Opinii
 
Stiri plauzibile
20 Iunie 2007
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1046 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Exista zone ale lumii de unde toate stirile care ne parvin nu pot fi decat proaste. Lumea s-a obisnuit cu acest lucru si in consecinta nici nu se mai lasa impresionata de aceste liste de orori cotidiene. Sunt stiri primite cu indiferenta, extrem de repetitive de fapt. Orice jurnalist cu putina experienta ar putea de altfel inventa un intreg buletin de stiri cu astfel de informatii plauzibile. In orice moment, la radio sau la televiziune, un jurnalist ar putea strecura in buletinul sau de stiri, fara sa para suspect, astfel de informatii plauzibile, cu valabilitate aproape permanenta. Sunt genul de stiri cu termen de garantie indelungat, valabile si azi, si maine, si saptamana viitoare, si chiar peste o luna, si chiar peste un an, si chiar peste cativa ani…
"Astazi a avut loc un nou atentat in nordul Bagdadului, soldat cu 17 morti." Este tipul de stire cu care, din pacate, ne-am obisnuit atat de mult de cativa ani incat ar putea fi reluata in fiecare zi, doar cu modificarea cifrei. si probabil ca si fara modificarea cifrei, daca ar fi repetata exact in acelasi fel timp de trei sau patru zile la rand, nimeni n-ar observa nimic. stiri proaste plauzibile pot fi inventate in orice moment pentru zona Orientului Apropiat (unde "alti cativa palestinieni si-au pierdut viata pe fondul luptelor fratricide dintre miscarea Hamas si miscarea Fatah"), pentru zona Sudanului (unde "situatia refugiatilor din Darfur s-a agravat pe fondul razboiului civil din aceasa tara"), pentru zona Columbiei (unde "guvenul pregateste o noua ofensiva impotriva gherilei comuniste")…
Afganistanul (unde "talibanii au lansat o noua ofensiva in nord"), Sri Lanka (unde "tigrii tamili au atacat o cazarma guvernamentala"), Spania (unde "separatistii basci au comis un nou atentat cu masina-capcana"), Cecenia (unde "rusii au anuntat noi alegeri libere pentru anul acesta") si numeroase alte regiuni ale globului au intrat in constiinta noastra ca un fel de foiletoane ale ororii fara sfarsit. Sunt stiri care ne mananca timpul, dar nu ne ocupa creierul. Ele ocupa un anumit spatiu in jurnalele de actualitati, dar nu mai sunt de mult percepute ca informatii, ci ca episoadele unui foileton jurnalistic. Ele nu ne mai mira de mult, dar absenta lor ne-ar putea atrage atentia.
In lumea suprainformata in care traim, toti suntem de fapt abonati la oroare. In materie de oroare suntem de mult fidelizati, traim cu ea zi de zi si o consumam ca pe o hrana zilnica. Violenta face parte din cultura noastra, ne-a impregnat atat de puternic incat, daca intr-o buna zi, prin absurd, nu ni s-ar mai da doza zilnica de violenta sub forma de imagini si de stiri, faptul ne-ar destabiliza. Iar daca, prin absurd, un jurnalist s-ar amuza cu noi si ne-ar comunica si o stire buna provenind din aceste zone negre, abia atunci am tresari, am deveni atenti si am fi tentati sa verificam serios informatia inainte de a o accepta.
Imaginati-va ca in seara aceasta la unul din principalele jurnale televizate s-ar anunta ca "israelienii au ajuns la un acord de pace pe care l-au semnat in cursul zilei si cu miscarea Fatah, si cu miscarea Hamas, si cu restul formatiunilor palestiniene din teritoriile autonome, sub auspiciile tuturor tarilor din jur, precum si ale Iranului". Ei bine, o asemenea stire pozitiva ar provoca imediat consternare, iar jurnalistul vinovat de o asemenea farsa ar fi dat afara imediat, fiind considerat fie un provocator (provocator de ce? de fictiune?), fie un nebun.
Daca o eventuala stire negativa plauzibila ar trece neobservata, una pozitiva ar provoca serioase proteste. Cum sa duci lumea in eroare cu o stire optimista cand toata lumea stie ca asa ceva nu este posibil pentru o buna parte din conflictele care mocnesc pe aceasta planeta? Cum sa-ti bati joc de oameni care asteapta o informatie obiectiva, adica lista de orori cotidiana?
Mi s-a intamplat anul acesta sa vizitez Ierusalimul, una dintre cele mai "sensibile" zone ale lumii. Cu doua zile inainte, avusesera loc cateva incidente in jurul moscheii Al Aqsa, tineri palestinieni aruncasera cu pietre in fortele de ordine israeliene. In momentul in care m-am dus sa vad Zidul Plangerii, am avut impresia ca numarul de ziaristi si de cameramani care se plimbau prin preajma era mai mare si decat numarul turistilor, si decat cel al fortelor de ordine. "Uite-i cum roiesc!", mi-a spus prietenul cu care ma aflam. Intr-adevar, ziaristii si cameramanii "roiau" in asteptarea unui incident, fiecare dintre ei avid parca sa filmeze primul prima piatra care ar putea tasni in aer.
Am avut o senzatie de vid total in fata acestei scene care prefigura fabricarea unei informatii. si mi-am imaginat si alte asemenea grupuri de ziaristi si cameramani roind in jurul altor zeci si zeci de zone critice ale planetei. Cati dintre ei sunt veritabile constiinte si cati simpli vanatori profesionisti de imagini violente? Daca exista un pericol care "roieste" in jurul meseriei de jurnalist astazi, el tine de abandonarea explicatiei si a analizei in favoarea violentei pure.

Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
100
Cu cit mai repede ,cu atit mai bine!
Karen Millen is among the successful women's fashion brand in UK,it was found in 1984 with the lady Karen ...
http://www.top-coach-outlet.net/ coach outlet store

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, de la începutul anului pâna acum. Mii de locuinte sunt scoase fie la ... Citeste articolul
Alte stiri
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI