Zilele acestea, guvernul inca se afla sub tirul criticilor aduse precipitatei decizii de majorare a pensiilor cu peste 40% incepand cu anul viitor. Hotararea continua sa para una luata fara prealabile analize serioase, nefiind parte a unei strategii pe termen lung, elaborate in baza consultarilor avute cu experti.
Gestul este cel mai flamboaiant din seria demersurilor facute spre redresarea cotei de popularitate, in permanenta scadere, detinute in randurile propriului electorat. Astfel s-a dorit probata preocuparea avuta nu doar pentru elite, ci si pentru soarta si bunastarea celui mai neglijat segment al populatiei. Fireste ca nici strategilor PNL nu le va fi scapat prezenta constant numeroasa a pensionarilor la urne sau faptul ca multi varstnici si-au abandonat intre timp simpatiile politice de odinioara, printre altele si datorita derivei totale a PSD in era postiliesciana.  
Din multiple puncte de vedere, pensionarii sunt, indubitabil, principalele victime ale tranzitiei. Pensiile lor au ajuns derizorii inca din anii ’90, abjectele pomeni ale statului nepermitand o batranete traita decent, ci doar o perpetua si umilitoare lupta pentru supravietuire. Demnitatea si putinul lor confort au fost facute praf o data cu sosirea oligarhiei economice si a protectorilor politici ai acesteia, care au pus rapid stapanire pe viata natiunii. Multi au facut avere peste noapte, dar infinit mai multi – si deseori varstnici – au ajuns saraci lipiti pamantului din cauza sirului interminabil de megafraude gen Bancorex desfasurate sub presedintiile Iliescu si Constantinescu.  
     Dar iata ca actualul guvern a fost brusc cuprins de remuscari… Intamplator cu exact 18 luni inainte de intalnirea cu electoratul. Un prim test al sinceritatii sale privind grija purtata pensionarilor survine zilele acestea – hipercanicula impunand nu vorbe, ci masuri efective pentru prevenirea unui val de decese in randul varstnicilor, de multe ori solitari si vlaguiti. In Franta, unde statul a demonstrat un simt al responsabilitatii incomparabil mai mare fata de seniori, toate eforturile depuse nu au putut impiedica, in 2004, miile de decese survenite in conditiile unor temperaturi ceva mai scazute. Inainte de a lua calea Frantei din motive medicale, domnul Tariceanu le-a cerut autoritatilor sa fie in alerta continua. Eforturile lor au adus, deocamdata, Romaniei doar tristul record al tarii europene cu cele mai multe victime inregistrate in prezent. Dar de aceasta data institutiile statului, necum unele eficiente, nici nu ar fi putut recurge la masurile ce s-ar fi impus din cauza nedecretarii starii de urgenta – care ar fi permis cu totul alte interventii: rechizitionarea temporara a unor cladiri dotate cu aer conditionat spre gazduirea persoanelor grav afectate de canicula; recurgerea la armata pentru identificarea si transportul suferinzilor in astfel de centre – dintre care primul putea lesne fi monstruosul Palat al Parlamentului. Spre asigurarea confortului fostilor si actualilor sai locatari, grotescul complex de cladiri dispune, fireste, de o dotare tehnica adecvata, inclusiv de aer conditionat. Data fiind vacanta parlamentara, mii de pensionari puteau fi gazduiti acolo spre a li se asigura confortul si, poate, chiar supravietuirea. Deranjul ar fi fost minor, iar efectul unul major asupra gradului de popularitate a demnitarilor in general si a locatarilor cladirii in special. Parlamentarii ar fi putut proba ca au inteles esenta demnitatii lor, de ales al poporului, actionand pentru prima oara in serviciul celor care i-au votat si care sunt acum expusi unui pericol subit.
La finele acestei veri toride, statisticile ne vor informa sec asupra consecintelor dezastrului – atat in plan social, cat si economic. In prezent insa, mai-marii zilei se dovedesc incapabili de altceva decat de verbiaje, urmate de infim de putine masuri concrete, luate si acestea mai mult "de ochii lumii". Canicula a demonstrat, inca o data, ca acest stat trebuie reformat din temelii, altfel va ramane acelasi club social al pilosilor inapti de reactii in situatii de criza si indiferenti la dramele din spatele bilanturilor. Institutiile statului roman sunt flagrant desuete, preocupate preponderent de propriile privilegii si de asigurarea unui noian de reglementari dedicate perpetuarii caracterului lor oniric-kafkaesc. Atat timp cat sunt mentinute nereformate, nici mentalitatile nu se vor schimba, iar in aceste conditii nu doar pensionarii vor avea de suferit si de platit intr-o lume plina de capricii, riscuri si pericole. 

Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie