Dl senator Christopher Murphy a trebuit să bată drumul până la București pentru ca pe Dâmbovița să se afle, în Legislativul României, ce pot însemna corectitudinea și nepărtinirea în politică. Se va spune poate că drumul nu e chiar atât de lung, câtă vreme e făcut cu avionul și nu altminteri. Ori poate se va replica în legătură cu asta că nu avem de ce primi lecții de la alții, câtă vreme corupția este universală, iar minciuna și ticăloșia nu le-am inventat noi. Diferența rămâne, totuși, notabilă între noi și ceilalți. Nu e totuna să te solidarizezi cu mizeria morală și cu infecția purulentă sau să încerci să le combați. Văd aici nu doar o distanță etică regretabilă, ci și una istorică. Mai ieri treceau pe la tribunal nu doar cei puși sub acuzare, ci și clicile lor politice și civice, în cortegii grele de semnificații, făcând să li se clatine pavajele sub pași de importanța funcțiilor și a prestigiilor lor. Vezi bine, asemenea ipochimene – și poeți respectați, printre ele, cu prestigii câștigate pe la revoluție și consolidate prin emisiuni maidaneze de televiziune – subînțelegeau dedesubtul gestului lor plin de teatralitate că, dacă te atingi de cel pe care îl sprijinim, dai și în noi, drept care sfârșitul tău nu poate fi nici departe, nici improbabil. Se intimida nu doar instanța, ci se sfidau și bunul simț, civismul, ideea că orice om din această țară are dreptul la o judecată nepărtinitoare, corectă.
Dar aceea era o epocă romantică. Pe atunci noua elită era încă rudimentară, medievală. Mai departe lucrurile au luat aspecte instituționale. Nu mai venea, umăr la umăr cu acuzatul, un nea Gică din fruntea bucatelor. De astă dată nu se mai prezenta înaintea instanței nici măcar acuzatul. Cică nu îl lasă instituția Parlamentului, unde a fost votat să apere și să promoveze interesele poporului. De astă dată Parlamentul însuși devenea un muțunache purtat bălăngănindu-se pe străzile urbei, într-o procesiune de înmormântare a însăși ideii de dreptate.
Cât timp practicile sunt injuste, dar principiul rămâne necorupt, cel puțin mai ai un reper. Nu merge cum trebuie, dar știi cum ar trebui să meargă. Odată trecut însă de la stadiul înhăitărilor pe interese la cel al terfelirii instituțiilor statului democratic, mizeria devine radicală, orizontul se închide. Tocmai forul de la care emană legile, areopagul, adunarea celor mai preacinstite fețe dintr-o societate se comportă ca găștile de pe maidan, sărind la păruială pentru a smulge din mâna fermă a justiției pe unul de-al lor. Din acea clipă statul nu mai poate pretinde că e stat, ci mafie. Nu îi mai rămâne decât să slujească interesele mafiote ale unei găști sau ale alteia, în caz că sunt mai multe.
…Tocmai am descris, unilateral, e drept, dar relativ clar, mi se pare, istoria ultimului deceniu. Anii când, denunțând carteluri și grupuri de interese, împreună cu tonomatele lor, președintele Băsescu a semnalat acest proces bine pus la punct sub Ion Iliescu și care izbutise, prin hrebenciucii lui, să țină țara prizonieră vreme de mai bine de un deceniu (cu paranteza ineficientă de sub Constantinescu, vai!). S-a vădit – și se mai vădește încă – faptul că tot ce a izbutit Băsescu a fost să își formeze propria armătură instituțională subordonată lui și favoriților lui, la concurență cu marii stăpâni de trusturi mediatice și posesori de capitaluri (Patriciu, Vîntu, Voiculescu etc.). Între timp, demantelând câte ceva din forța de impact a unui grup în favoarea altuia, țara s-a pustiit mai mult, nu a câștigat ceva. Dar și lucrurile au evoluat. Intrând în UE și în NATO, România a devenit o zonă de interes mai acut și mai marcat occidental, iar Vestul nu are de ce permite slăbirea sistemului propriu din interiorul său. De aceea, lupta anticorupție a făcut pași înainte și am văzut primele capete de bonzi căzând, răgazuri de meditație propuse țarului Năstase, mecenatului dubios Becali, repaos prelungit pentru Vîntu ș.a.
Dl Murphy nu lasă, totuși, loc de interpretări eronate, ci spune clar: „Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii dintre membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA“, a susţinut Murphy. Este de spus ceva mai clar decât atât? Cred că nu.
N-ar fi rău, totuși, ca un doctor ORL să treacă prin Parlament și să desfunde urechile de corăbieri ai lui Ulise ale aleșilor noștri. Gata, băieți, cu manipularea instituției pentru a vă proteja camarazii de dibăceli! Mai săturați-vă, după un sfert de secol de mișmașuri și mizerii care fac greață oricărui ins cu coloană vertebrală și cu un pic de demnitate. Jos cu imunitatea corupților!
