprijinirea luptei anticorupție a fost laitmotivul intervenționismului american în treburile aliaților săi strategici. Abordarea SUA a fost întotdeauna pragmatică: un stat slab, permeabil la corupție la nivel înalt, îi vulnerabilizează partenerii, în special în fața Rusiei. Exemplul Ucrainei este cel mai elocvent. De aceea, SUA au avut grijă ca țările cu miză ridicată să nu eșueze din cauza corupției.
România nu a făcut excepție. Evoluția parteneriatului strategic dintre SUA și România merită analizată, chiar dacă din perspectivă contrafactuală. Evident, victoria lui Hillary Clinton ar fi însemnat păstrarea statu quo-ului în relațiile bilaterale. Washingtonul ar fi continuat să susțină DNA, ambasadorii americani ar fi filmat, probabil, și alte clipuri de susținere a Laurei Codruța Kövesi. Cu ce credibilitate? Aceasta este întrebarea. Cât de legitimă ar fi fost administrația Hillary Clinton să susțină lupta anticorupție în România, atâta vreme cât fundația sa este suspectată că a primit sume importante de bani din Rusia și China. Doi adversari tradiționali ai SUA, către care România privește cu neîncredere. Desigur, justiția americană nu ar fi pus-o, probabil, niciodată sub acuzare. Nu ar fi existat o confirmare oficială a prezumtivei sale corupții. Opinia publică din România ar fi fost, însă, imposibil de păcălit. De opinia publică internațională nu mai vorbim. Acest lucru ar fi slăbit și mai mult America.
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a acuzat faptul că între Hillary Clinton şi Rusia există conexiuni mult mai interesante decât între Donald Trump şi Rusia. El a susținut că în momentul în care “20% din drepturile de prelucrare a uraniului din SUA au fost vândute unei companii din Rusia pentru a fi exportat în Rusia (…) o donație consistentă a fost făcută din partea intereselor rusești în conturile Fundației Clinton“. Ulterior, Bill Clinton ar fi primit 500.000 de dolari pentru un discurs ţinut la Moscova, bani plătiți de o bancă de investiții din Rusia, conectată la Kremlin. Ca să nu mai vorbim de faptul că doamna Clinton avea planuri mărețe cu Rusia. Financiare. „Visul meu este o piaţă comună la nivelul emisferei (nordice – n.red.), cu comerţ liber şi frontiere deschise, cândva în viitor (…)“, a declarat ea într-un discurs privat remunerat rostit la Banca Itau.
Poate aceste acuzații sunt fantasmagorice. Poate a fost strategia Moscovei de a o decredibiliza. Pro-blema este că nicio instituție de peste Ocean nu s-a pronunțat asupra lor. În cazul lui Donald Trump, FBI nu a găsit legături directe cu Rusia, în urma investigării afacerilor din străinătate ale lui Paul Manafort, fostul manager de campanie al repu-blicanului. Acuzațiile aduse familiei Clinton nu au fost anchetate în mod serios. Acest lucru i-a dăunat lui Hil-lary Clinton în cursa prezidențială și, implicit, l-a ajutat pe Donald Trump să câștige.
Electoratul lui Clinton a avut îndoieli în privința integrității sale, iar alegătorii lui Trump au avut confirmarea că este coruptă, iar Sistemul o protejează. De altfel, FBI a refuzat în două rânduri să o pună sub acuzare în scandalul e-mail-urilor, ultima dată cu câteva zile înainte de alegeri, fapt care a avut o contribuție importantă la victoria lui Donald Trump.
Din postura de președinte al SUA, Hillary Clinton ar fi avut puțină legitimitate să ceară României sau altor țări partenere să meargă pe drumul consolidării statului de drept, al anticorupției, atâta vreme cât asupra ei ar fi planat nelămurite acuzații de corupție. O astfel de situație schizofrenică ar fi fost extrem de periculoasă pentru noi. Ar fi fost un context favorabil corupților din România. Ei ar fi fost credibili atunci când ar fi atacat justiția autohtonă girată de o administrație americană prezumtiv coruptă, încrederea opi-niei publice în aceasta ar fi scăzut, iar propaganda rusească ar fi zburdat, alimentând cu succes sentimentele antiamericane în România.
În plan global, Hillary Clinton nu ar fi fost percepută drept o luptătoare onestă cu terorismul, de vreme ce scandalul WikiLeaks a dezvăluit că fundația sa a primit fonduri din țări despre care ştia că finanţau Statul Islamic şi alte grupări teroriste. Este vorba de Qatar și Arabia Saudită, fapt care reiese dintr-o conversație online a acesteia, din septembrie 2014, cu John Podesta, șeful campaniei sale prezidențiale.
Donald Trump a declarat răspicat că victoria sa va însemna sfârșitul sistemului corupt de la Washington. Poate nu în integralitatea lui. Dacă vrea să-și satisfacă propriul electorat, iar SUA să-și păstreze credibilitatea în fața aliaților și a întregii comunități internaționale, este nevoit să acționeze. Interesant este că nu a dat un răspuns negativ atunci când a fost întrebat dacă-și va ține promisiunea de a numi un procuror special care să ancheteze mail-urile lui Hillary Clinton.
„Nu este ceva la care să mă gândesc foarte mult, pentru că vreau să rezolv probleme legate de sănătate, locuri de muncă, control la granițe și reforma taxelor.“ Desigur, un răspuns politic. Nu a vrut să transmită că e preocupat de răzbunare, înainte de rezolvarea marilor probleme ale națiunii. Totuși, sunt semne că noua administrație de la Washington nu va băga sub preș afacerile Fundației Clinton. Rudy Giuliani, fost primar al New York-ului și candidat serios pentru un post important în sistemul de justiție american, nu a exclus ca Hillary Clinton să fie adusă în fața unui judecător.
În mod cert, Donald Trump va trebui să-și respecte multe promisiuni din campania electorală dacă vrea ca, peste patru ani, să câștige și al doilea mandat. Inclusiv cea referitoare la lupta cu corupția de la Washington, pentru care a fost votat de adversarii establishmentului de peste Ocean. Pentru că Trump nu a fost votat doar de „rednecks“-ii pauperizați de criza economică, ci și de intelectuali care au sancționat prezumtiva corupție a lui Hillary Clinton și a apropiaților săi.
