Ca să zic așa, trecuse Paștele -și-acu ochii tuturor se mutaseră de pe lumina blândă a Învierii din biserici pe bidoanele aspre cu dezinfectant de la Hexi Pharma din spitale. Cum ar veni, erea vremea să ne concentrăm la boală și să n-o mierlim prin spitale, că până la Judecata de Apoi, când învie democratic toată lumea, mai este drum lung. Deci, cam nu prea -m-am mirat când am auzit cum se proptește Monster Truck-ul lui Liță Paraschiv în stâlpul de la firma de cablu TV și nici când l-am văzut intrând în sufragerie cu o poză în mână.
Cum v-am mai povestit, Liță Paraschiv, secretarul de la Primărie, ne făcuse sugestia neoficială să facem un fel de agenție de știri pe Facebook, ca să acopere Zizi, nevastă-mea, campania electorală la Primărie, să nu fie libertatea presei scăpată din mână, ca la București. Ca o picanterie politică, să zic așa, Liță candida la Primărie ca independent, la mișto. Că hotărâseră la partid că nu puteau să fie amândoi candidații la primăria din Potroacele de la PSD, că era jenant, gen. Altă picanterie era că, la noi în sat, când s-a rupt înapoi USL-ul în două, nu s-a rupt ca în restul țării, în PSD și PNL, ci în două bucăți egale de PSD. Pot să vă zic că au fost și unii de-au zis că e mai cinstit așa, decât să se tot ascundă după sigle și platforme electorale.
– Săru-mâna, doamna Zizi, să trăiești nea Titi, zice Liță -vesel -și-mi întinde fotografia de-o ținea în mână ca pe sfintele moaște, dar fără s-o pupe.
– Hai că am adus o știre cu care-l rupem pe Corlățean. Fir-ar al naibii de imoral!
Ca să fie clar, Corlățean e primarul în funcție, contracandidatul lui Liță. Că, dacă tot trecuse Paștele, trebuia să facem cumva să reluăm atacurile mincinoase la persoană, fără spaima că ne vede Dumnezeu, că acu’ eram curățați de păcate, gen.
Ca o paranteză fie zis, primarul Corlățean erea poreclit Turcescu în sat, din cauză că a fost ofițer MeAPe-neu și umbla și tot timpul acoperit pe cap cu o bască. Unii din sat ziceau că gluma asta e prea copilăresc-ciobănească, dar, după ce s-au mai uitat la două episoade de Atletico Textila la Proteveu, a început să li se pară destul de subtilă.
– Ce faci, nea Liță, te-ai stricat la cap?, zic eu, după ce arunc o privire pe poză. În poză erea Mirela, nevasta lui Paraschiv, care se săruta cu primarul.
– Tare, ă?, face Liță. M-am inspirat din pățania lu’ doamna Laura Chiriac, candidata de la București la sectorul 1, aia de-a prins-o paparații că se pupa cu unu în parcare. Se uită și Zizi la poză, dă să-și scuipe în sân, dar își aduce aminte că n-are sutien și-l scuipă pe Liță în loc de sân, gen. Și, după ce-și revine un pic, zice:
– Ptiuu, bate-te, domnu’ Paraschiv, dar n-ai găsit și matale pe altcineva decât nevasta proprie care să se pupe cu primarul ca -să-l compromită?
– De găsit, găseam eu, dar se prindea și el și electoratu’ că-i lucrătură, face Liță. Așa, cine naiba o să-și imagineze c-am scos-o eu pe nevastă-mea la bătaie?
Aici cam n-am avut replică, am scos sticla de țuică și-am turnat două păhărele, pe care le-am dat amândoi peste cap.
– Nea Paraschive, cred că e cel mai mare sacrificiu în politică, de la Dorin Cocoș cu Elena Udrea încoace, gen, am zis eu plin de respect. Și când să-mi mai torn o țuică în pahar, o aud pe Zizi că-mi spune:
– Titi, dar tu nu trebuia să vezi cum stă treaba cu etichetatul laptelui?
Ce-i drept, tocmai promulgase dom’ președinte Iohannis legea cu etichetatul la lapte și toată ziua mă frământasem cum se poate face practic, la stână, treaba asta. Așa că i-am lăsat pe ei doi să ticluiască știrea pentru Facebook și am ieșit în țarc la oi, unde trăsesem o priză de curent electric pentru mulgătoarea automată ce tocmai o cumpărasem. Care, ca să zic așa, era cam semiautomată, că trebuia s-o pui cu mâna, nu sărea singură sub oaie.
Aveam probleme la muls cu două oi, care de la distanță erau identice, dar, dacă te uitai de aproape, una avea țâțele prea mici și juca mulgătoarea pe ele și alta prea mari și nu intra decât pe jumătate. În rest, cum oile ereau identice, le botezasem la ironie sarcastică Mihaela Rădulescu Before și Mihaela Rădulescu After. În fine, intru eu în țarc, cu mulgătoarea automată într-o mână și legea lui Iohannis în cealaltă, și încep să mă uit după o oaie pe care s-o mulg și să văd cum îi etichetez laptele după aia. Între timp, mă stăpâneam cât puteam să nu număr oile, ca să n-adorm, știut fiind că număratul oilor pe înserat este cel mai tare somnifer psihologic nemedicamentos din lumea asta.
Nu vă mai spun că afară ploua mărunt și des de trei zile și mai mult de un metru nu vedeai nimic în fața ochilor, gen. Și cum tropăiam eu prin țarc, ca ciclopul Polifem din povestea cu Ulise, pipăind oile pe sub burtă, pe întuneric, deodată văd o umbră și simt cum îmi trage cineva o lovitură cu piciorul de mă seacă la ficați, nu alta. Zic ficați, dar numai pentru cazul în care ficații ar fi așezați la bărbați undeva între picioare, gen. Și cum mă scurgeam încet pe paiele din țarc, mi-au răsunat în cap tam-nesam versurile de la poezia populară „Ciobanul și oaia”, care vine cam a doua în popularitate printre oieri, după Miorița: „Rău e ca să fii cioban / umbli-n ploaie an de an / Vine unu’, îț’ fur-o oaie / și-ți trage -și-un șut în paie”.
Când m-am trezit, eream la spital la Focșani și i-am văzut pe Liță Paraschiv și pe Zizi, care se uitau la mine de la marginea patului. Ce m-a mirat, erea că în încăpere nu mirosea a spital, ci a țuică.
– Dar ce miroase așa a țuică aici, fratele meu?, îi zic eu lui Liță.
– Păi, nu erea să-i las să te dezinfecteze cu bidoanele lor Hexi Pharma, nea Titi, zice el, mândru. De banii de pe un bidon din ălea ale lor am dezinfectat cu țuică trei saloane și blocul operator.
– Și oaia?, întreb eu.
– A furat-o hoțul, exact ca-n poezie!, zice Zizi, enervată.
– Așa mai merge, zic eu. Ar fi fost culmea să-mi fi tras cu șutul degeaba!
– Partea bună e că mai avem o știre să dăm pe Facebook, a mai zis Zizi și-am început să râdem toți trei ca proștii.
Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer
