Unul dintre cele mai importante evenimente politice din Republica Moldova din ultima perioadă a fost decizia Curții Constituţionale de a restabili dreptul cetăţenilor de a-şi alege preşedintele. O schimbare binevenită, spun mai toți. Așa este. E bine că în RM se revine de la republica parlamentară la una semiprezidențială, unde președintele este ales direct de cetățeni, nu de Parlament. Modul în care s-a făcut însă acest lucru este unul care depășește orice imaginație juridică și care ne trimite la romanele lui Kafka. Amintim că până în 2000 în RM președintele era ales prin votul direct al cetățenilor, iar ultimul președinte ales direct de cetățeni a fost Lucinschi. Între timp, RM a avut câțiva președinți aleși de Parlament: Voronin (2001-2009), Timofti (2013-2016) și interimarul Ghimpu (2010-2013).
În acest moment avem următoarea situație. Procedura de alegere a președintelui în Parlament a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova, iar următorul președinte urmează a fi ales de către popor. Judecătorii Curții au decis astfel să modifice articolul 78 din Constituție, care la primul alineat va prevedea că „președintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, secret și liber exprimat”. Astfel, următorul președinte trebuie să aibă minimum 40 de ani și să întrunească cel puțin 50% plus unu din voturi. De asemenea, s-a modificat articolul 89, alineat 1, care prevede suspendarea președintelui din funcție. Astfel, președintele poate fi suspendat prin votul a 2/3 din parlamentari, iar în decurs de 30 de zile poate fi organizat un referendum de demitere a șefului statului.
Nu sunt jurist de specialitate, dar un banal exercițiu de logică îmi spune că ceva nu e deloc cuşer. Deci: Parlamentul Republicii Moldova este “organul reprezentativ suprem” ales prin vot universal “unica autoritate legislativă a statului”. Adică el face legi. Curtea Constituţională este “independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituţiei, şi rolul de garant al supremației Constituției”. “Se pronunță asupra constituționalității legilor” etc. Şi acum în RM avem aşa: CC înlocuieşte Parlamentul şi face legi în locul Parlamentului, încălcând Constituţia. Sau nu e aşa? Aşadar, întreb: după alegerea preşedintelui Lucinschi nu s-a făcut o revizuire a Constituţiei şi s-a trecut la o republică parlamentară? Dacă procedura de alegere a președinților din această perioadă a fost neconstituțională, ce ne facem cu președinții din acea perioadă? Așadar, ne folosim de o prevedere constituţională ne-existentă ca să modificăm structura politică a Republicii Moldova, de la republică parlamentară la una semiprezidenţială? Asta e culmea “democraţiei”. Dar ce facem cu recomandările Comisiei de la Veneția, ”care prescriu clar și explicit imposibilitatea modificării legilor electorale cu un an înaintea scrutinului”?
Dar oare argumentul pe care ni-l oferă CCRM, și anume acela că a îndreptat o fraudă perpetuată din 2000 încoace, stă în picioare? Reamintim: în statele de drept fraudele nu se prezumă, ci se dovedesc, iar dovada se face în fața unei instanțe de judecată, nu a CC, care nu face parte din puterea judecătorească.
Întrebarea mare este: cine sunt perdanții și cine sunt câștigătorii? Cert este că această decizie este fără precedent în Europa și aruncă în aer sistemul juridic din RM. Efectul poate cel mai pervers al acestei decizii este, pe de o parte, deschiderea Cutiei Pandorei, care ne arată că în RM totul poate fi posibil și totul poate fi schimbat, iar pe de altă parte delegitimarea instituțiilor fundamentale. Chiar dacă CC are intenția ”bună” de a ”asigura coerența sistemică a Constituției și funcționalitatea acesteia, excluderea lacunelor și contradicțiilor interne”, principalul perdant este Parlamentul din RM. Pentru a câta oară Parlamentul este blocat în luarea deciziilor politice fundamentale, iar în acest caz ”puterea suverană a poporului” nu mai este îndeplinită de Parlament, ci de Curtea Constituțională? Se mai îndoiește cineva de lipsa autonomiei CC? Oare CC nu a devenit și ea un instrument politic luat în stăpânire de grupări politice ca mai toate instituțiile statului devenit captiv?
Cine câștigă? Pe temen scurt, câștigă actualele forțe de la putere. Alegerile anticipate nu mai sunt de actualitate. Acum totul se va concentra pe alegerile prezidențiale. Puterea atât de hulită mai dă o lovitură forțelor independente politic & societății civile (câtă a mai rămas), aceasta fiind una din principalele lor cerințe. Tot pe temen scurt sunt înlăturați trei dintre adversarii posibili la prezidențiale: Maia Sandu, Renato Usatîi, Dorin Chirtoacă. Se deschide o posibilitate neașteptată pentru Igor Dodon, dar încă nu știm candidatul grupurilor de la putere. Însă nimic bun nu se prevestește.
Cine crede însă că revenirea la alegerea directă a președintelui va scoate instituția prezidențială de sub captivitatea sistemului oligarhic se înșală. Eu cred că în acest context acest lucru va duce la întărirea acestui sistem instaurat în RM. Poate mă înșel. Însă, cu siguranță că schimbările nu vor veni din acea zonă. Deocamdată nu avem motive de speranță.
